ALERTĂ Informații false trimise românilor pe telefoane. Mesaje prin care sunt chemați la oaste

Data:

Atenție la informațiile false! Temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii români și ale mobilizării rezerviștilor sunt false și circulă în spațiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme.

Serviciul militar obligatoriu a fost eliminat în România din 2007. Nu există nici o inițiativă legislativă, în acest moment, pentru a fi reintrodus.

Citește și: VIDEO Un avion rus lansează o rachetă într-o casă în care erau și copii

„În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005. Potrivit acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă (art. 2)”, scrie Ministerul Apărării Naționale.

În mod excepțional, pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, dar reluarea încorporărilor se poate face DOAR în situația decretării uneia dintre cele trei stări menționate mai sus, arată MApN.

Ceea ce nu este cazul în acest moment, în România.

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cîrstoiu Suveică | Revista22

Cîrstoiu Suveică este după chipul și asemănănarea politicienilor, are...

Urmăriți internațional, aduși în țară de Poliția Română

În perioada 18 – 19 aprilie 2024, Poliția Română...