Zilele acestea sărbătorim cu mare fast și cu multă gargară, ca de obicei, gloriosul 1 Decembrie. Idealul Marii Uniri a fost clădit metodic de–a lungul mai multor decenii. Din acest motiv, nu strică să ne reamintim cum s–a ajuns aici.
Abia se terminase prima conflagrație mondială. România a intrat în război destul de intempestiv, după doi ani de neutralitate.
Datorită faptului că puterile Antantei erau presate de timp în 1916, intrarea în război s–a făcut cam în grabă și fără clarificarea tuturor detaliilor.
Desăvârșirea unității naționale era principalul obiectiv al politicii externe românești, chiar dacă în fruntea statului aveam un suveran de origine germană. Acesta a încheiat în 1883 o alianță secretă cu Germania și Austro–Ungaria.
În 1914, Carol I a dorit intrarea în război de partea Puterilor Centrale, plan eșuat din cauza opoziției majorității membrilor Consiliului de Coroană. Primul rege al României a murit la scurt timp după aceea, unii speculând că în urma unei sinucideri.
Perioada noastră de neutralitate s–a datorat și unei facțiuni germanofile, prezentă atât printre politicieni, cât și în lumea intelectuală. Germanofilia acestora era cauzată mai ales de neîncrederea în Rusia. Oare de ce?
Citește și: GALERIE FOTO | Țara frumoasă. Imagini care te vor face să te reîndrăgostești de România
România a intrat în război la 15/27 august 1916 pentru a dobândi Transilvania. Convenția Militară din 1916 a fost senată numai după ce Franța, Marea Britanie și Rusia promiseseră să recunoască Unirea la sfârșitul războiului. Din nefericire, unele puncte din Convenția Militară nu au fost îndeplinite.
Ajutorul militar care trebuia să vină prin Balcani a fost blocat. Ca efect, trupele române au fost prinse în clește, din sud, de trupele comandate de mareșalul german August von Mackensen și din nord de trupele austro-ungare.
Incompetența și trădarea unor mari comandanți, precum și disfuncționalitățile în înarmarea și aprovizionarea trupelor, au dus la înfrângeri dureroase, precum și retragerea armatei, a guvernului și a familiei regale la Iași. Ulterior, la Iași vin șeful Misiunii Militare Franceze, Henri Berthelot, instructori și armament. Întăririle venite de la aliați și instrucția condusă de francezi vor duce la marile victorii din vara lui 1917.
De data aceasta, eroismul și curajul soldaților a fost dublat și de un corp de comandă de excepție. După dureroasele experiențe de la sfârșitul lui 1916, corpul de comandă a fost schimbat aproape în totalitate.
Nu trebuie uitate și două cazuri grave de trădare din această perioadă, cel al coloneilor Alexandru Sturdza și Constantin Crăiniceanu. Dar trebuie menționat și un alt element foarte important care a amplificat dorința soldaților de a lupta.
Amintirile răscoalei de la 1907 erau încă proaspete. Cei mai mulți dintre soldați erau țărani. Înfrângerile din 1916 au fost determinate și de lipsa motivației de a lupta. Reforma agrară începuse să fie discutată în Parlament de câțiva ani.
Până la urmă, regele Ferdinand promite țăranilor pământ, iar Parlamentul refugiat la Iași votează legile de expopriere. Soldații țărani au luptat cum au luptat în 1917 și pentru că aveau încredere în cuvântul regelui.
Citește și: România care decolează cu Wizz-ul. Cum poți ajunge cineva într-o țară care nu e a ta
Din păcate, ieșirea Rusiei din război la cumpăna anilor 1917 –1918 a lăsat România singură pe Frontul de Est. Pacea de la Buftea este semnată de premierul Marghiloman, dar nu a fost promulgată de regele Ferdinand, ceea ce o lipsea de valoare juridică.
Pe plan extern, relațiile strânse între Bela Kun, Christian Racovski și Lev Troțki configura perspectiva dezmembrării României. Dezarmarea Armatei Române, prevăzută de Pacea de la Buftea, este pur teoretică. Regele și Statul Major au o evidență dublă, una pentru ocupanți, alta pentru uz intern. Aici tradiția balcanică a jocului dublu și a minciunii ne–a fost utilă.
Sfatul Țării de la Chișinău votează la 27 martie 1918 Unirea cu România. România reintră în război în toamna lui 1918, în contextul înfrângerii iminente a Puterilor Centrale. Germania semnează armistițiul la 11 noiembrie 1918 și se retrage din România.
La 28 noiembrie 1918, Bucovina votează Unirea cu România.
