2022, anul când Dorneanu pleacă de la CCR și PSD poate pierde controlul la Curtea Constituțională

Data:

Mandatele a trei judecători constituționali, inclusiv al președintelui Valer Dorneanu, expiră în 2022. Trei noi judecători urmează să fie numiți de președintele României, respectiv de Senat și de Camera Deputaților. Aceeași majoritate parlamentară ca azi va aduce membri non-PSD.

Valer Dorneanu, controversatul președinte al Curții Constituționale a României (CCR), va încheia anul viitor mandatul său de judecător constituțional. 

Fostul politician a ajuns în această funcție în 2013, ca reprezentant al Camerei Deputaților, for controlat atunci de PSD, al cărui membru i-a fost până în 2010. A fost ales președinte al CCR în 2016 și reales în 2019. În cei opt ani de mandat care au trecut până astăzi, Valer Dorneanu a fost acuzat de nenumărate ori că a schimbat rolul prevăzut de Constituție pentru Curtea Constituțională. 

În loc să fie un arbitru și un apărător al respectării legii fundamentale, CCR s-a transformat în legiuitor, impunând, de multe ori, prevederi care se băteau cap în cap sau obligând Parlamentul să modifice legi în funcție de interesul de moment al judecătorilor constituționali. 

Citește articolul complet în Newsweek România

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...