300 de reenactori din şapte oraşe ale ţării şi din patru ţări europene vor lua parte la ediţia din acest an a festivalului de reconstituire istorică „DacFest”- Sub semnul lupului, care va avea loc în perioada 15-17 iulie în oraşul Simeria, pe platoul de la Măgura Uroiului.
Festivalul a ajuns la ediţia a XII-a şi va reuni trupe de daci, romani şi sarmaţi venite de la Cluj-Napoca, Deva, Bucureşti, Alba Iulia, Baia Mare, Piteşti, Zalău, dar şi din Italia, Bulgaria, Anglia şi Polonia, potrivit Agerpres.
Programul celor trei zile de festival cuprinde demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori, ritualuri şi dansuri antice, ateliere civile interactive.
Citește și: Astra Film Festival 2022. Start la înscrieri pentru echipa de voluntari
Ceremonia de deschidere a festivalului va avea loc vineri seara, de la ora 21,30, în oraşul Simeria, cu o paradă cu torţe a participanţilor. Manifestarea va continua apoi pe platoul de la Măgura Uroiului, unde au fost pregătite deja diverse tabere unde se vor desfăşura diverse ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii militare, lupte de gladiatori sau concursuri de gastronomie.
Prima bătălie din festival este programată pentru sâmbătă seara, la ora 19,30, când trupele prezente se vor confrunta în ceea ce organizatorii au denumit „Asediul cetăţii Ardeu”.
Bătălia finală va avea loc duminică, la ora 15,00, fiind intitulată „Revolta: Foc pe Valea Mureşului”.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică Hunedoara, Primăria Simeria, Asociaţia Terra Dacica Aeterna, Centrul Cultural şi de Creaţie al oraşului Simeria.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Helga Landt / Dac Fest)