Potrivit Transilvania Reporter, clujenii pot admira, până în 10 decembrie, o expoziție de lucrări realizate din materiale reciclabile și dedicate opririi violenței îndreptate împotriva femeilor. Expoziția „Recycled Art Exhibition 16 Days” e realizată de artiștii Asociația Art Mirror și face parte din Campania 16 zile pentru combaterea violenței de gen, în Cluj.
Toate lucrările expuse sunt realizate din materiale reciclate: hârtie reciclată manual și panouri din dopuri de vin, iar temele abordate sunt violența de gen, discriminarea de gen, egalitatea și leadershipul.
„Ne alăturăm acum, pentru al treilea an consecutiv, campaniei 16 zile de activism împotriva violenței de gen derulată de partenerii noștri de la Patrir. Credem că arta poate face mai mult decât să ne bucure privirea: poate trage semnale de alarmă, poate ajuta la diminuarea unui fenomen și la conștientizarea lui”, spune președintele Asociației Art Mirror, Cristina Cantemir.
Articolul integral, în Transilvania Reporter!
Sursa foto: Transilvania Reporter