37 de ONG-uri, printre care și Freedom House România, condamnă distrugerea legii avertizorului de integritate

Data:

spot_img

37 de ONG-uri, printre care Freedom House România, au transmis o scrisoare deschisă către președintele Klaus Iohannis, în care îi solicită să retrimită spre reexaminare în Parlament Legea privind protecția avertizorilor în interes public.

Prin legea recent votată, mecanismele de protecție a avertizorilor de integritate sunt semnificativ diminuate, descurajând orice demers al unui avertizor de a semnala activități ilegale, afectând grav nivelul de detectare a fraudei, potrivit organizațiilor semnatare.

ONG-urile avertizează că sunt încălcate prevederi constituționale, iar o serie de dispoziții sunt chiar contrare înseși directivei europene în materie, România riscând să intre în procedură de infringement.

Noua lege golește de sens instituția avertizorului prin mai multe prevederi: avertizorul nu are voie să vorbească direct cu presa sau o poate face doar după trei luni și doar dacă, în prealabil, raportează intern; raportarea anonimă este exclusă din lege, iar avertizorii anonimi nu beneficiază de nicio protecție; este eliminat principiul bunei-credințe a avertizorului în interes public etc.

Puteți citi mai jos integral scrisoarea deschisă către președintele Klaus Iohannis

„Societatea civilă din România a luat act de adoptarea în plen, miercuri 29 iunie, a Legii privind protecția avertizorilor în interes public, care înlocuiește actuala lege 571/2004 și care ar trebui să transpună Directiva (UE) 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.

Scopul și misiunea acestei directive sunt enunțate încă din primul considerent:

„Persoanele care lucrează pentru o organizație publică sau privată sau sunt în contact cu o astfel de organizație în contextul activităților lor profesionale sunt deseori primele care află despre amenințări sau prejudicii aduse interesului public, apărute în acest context. Prin raportarea încălcărilor dreptului Uniunii care aduc atingere interesului public, astfel de persoane acționează ca avertizori și joacă prin urmare un rol esențial în demascarea și prevenirea unor astfel de încălcări și în garantarea bunăstării societății.

Cu toate acestea, potențialii avertizori sunt adesea descurajați să semnaleze preocupările sau suspiciunile lor de teama unor represalii. În acest context, importanța de a asigura un nivel echilibrat și eficient de protecție a avertizorilor este recunoscută din ce în ce mai mult, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel internațional.”

Această directivă oferă așadar protecție sporită avertizorilor de integritate din întreaga UE care raportează încălcări ale legislației UE. De asemenea, stabilește canale sigure de raportare și protejează avertizorii împotriva concedierii sau a altor forme de represalii, venind astfel în sprijinul persoanelor care sunt pregătite să își asume riscul de a deconspira încălcări, fraude, fapte de corupție sau alte tipuri de infracțiuni, în domenii precum achizițiile publice, serviciile financiare, siguranța transporturilor, protecția mediului, sănătatea publică și protecția consumatorilor.

Citește și: Copii exploatați sexual din grija statului. Instituțiile nu răspund

Din păcate, prin legea recent votată și trimisă la promulgare, mecanismele de protecție a avertizorilor de integritate sunt semnificativ diminuate, descurajând astfel orice demers al unui avertizor de a semnala activități ilegale, afectând grav nivelul de detectare a fraudei. De asemenea, sunt încălcate prevederi constituționale, iar o serie de dispoziții sunt chiar contrare înseși directivei în materie, România riscând să intre în procedură de infringement.

Noua lege golește de sens instituția avertizorului:

  • Se interzice avertizorului de integritate să facă dezvăluiri publice despre încălcări ale legii în privința achizițiilor în domenii considerate de stat esențiale pentru securitatea națională, fără a se specifica în mod concret, explicit, clar și previzibil, care dezvăluiri ale încălcărilor de norme nu intră sub incidența legii avertizorilor.
  • Avertizorul nu are voie să vorbească direct cu presa sau o poate face doar după trei luni și doar dacă, în prealabil, raportează intern.
  • Raportarea anonimă este exclusă din lege, iar avertizorii anonimi nu beneficiază de nicio protecție.
  • Este eliminat principiul bunei-credințe a avertizorului în interes public.
  • Avertizările de integritate se distrug după doi ani, deși Directiva prevede că acestea se păstrează atât timp cât este necesar și proporțional.
  • Unitățile administrativ-teritoriale foarte mici, sub 10.000 de locuitori, nu se pot asocia pentru a aplica legea, contrar recomandărilor din Directivă.

