Scriitorul şi profesorul universitar Daniel Vighi, fondator al Societăţii Timişoara şi al Alianţei Civice, a murit sâmbătă dimineața, la Spitalul Județean din Timișoara.
Pe 25 noiembrie, a primit titlul de cetățean de onoare al Timișoarei, în cadrul unei ceremonii organizate la Universitatea de Vest.
Daniel Vighi s-a născut în 1956, la Arad. A debutat cu un volum de proză scurtă, „Povestiri cu strada depozitului”, în 1985, la Cartea Românească, cea mai importantă editură din România acelor ani. A primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor.
Activitatea sa de scriitor de romane și povestiri, studii și eseuri, reflecții pe teme de istorie, filozofie și viață cotidiană în epoci și medii ale României de altădată este cu adevărat impresionantă, însumând mii de pagini de literatură de înaltă valoare.
„Însemnare despre anii din urmă” (Cartea Românească, 1989), „Valahia de mucava” (Amarcord, 1996), „Decembrie, ora 10” (Albatros, 1997), „Apocalipsa 9” (Paralela 45, 1999), superbul roman „Insula de vară” (Polirom,1999), „Fahrplan für die sixties” (Edition Solitude, Stuttgart, 2003), „Misterele Castelului Solitude sau despre singurătate la vreme de iarnă” (Polirom, 2004), „Cometa Hale-Bopp” (Polirom, 2007), „Istoria din cutia de pantofi” (Cartea Românească, 2013), monumentul fabulos numit „Trilogia Corso” (Cartea Românească, 2013), care-l situează pe Daniel Vighi între scriitorii creatori de universuri literare cei mai importanți de azi, parabola epică „Mort în Patagonia” (Polirom, 2017), uriașă frescă a Banatului și a spațiului de interferență etnică din Lipova și Radna natală, pentru a nu menționa aici decât o parte din titlurile literaturii sale majore.
Un scriitor multipremiat
A primit numeroase distincții:
Premiul Asociației Scriitorilor din filiala Timișoara pentru volumul „Rusalii ‘51. Fragmente din deportarea în Bărăgan”, scris în colaborare cu Viorel Marineasa (1994); Premiul ASPRO (1996);
Premiul revistei „Tomis” și al Asociației Scriitorilor din Dobrogea pentru reeditarea îmbogățită a volumului „Deportarea în Bărăgan. Destine – documente – reportaje”, în colaborare cu Viorel Marineasa și Valentin Sămânță (1996);
Premiul ASPRO, din nou, și premiul Asociației Scriitorilor din filiala Timișoara (1997); Premiul revistei “Familia” (Oradea) și al revistei “Euphorion” (Sibiu) (1999);
Diplomă de excelență pentru întreaga activitate și promovarea imaginii Timișoarei (2004); Premiul pentru literatură, Fundația Principesa Margareta (2005); Premiul pentru proză Observator cultural, ex-aequo, pentru romanul „Trilogia Corso”, alături de „Solenoid”, de Mircea Cărtărescu (2016).
Revoluționar fără diplomă și privilegii
A fondat Societatea Timișoara în ianuarie 1990, s-a aflat mereu în conducerea ei și a fost cel care a inspirat, între altele, punctul 4 al Proclamației de la Timișoara, document colectiv inițiat de către unul din camarazii societății și conceput în forma lui definitivă după lungi dezbateri interne, modificări și dezvoltări în cadrul Societății Timișoara, al Consiliului Local Timișoara și al Consiliului Județean Timiș.
Punctul 4 prevedea: „Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi, și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în bună înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care naționalitățile au refuzat și refuză naționalismul.
Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casă a Europei.”
A fondat Alianța Civică, Partidul Alianței Civice și Ariergarda, aceasta din urmă fiind o organizaţie ce promovează de peste 15 ani literatura, arta plastică, muzica și patrimoniul cultural timișorene și regionale.
Daniel Vighi. Pleacă dintre noi unul dintre marile noastre modele
„Vorbea cu patos și șarm despre Revoluție, Proclamația de la Timișoara, al cărei co-autor era, despre anii tranziției, Securitate și urmașii ei, libertate, democrație.
A fost un om tonic și luminos, care a adunat mereu tineri în jurul său, a condus cenacluri, a descoperit și încurajat scriitori, a spus și și-a asumat adevărul.
Pleacă dintre noi unul dintre marile noastre modele – ale multora din generația mea – de la care am învățat cum să fii în lume, cum să te raportezi la generațiile de după tine, cum să vorbești despre elefantul din cameră de la care întoarce stânjenită privirea mai toată lumea”, a scris Luminița Corneanu, critic literar.
„A plecat dintre noi, după o îndelungată și grea suferință, Daniel Vighi, unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani. A fost o conștiință civică exemplară și un prieten alături de care petrecut momente fabuloase. Dumnezeu să te odihnească, prieten de neînlocuit!”, a transmis Mircea Mihăieș, redactor șef al revistei de cultură Orizont.
„Daniel Vighi a fost unul dintre cei câțiva oameni sinonimi pentru mine cu Banatul și poate (mai ales) cu spiritul Timișoarei. Un om și un prozator de mare calitate, ale cărui cărți stau sus, acolo unde mai sunt romanele semnate de Sorin Titel sau poezia lui Ion Monoran. O să-mi lipsească umorul și felul său de a fi și de a se rosti”, este mesajul poetului Claudiu Komartin.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