Din punct de vedere concret, 1 Decembrie 1918 nu a fost ceva spontan, ci a fost atent pregătit. Separarea de statul ungar a avut loc prin Declarația de Independență a Transilvaniei, la 5/18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta. Armata Română și–a menținut pozițiile la sud de râul Mureș și a intrat în Alba Iulia la 18 Decembrie 1918.
A fost o decizie strategică inspirată, pentru a nu se spune ulterior că decizia românilor ardeleni a fost făcută sub amenințarea forței armate. Ca o ironie tragică a istoriei, toți membrii Consiliului Dirigent al Transilvaniei, care mai trăiau în 1945, au murit în închisorile regimului comunist sau în domiciliu forțat.
Actul de la 1 Decembrie 1918 a avut trei cauze principale. În primul rând, este vorba despre acțiunea decisivă a elitelor politice de pe ambele părți ale Carpaților, în condițiile favorabile de la sfârșitul Primului Război Mondial.
În al doilea rând, avem prăbușirea celor trei imperii din zonă, Austro–Ungar, Rus și Otoman. În sfârșit, este afirmarea principiului autodeterminării și al celui al naționalităților pe plan internațional.
Conceptul de autodeterminare a fost enunțat pentru prima dată în anii 1860. În timpul și după Primul Război Mondial, principiul a fost promovat atât de Vladimir Ilici Lenin, cât și de președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson.
După prezentarea celor 14 Puncte (8 ianuarie 1918), pe 11 februarie 1918, Woodrow Wilson a arăta că „Aspirațiile naționale trebuie respectate; oamenii pot fi acum dominați și guvernați numai de consimțământul lor. Autodeterminarea nu este o simplă expresie; este un principiu imperativ al acțiunii.”
Cele paisprezece puncte au fost prezentate de Woodrow Wilson, în sesiunea comună a Congresului. În discursul său, Wilson a schițat un proiect de restabilire a păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial.
În perioada celui de-al doilea război mondial principiul a fost inclus în Carta Atlanticului, semnată la 14 august 1941, de Franklin Delano Roosevelt, președintele Statelor Unite, și Winston Churchill, prim-ministru al Regatului Unit.
Unirea de la 1 Decembrie a fost posibilă și datorită eforturilor deosebite ale Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Deși căsătoria lor nu a fost deloc ideală, au știut să treacă peste multe dificultăți și să contribuie la împlinirea idealului unității naționale.
Nu degeaba în istorie au rămas sub denumirile de Ferdinand cel Loial și respectiv Mama Răniților.
La egalitate cu ei stă și primul-ministru de atunci, Ion I. C. Brătianu, fiul primului–ministru Brătianu din 1877. Decesul lui și al regelui în același an, 1927, și venirea la putere a lui Carol al II–lea, trei ani mai târziu, au destabilizat scena politică.
După cum se poate vedea, actul de la 1 Decembrie 1918 a fost posibil datorită norocului și pentru că aveam o altă clasă politică.
Citește și: Falsul patriot – un portret de Ziua Națională
Nu aveai lideri de partide agramați sau care au făcut o facultate de doi lei la 40 de ani. Nu aveai șefi de stat care stau mai mult la golf și la schi. Exista și încrederea populației în clasa politică și în liderii politici.
Regele Mihai, nepotul regelui Marii Uniri a afirmat că românii ar crede ma mult în integrarea europeană dacă vor înțelelege că au și ei un avantaj. Dar este greu să îi convingi de așa ceva, când ai miniștri ai căror părinți au fost șefi de securitate județeană sau când văd miniștri sau prim–miniștri care se bâlbâie sau vorbesc cu mâinile.
Cu alte cuvinte, de Ziua Națională ai mai mult motive sentimentale decât raționale pentru a fi patriot.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
„Norocul e pârghia lenei.” – Nicolae Iorga
„Buna guvernare înseamnă armonia între stat şi naţiune.” – John Stuart Mill
„La toate făpturile, capul îşi are locul lui deosebit. Dacă din întâmplare, o naţiune face să-i cadă capul la picioare, ea va băga de seamă, mai devreme sau mai târziu, că s-a sinucis. Întrucât naţiunile nu vor să moară, ele se străduiesc atunci să-şi facă la loc un alt cap.” – Honore de Balzac
„Armata trebuie să rămână doar braţul unei naţiuni, niciodată capul acesteia.” – Pio Baroja
„O naţiune nu are inamici permanenţi, nici prieteni permanenţi, ci numai interese permanente.” – Winston Churchill
Mi-a plăcut foarte mult articolul!
Aș adăuga argumente pentru schimbarea Zilei Naționale la 10 Mai !