joi, 21 octombrie 2021
spot_img
AcasăLa ziPoliticăOrban: ”Condamn public încălcările grosolane ale democraţiei interne săvârşite la PNL Timişoara...

Orban: ”Condamn public încălcările grosolane ale democraţiei interne săvârşite la PNL Timişoara de Alin Nica, Dănuţ Groza, Alina Gorghiu şi Bogdan Ghelbere”

UPDATE 15.51: Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a criticat, sâmbătă, pe Alin Nica, Dănuţ Groza, Alina Gorghiu şi Bogdan Ghelbere, pe care îi acuză de „încălcări grosolane ale democraţiei interne săvârşite la PNL Timişoara”, menţionând că a avertizat că îi va sancţiona, în cazul îngrădirii dreptului de vot a membrilor partidului”, pe cei care fac acest lucru şi va anula alegerile „grav viciate prin aceste demersuri”.

„Condamn public încălcările grosolane ale democraţiei interne săvârşite la PNL Timişoara de Alin Nica, Dănuţ Groza, Alina Gorghiu şi Bogdan Ghelbere. Le-am transmis înainte de conferinţa pentru alegerea conducerii organizaţiei o adresă prin care le-am solicitat să respecte întocmai prevederile Statutului Partidului Naţional Liberal. Totodată, le-am comunicat situaţia oficială a membrilor PNL la 31 decembrie 2020 şi i-am avertizat că orice îngrădire a dreptului de vot a membrilor partidului poate conduce la sancţiuni îndreptate împotriva celor care au împiedicat membrii în drept ai PNL să-şi exprime opţiunea, precum şi la anularea alegerilor grav viciate prin aceste demersuri”, a subliniat Ludovic Orban, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, în calitate de preşedinte al PNL, îşi rezervă dreptul de a-i sancţiona pe cei vinovaţi, precum şi de a anula alegerile de la Timişoara.

„În calitate de preşedinte al PNL, având obligaţia statutară de a veghea la respectarea Statutului partidului şi de a garanta aplicarea acestuia, îmi rezerv dreptul de a acţiona în conformitate cu prevederile statutare pentru sancţionarea celor vinovaţi, precum şi pentru anularea alegerilor de la Timişoara, desfăşurate cu încălcarea normelor impuse de Statutul PNL şi de deciziile organismelor de conducere ale PNL”, a conchis președintele PNL.

Știrea Inițială:

Şaptesprezece persoane, membri ai PNL, s-au înscris în cursa pentru preşedinţia PNL Timişoara, la alegerile de sâmbătă. Lista nu este publică, însă, printre cei care îşi anunţaseră candidatura se numărau şi cei doi rivali de la alegerile din 3 iulie, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără. Vineri seară, însă, candidatura lui Ambruş a fost invalidată de Comisia de Arbitraj a partidului.

PNL Timiş nu a prezentat lista celor 18 – iniţial – candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara. Alegerile vor avea loc sâmbătă, de la ora 10.00.

În cursă urmau să intre, potrivit propriilor anunţuri, cei doi rivali de la alegerile din 3 iulie, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără. Vineri seară, candidatura lui Ambruş a fost invalidată de Comisia de arbitraj a partidului. Ambruş a afirmat că decizia este una abuzivă şi a adăugat că îl va susţine, pentru preşedinţia organizaţiei, pe deputatul Claudiu Chira.Un scandal a izbucnit la conferinţa de alegeri a PNL Timişoara din 3 iunie, după ce cele două tabere ale candidaţilor pentru funcţia de preşedinte, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără, nu s-au înţeles în privinţa delegaţilor. Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a cerut suspendarea conferinţei de alegeri şi a părăsit sala alături de candidatul Cosmin Tabără şi cei care îl susţineau pe acesta.

Citește articolul integral în Știrile Transilvaniei

Știrile Transilvaniei
ȘTIRILE TRANSILVANIEI este o platformă media care și-a propus să aducă în atenția întregii Românii evenimentele de interes din Transilvania, întrucât considerăm că această parte de țară este un model de bună conviețuire, de bună guvernanță, dar și de bune practici economice.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE