Accident rutier cu cinci răniţi și patru mașini implicate, în Cluj

Data:

spot_img

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate patru maşini şi care a avut loc, duminică, în localitatea clujeană Feleacu.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit (…) la un accident rutier petrecut în comuna Feleacu. Apelul de urgenţă a anunţat un eveniment rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Ajunşi la faţa locului, salvatorii au constatat faptul că trei autoturisme erau puternic avariate, iar din cauza impactului a fost avariat parţial un alt autovehicul.

Într-o maşină se aflau încarcerate trei persoane, care au fost extrase în siguranţă de către pompieri şi predate echipajelor medicale. De asemenea, îngrijiri medicale au primit alte două victime. În cele din urmă, au fost transportaţi la spital o minoră de 15 ani, trei femei de 38, 49 şi 57 de ani, alături de un bărbat de 41 de ani.

La o primă vedere, cu toţii erau conştienţi şi cooperanţi, acuzând dureri la coloană şi prezentând escoriaţii. În paralel cu acordarea primului ajutor calificat, pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor. La misiune au luat parte o autospecială cu apă şi spumă, două autospeciale cu modul de descarcerare, trei ambulanţe SMURD şi una SAJ”, informează ISU Cluj, potrivit Agerpres.

Citește și: Germania ușurează cerințele pentru obținerea cetățeniei

Potrivit IPJ Cluj, unul dintre autoturisme a fost proiectat pe sensul opus.

„Poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe DN1 E60, în localitatea Feleacu.

Din primele informaţii, coliziunea faţă-spate s-ar fi produs între un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de şi un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, care circulau din direcţia Cluj-Napoca spre Feleacu.

Citește și: Declanșând războiul din Ucraina, Rusia și-a sabotat propria integritate teritorială

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 57 de ani.

Din impact a rezultat rănirea a 5 persoane, care au fost transportate la o unitate medicală, pentru mai multe investigaţii de specialitate. Traficul rutier a fost afectat aproximativ 45 de minute. Testările alcoolscopice au indicat rezultate negative”, informează IPJ Cluj.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ISU Cluj)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

A devenit România veriga slabă în NATO și UE? | Analiză

Pe termen scurt, România n-ar putea să-și crească bugetul...

Ce spune SRI despre desființarea înainte de alegeri a Direcției Apărarea Constituției | HotNews

Direcția Apărarea Constituției a fost structura SRI care s-a...

Protest al polițiștilor din Constanța împotriva „Ordonanței trenuleț”

Protest al polițiștilor din Constanța. Aproximativ o sută de...

Românii vor putea călători în SUA fără vize. Intrarea României în programul Visa Waiver, oficializată la Washington

Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas...