România care decolează cu Wizz-ul. Cum poți ajunge cineva într-o țară care nu e a ta

Data:

E seară și sala de așteptare a aeroportului din Cluj s-a umplut. Familii cu copii în cărucioare, bagaje, bătrâni, plase de rafie. Tineri cu căștile în urechi, îmbrăcați în trening, în costum de blugi. Tricourile vorbesc pentru ei: „Fuck” scrie pe pieptul unuia și „Boss. Hugo Boss” pe altul. O mămică scoate un borcan de ciorbă și începe să-i dea cu lingura copilului din cărucior. Mai întâi gustă ea.

Vreo două sute de oameni așteaptă să plece în Spania, la Madrid. Mănâncă, cumpără, mănâncă. Vorbesc tare. Vorbesc la telefoane. Când se formează coada pentru îmbarcare, își trag papornițele și copiii lângă ei. Gata, pleacă.

Însă nu trece mult și-n capul rândului începe o ceartă. Două femei sunt bruftuluite de angajații companiei aeriene pentru că au un troler prea mare. Ele zic că nu, strigă în gura mare. Vin de la înmormântare. Trolerul lor a mai trecut de filtru și altă dată. Cearta se întețește.

Femeile încep să blesteme, iar angajații trag obloanele: până când doamnele nu părăsesc aeroportul, avionul nu pleacă. Două sute de oameni încep să strige că ei trebuie să ajungă la muncă, au plătit biletele. Pierd autobuzele care-i duc prin satele din Spania.

Eu unde o să dorm la noapte?, întreabă o femeie care a mai petrecut și altă dată o noapte pe aeroport. Vine poliția, le scoate pe femeile cu trolerul-problemă din sală. Se deschid ușile. Plecăm. În avion miroase a usturoi, a pufuleți, copiii plâng.

Așa e cu Wizz-ul, nu știați?, mă lămurește tânărul de alături. Ați văzut cum le-au hărțuit pe femeile alea? Să știți că la cursele de Spania și Italia se întâmplă mai totdeauna așa. Pentru că noi, ăștia, suntem socotiți amărăștenii, sărăcimea, prostimea.

Citește și: Românul care a strâns 250.000 de euro pentru ucraineni. „Am trecut prin zeci de baraje de artilerie. Dar simt că fac ceva bun”

Numai la cursele astea ni se măsoară sacoșele, suntem bruftuluiți, suntem desconsiderați. Am zburat și spre alte țări, dar nu se comportă așa. Nu te controlează cu centimetrul, nu strigă la tine, nu întârzie avioanele, sunt mai îngăduitori, mai serioși.

Se poartă altfel. De ce credeți? Ăia nu sunt luați drept prostimea, îmi spune el în timp ce însoțitoarele de bord fonfăie în engleză niște instrucțiuni de zbor pe care toți le ignoră.

Eu merg la o Gală a Excelenței Românești la Madrid. Mă voi întâlni acolo cu oameni care au reușit în țările de adopție. Să-și facă un rost, o carieră. Să se integreze.

Medici, ingineri de poduri, violoniști, scriitori, pictori, bucătari, antreprenori. Vor sosi din toată lumea în Spania pentru că acolo, o jurnalistă și o mână de oameni, au reușit să scoată și să țină în viață o publicație românească timp de 12 ani.

Occidentul Românesc.

Și-n jurul acestui nucleu, Kasandra Kalmann Năsăudean a format o comunitate. Acum organizează o gală de premiere a celor care pot fi modele, pot sădi speranță. Cei care sunt dovada vie că se poate. Încearcă să ajute.

În seara festivă, sala de protocol a Hotelului Wellington, din Madrid, e plină. Au venit români din Canada, din Statele Unite, din Australia, din toată Spania, Franța, Marea Britanie, de la Amsterdam, de la Lisabona.

A sosit Anca Vasiliu, profesor de filosofie la Sorbona. Anul acesta a primit Premiul Academiei Franceze pentru Filosofie, o distincție care a impresionat pe toată lumea.

Anca Vasiliu, profesor de filosofie la Sorbona
Anca Vasiliu, profesor de filosofie la Sorbona

A venit Cătălin Petcu din Canada, inginer de poduri. El îi explică unui grup de pe hol de ce s-a prăbușit podul de la Neamț, ce era greșit la structura lui.

A venit Smaranda Kafka, profesor universitar în Australia și scriitoare. A sosit și avocatul Remus Robu de la Londra, dar și Andreea Molocea, care lucrează la o bancă în Cehia, dar e și o talentată ilustratoare.

Maria Gîlicel, o tânără născută la Madrid, care a studiat vioara în Marea Britanie, la Royal College of Music și acum cântă la Amsterdam și Londra.

Ilinca Popescu a venit de la Lisabona. Ea a studiat jurnalismul, artele și psihologia. Practică psihoterapia prin artă în Franța.

A venit Anca Maria, de la Lausanne. Este violonistă, a lucrat cu cei mai mari muzicieni ai lumii, la New York, în Japonia, în Europa, dar și în America de Sud.

