Ambasadorul Rusiei, invitat la Botoșani de Inspectoratul Școlar. ISJ neagă invitația

Data:

spot_img

UPDATE: Purtătorul de cuvânt a revenit cu un mesaj către PRESShub, în care susține că nu ar fi declarat niciodată că ambasadorul rus va fi invitat la Botoșani.

„Vă contactez pentru a vă atrage atenția asupra faptului că știrea referitoare la invitația ambasadorului Rusiei la Olimpiada de limba rusă – etapa națională, ESTE FALSĂ. NU am declarat niciodată așa ceva, ambasadorul Rusiei NU A FOST INVITAT să participe la această olimpiadă”, a afirmat Irina Telișcă.


Etapa națională a olimpiadei de limbă rusă se desfășoară, sâmbătă, în Botoșani, iar printre invitații Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) se numără și ambasadorul Rusiei la București.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al IȘJ Botoșani, inspectorul Irina Telișcă, aceasta precizând că, până miercuri, Cancelaria Ambasadei nu confirmase participarea diplomatului rus.

Citește și De ce strigă AUR că „statul ne fură copiii” și unde este minciuna

Inițiativa IȘJ este surprinzătoare, în contextul în care Rusia a fost exclusă din numeroase competiții culturale și școlare de către statele membre ale Uniunii Europene, iar după debutul războiului din Ucraina activitatea Centrului Rus pentru Cultură și Știință din România a fost suspendată.

„De invitații s-au ocupat organizatorii olimpiadei. Știu că probabil mulți oameni nu privesc cu ochi buni această invitație, dar nu sunt în măsură să motivez alegerea”, a afirmat Irina Telișcă, citată de Monitorul de Botoșani.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...