În ansamblu, prin legea adoptată s-au introdus formulări vagi, interpretabile sau chiar contradictorii, cu scopul de a reduce nivelul de protecție a avertizorilor, care vor fi descurajați din start să raporteze încălcări ale legii, știind că majoritatea celor care au raportat până atunci au fost persecutați în instituțiile din care fac parte. Mai mult, legea afectează inclusiv mediul privat, întrucât raportarea anonimă reprezenta o practică eficientă și în sectorul privat.

Citește și: Republica Cehă preia președinția Consiliului UE

În concluzie, legea adoptată de Parlament transpune selectiv și chiar contrar Directiva europeană în materie, al cărei rol este tocmai acela de a încuraja denunțul în interes public și de a întări protecția avertizorului în interes public. De exemplu, nu sunt transpuse articole cheie din Directivă, care vizează: protejarea avertizorului de răspundere pentru încălcarea confidențialității (art. 13, lit. g), protejarea avertizorilor anonimi, care sunt ulterior identificați (art. 6, alin. 3), protecția în caz de defăimare, încălcarea drepturilor de autor, violarea secretului profesional, încălcarea normelor de protecție a datelor sau divulgarea secretelor comerciale (art. 21, alin. 7).

Cel mai important, noua lege încalcă un principiu de bază al dreptului UE, și anume faptul că statele membre pot merge dincolo de dispozițiile UE în materie de legiferare, nicidecum în sensul introducerii unei legislații mai laxe, în cazul de față articolul 25(2) din directivă, care interzice ca, prin transpunerea sa în legislația internă a unui stat membru, să se diminueze nivelul de protecție acordat deja unui avertizor printr-o lege națională care există deja în respectivul stat membru.

În concluzie, vă solicităm, dle președinte, să retrimiteți spre reexaminare în Parlament această lege care, lăsată în forma recent votată, va atrage, cel mai probabil, o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. De altfel, un astfel de demers al dvs. ar fi în consonanță cu recenta dvs. declarație formulată cu prilejul vizitei vicepreședintei Comisiei Europene, Vera Jourova, ocazie cu care ați subliniat „angajamentul politic pentru consolidarea statului de drept, reformele în domeniul justiției și lupta împotriva corupției”.

Organizații semnatare:

  1. Reset
  2. Evoluție în instituție
  3. Corupția Ucide
  4. Funky Citizens
  5. Dăruiește viață
  6. Inițiativa România
  7. Societatea Timișoara
  8. Voluntari în Europa
  9. Comunitatea Declic
  10. Sanda Foamete (activist civic)
  11. Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie – Vedem Just
  12. Oradea civică
  13. #activAG Piteşti
  14. #Rezist Milano
  15. Umbrela Anticorupție Cluj
  16. Aradul Civic
  17. Brașovul Civic
  18. Oradea Civică 2017
  19. Federatia Inițiativa Timisoara
  20. Diaspora.ro
  21. Geeks for Democracy
  22. #Rezistența
  23. Centrul pentru Inovare Publică
  24. Diaspora360
  25. Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
  26. ICDE- Inițiativa pentru cultura democratică europeană
  27. Freedom House
  28. Rise Out
  29. Asociația Împreună pentru A8
  30. Civica Frankonia
  31. Valea Jiului Society
  32. Canal Media
  33. Acord Diaspora
  34. Ștafeta Steagului Uniunii Europene
  35. In timbru pentru dreptate
  36. Rezist Galați
  37. Liga Studenților (LS Iași)
  38. Inițiativa Timișoara”

Citește și: Atac cu rachete al armatei ruse în Odesa. Cel  puțin 17 morți

––––-

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.
2 COMENTARII
  1. Nu numai Freedom House România ci si Asociația Miliția Spirituală se situeaza impotriva aparitiei legii cu pricina .Intelegem de ce avertizorii nu sunt de acord legea modificind prevederi de felul :Raportarea anonimă este exclusă din lege, iar avertizorii anonimi nu beneficiază de nicio protecție.Oricum ar fi nimeni nu mai poate accepta ca anonimatul sau anonimele sa fie parte a declansarii unor proceduri .Cu totii stim metehnele trecutului ce sub acoperirea anonimatului abuzau de persoane ce nu erau confortabile sistemului .Modificarile sunt binevenite si de bun simt .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Snoop.ro: ANAF descoperă că PNL a plătit o campanie TikTok pentru promovarea lui Călin Georgescu

Snoop.ro: ANAF a descoperit că Partidul Național Liberal a...