Andreea Ember a studiat arheologia la Paris. Este expertă în patrimoniu.

Români premiați la Gala Excelenței Românești de la Madrid
Români premiați la Gala Excelenței Românești de la Madrid

Vor fi premiați: Livia Medilanski, o fostă mare sportivă de la Düsseldorf, Victor Neagoevici, un îngrijitor de la Schönbrunn, un asistent medical, o mare poetă, un profesor de limba română la Universitatea Padova, o avocată, un scriitor, un pictor, un medic, o tânără corporatistă, jurnaliști. Nu-i voi putea pomeni pe toți.

Mulți sunt din Spania, țara gazdă a acestei emoționante întâlniri. Paul Gabor este scriitor, trăiește de 22 de ani în Spania. Alina Voicu a ajuns la Madrid când avea 17 ani. A lucrat ca ospătăriță ca să-și poată termina studiile universitare de vioară. Predă muzica în Spania.

Elena Ninerică este redactor șef la Lira TV, televiziunea românilor de aici. Predă cursuri de chitară copiilor români din Madrid. Adela Surdu a făcut studii superioare, acum lucrează într-o mare corporație.

Stomatologul din Franța îi spune Ilincăi, artista, că ieri, plimbându-se prin oraș, a văzut o fată cu pulovăr roșu și și-a zis: ea e româncă și mâine va fi printre premianți. Așa a simțit.

Fără să o cunoască, fără să știe nimic despre ea. Jură că așa a fost! Iar acum o vede pe Ilinca, fata cu pulovărul roșu, urcând pe podium. Este româncă și, da, ia un premiu. E ceva în sângele nostru care se recunoaște și prin aer, de departe, este concluzia tuturor celor uimiți de poveste.

Seara se dovedește prea scurtă pentru câte au să-și spună. Își amintesc primul lor zbor, plecarea cu Wizz-ul. Se îmbrățișează, își dau numerele de telefon, pun la cale pe cine să ajute, cum să ajute țara de acasă. Sunt emoționați.

Anca Vasiliu, profesor de filosofie la Sorbona, urmează să participe la o grandioasă festivitate unde i se va înmâna distincția Marele Premiu pentru Filosofie al Academiei Franceze pentru întreaga operă. Dar ea ne mărturisește, cu lacrimi în ochi, că trofeul acesta – recunoașterea din partea conaționalilor ei – este cel mai important pe care l-a primit vreodată. „Dacă ar trăi părinții mei să vadă, acum ar fi fericiți.”

Madridul e însorit, ca primăvara, deși ne apropiem de miezul iernii. Străzile lui sunt pline, mulțimea curge ca apele unui fluviu printre ziduri. În Piața Mayor, la târgul de Crăciun, o căpriță românească plină de betea îi distrează pe copii.

Orașul acesta are ceva din Paris, ceva din Roma și ceva din Viena. Larg, luminos, monumental dar chic, un pic de lux dar nu prea mult. Pitoresc, frumos. Artă, multă artă. Mult verde, arbori remarcabili lăsați în mijlocul lumii pentru că sunt prețuiți. Parcuri imense, în semisălbaticie, pentru biodiversitate. Oameni relaxați. O piață plină se uită la un băiat care sare peste o sfoară sau la căprița de betea.

Guernica și Picasso, la Muzeul Regina Sofia, Madrid
Guernica și Picasso, la Muzeul Regina Sofia, Madrid

Piețe, terase, cafenele pline de spanioli, mulți vârstnici, mai mulți localnici și pensionari decât am văzut în restaurante sau cafenele prin alte orașe.

În ziua în care intru la Muzeul de Artă Contemporană Regina Sofia să văd Guernica lui Picasso, cotidianul El Pais are pe prima pagină un articol despre umbra războiului lui Putin peste Moldova.

Citește și: Falsul patriot – un portret de Ziua Națională

La intrările bisericilor stau cerșetori români. Te simt de departe și te imploră în limba ta: Hai, dă-mi, că ești de-a mea! În fața Palatului Regal, pe esplanadă, doi romi „de-ai noștri” cântă la violoncel și harpă. Muzică clasică.

Pe Calle del Sol, un tânăr mănâncă un sandvici din mers și-i povestește colegului, român și el, cum o doamnă i-a dat 50 de euro pentru că i-a schimbat bateria de la chiuvetă. E mulțumit.

La bar, la hotel, pe stradă, în aeroport, se găsește mereu cineva care să-ți răspundă românește la întrebările tale în engleză. Pentru că încă nu ne-au uitat.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social.A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. A trecut dincolo de știrile care durează, știm bine, o zi și este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă.A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

272.000 de lei/an, indemnizație de revoluționar, pentru prefectul acuzat că face jocurilor imobiliarilor

Veniturile anuale ale familiei lui Toni Greblă, actual prefect...

Cel mai mare buget din istoria Oradiei, votat fără nicio dezbatere publică

Cel mai mare buget din istoria Oradiei, în valoare...

Peste 4.800 de morți în urma cutremurelor care au devastat Turcia și Siria

Eforturile de salvare, ce se desfășoară contra cronometru și...