Aktual24: Prima reacție a jandarmului din Costinești care i-a pus la punct pe cei patru bătăuși: „Doar mi-am făcut treaba”

Data:

spot_img

Prima reacție a jandarmului care i-a pus la punct pe cei patru bătăuși din Costinești: „Doar mi-am făcut treaba”. El se simte jenat de toată atenția publică de care are parte acum.

Nu vrea publicitate

Jandarmul activează la Gruparea de Jandarmi Mobilă “Tomis” Constanța. Nu dorește să iasă public, precizând că doar și-a făcut treaba și nu consideră că merită atâta ”atenție”, relatează publicația constănțeană Focus Press.

Jandarmul a luptat în Legiunea Străină timp de 10 ani, anunță surse din Jandarmerie.

Cum a devenit „celebru”

Cei patru bătăuși au fost reținuți miercuri de polițiști, fiind eliberați după 24 de ore. Ei se află sub control judiciar pentru 60 de zile.

La eliberare, bătăușii au reacționat agresiv față de jurnaliști, înjurându-i și făcând semne obscene.

Jandarmul a primit numeroase aprecieri pe rețelele de socializare, fiind felicitat că i-a pus dur la punct pe bătăuși. El i-a lovit zdravăn pe mai mulți dintre ei, după ce a fost la rândul lui scuipat și lovit.

Surse din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au dezvăluit, pentru Gândul, că respectivul jandarm a fost soldat în cadrul Legiunii Străine.

Acestea au menționat că jandarmul este chiar din Costinești și a fost rugbist la un club din Mangalia.

La un moment dat, ar fi plecat în Franța, împreună cu mai mulți prieteni, pentru a se înrola in Legiunea Străină. Din grupul său de prieteni, numai el și un alt tânăr au fost declarați admiși.

După aproximativ zece ani, a revenit în țară și a intrat în rândurile Jandarmeriei Române.

Citește și: Cine sunt părinții criminalului din 2 Mai. Au afaceri imobiliare de milioane de euro în Capitală

Scandalagii, interlopi din Brașov

Indivizii agresivi sunt deja cunoscuți de politiști. Ei sunt din satul Colonia Reconstrucția, comuna Feldioara, județul Brasov.

Doi dintre ei au antecedente legate de comiterea de violențe, fiind condamnați atât în țară, cât și în străinătate. Este vorba despre Adrian Florentin Felecan, care are la activ o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare pentru loviri sau alte violențe, și Raul Nicușor Grigoraș, cunoscut cu antecedente penale pe teritoriul Germaniei, unde a fost anchetat pentru „avarierea sau distrugerea proprietății, export sau import ilicit de arme, părți componente și explozivi”.

Cum a început bătaia

Zeci de turiști din Costinești au asistat, miercuri, la momentul în care bătăușii care au atacat un jandarm au fost scoși încătușați din secția de poliție și băgați în dubă.

Cei patru bătăuși nu mai erau deloc viteji, ei și-au tras tricoul peste cap pentru a-și ascunde chipul. Au fost retinuti pentru 24 de ore.

„Câțiva smardoi s-au simțit prinși în aglomerația de pe faleza din Costinești și au început să își care reciproc pumni și picioare.

În apropiere erau două patrule de poliție, a căror prezență a fost solicitată de larma turiștilor. Doar că, în stilul specific românesc, cei care se luaseră la bătaie au uitat brusc de conflictul dintre ei și și-au îndreptat atenția asupra polițiștilor și jandarmilor.

De la lovituri corp la corp și până la înjurături cu trimiteri către origini sau morți, pe cei implicați în conflict, aflați într-o stare avansată de ebrietate, îi veți vedea mâine la televizor spunând că sunt victime.

Se poate observa că înregistrarea este realizată după începerea conflictului, în condițiile în care deja se folosise aparatul iritant lacrimogen, iar unul dintre jandarmi avea uniforma sfâșiată”, a relatat Europol.

Citește și: Pakistanez umilit de Poliția de Frontieră de la Aeroportul Otopeni. „Nu ți-aș recomanda să vii în România”

„A se observa că jandarmul avea deja tricoul rupt, semn că se mai dăduseră ceva lupte și inainte. Ușor de judecat gestul jandarmului, privind imaginile de acasă din fotoliu, mult mai greu de pus în locul lui”, a scris si Marian Godina pe Facebook.

Continuarea în Aktual24.ro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
2 COMENTARII
  1. A fost o intervenție normală, raportat la nivelul de periculozitate al „bombardierelor taranusi”… Avem nevoie de oameni ai legii de tipul jandarmului care și-a făcut datoria. Doar dobitocii și cei de teapa cocalarilor in cauză pot condamna acțiunea perfect legală a oamenilor legii, in special al jandarmeriei. Trebuie umblat la lege și asigurată pregătirea serioasă a echipelor de intervenție, bine înțeles fără a se ajunge la cealaltă extremă.

  2. … jandarmul in calitate de fost luptător in legiunea străină, are toată pregătirea fizică și psihică necesare pentru astfel de intervenții. Dacă și-a pierdut la un moment dat răbdarea, înseamnă că „panoramele de la țară”, au „întins maxim coarda”. Vorbesc din prisma unuia care nu a rezistat în legiune decât un an… Felicitări militarului și tot respectul nostru, al oamenilor cu capul pe umeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...