Adrian Mutu a fost operat în urgență, la un spital din București

Data:

Antrenorul echipei FC Rapid, fostul internaţional Adrian Mutu, a ajuns, sâmbătă dimineaţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, acuzând dureri abdominale.

Mutu era însoţit de medicul echipei, iar inițial medicii gorjeni nu i-au recomandat internarea.

„Da, pot sa vă confirm că a ajuns la UPU de dimineață, era însoțit de medicul echipei de fotbal, din ce am înțeles. A fost consultat de un medic al SJU Târgu Jiu, i s-au făcut investigații medicale după care a plecat. Nu i-a fost recomandată internarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu.

Adrian Mutu a fost operat, totuși, la un spital din Capitală.

Antrenorul nostru a suferit ulterior o intervenție chirurgicală în București, în urma unei crize de apendicită acută, au scris cei de la Rapid, titrează REPORTER24.

„Adrian Mutu a fost operat cu succes și îi va susține pe băieți de pe patul de spital!”, au anunțat colegii săi.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...

Cazul Simonei Halep schimbă tenisul – WTA pregătește reguli noi

Cazul Simonei Halep schimbă tenisul - WTA pregătește reguli...

Liderul ultrașilor rapidiști a fost arestat

Liderul ultrașilor rapidiști a fost arestat. Trei dintre ultrașii...

Nicoleta Dincă și-a anunțat retragerea de la naționala de handbal feminin

Încă o jucătoare din vechea gardă își anunță retragerea...