De ce strigă AUR că „statul ne fură copiii” și unde este minciuna

Data:

„Lege satanică: PSD, PNL și USR vor să ne ia copiii”, „Legea Firea, prin care statul poate lua copiii din familiile sărace”, „Dacă ești sărac nu mai ai dreptul să îți crești copiii”. Acestea sunt doar câteva dintre manipulările folosite de AUR și de adepții teoriilor conspirației pentru a panica pe români.

Despre ce este Legea „Firea”

Un proiect de lege lansat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care își propune să ajute copiii din medii defavorizate a fost transformat în general de către liderii AUR într-un motiv de propagandă, ceea ce a determinat un val de reacții negative.

Inițiativa legislativă are ca scop prevenirea separării copilului de familiie din medii vulnerabile, care nu își permit financiar creșterea acestora. Dacă iar fi adoptată, ar urma să fie construite 150 de centre de zi în care minorii aflați în categorii de risc ar putea mânca, face teme sau chiar ar beneficia de diverse ajutoare, precum pachete cu haine.

Deși proiectul își propune tocmai ca minorii să fie ajutați să rămână în familiile lor, propaganda a promovat un discurs exact pe dos. Mai exact, au fost distribuite informații eronate, potrivit cărora minorii ar urma să fie luați de lângă părinți, dacă aceștia din urmă nu au o situație financiară bună sau dacă sunt analfabeți.

În cadrul ședinței din Parlamentu în care această propunere legislativă trebuia dezbătută, reprezentanții AUR au făcut afirmații potrivit cărora aceste centre de zi ar urma să fie „lagăre de exterminare”.

Citește și: „Statul ne fură copiii”. Când AUR simte mirosul sângelui la PSD

Minorii nu vor fi vaccinați fără acordul părinților

Cei care se împotrivesc acestei inițiative, majoritatea membrii ai partidului AUR, afirmă că cei mici vor fi luați de stat cu forța de lângă familie, după modelul temutului Bavernet din Norvegia, vaccinați împotriva voinței lor și a părinților sau chiar înscriși în baze de date pentru adopții internaționale.

Evident, afirmațiile liderilor AUR nu țin cont de faptul că, de exemplu, adopțiile internaționale sunt interzise în România de mai bine de 20 de ani.

Ce menționează cu adevărat proiectul propus de Ministerul Familiei sub numele de Legea Prevenirii Separării copilului de familie: „serviciul public de asistență socială are obligația de a sprijinii familia care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil care poate fi în risc de separare, dacă familia, în funcție de situația economică și condițiile de locuit ale acesteia se află într-o situație de vulnerabilitate”.

Potrivit expunerii de motive, 32% dintre copiii dați în grija statului în anul 2021 au intrat în sistem ca urmare a situației economice precare a familiei din care proveneau și nu pentru că minorii nu erau doriți de părinți.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse atrage atenția și asupra faptului că 8 din 10 copii români se confruntă cu diverse lipsuri în ceea ce privește hrana, educația sau obiectele vestimentare.

Cine poate beneficia de acest program

Aceste centre de zi nu vor fi destinate oricui. Ar urma să fie făcută o analiză a fiecărui caz în funcție de mai multe criterii. Prioritari vor fi copiii ai căror părinți sunt plecați din țară sau minorii ai căror părinți nu au acte de stare civilă, spre exemplu.

În plus, se va lua în considerare și mediul în care acesta crește, dacă nivelul de educație al familiei este scăzut sau dacă există cazuri de violență.

Dacă în urma acestei evaluări se constată că minorul se află în cel puțin o categorie de vulnerabilitate se întocmește un plan de servicii care să răspundă atât nevoilor copilului, cât și ale familiei.

În spațiul public s-a vehiculat și informația potrivit căreia acest proiect de lege a apărut peste noapte.

Inițiativa legislativă a fost lansată în dezbatere publică încă din luna august a anului trecut. În plus, a primit avize favorabile de la Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Dezvoltării, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social.

Read the English version: Why is the AUR party shouting that „the state is stealing our children” and where is the lie

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cauza exploziei la blocul din Craiova: o posibilă acumulare de gaze

Cauza exploziei la blocul din Craiova, în urma căreia...

Inspectorii Gărzii de Mediu fac verificări în pădurea deținută de IKEA în Iași | Ziarul de Iași

Cunoscutul producător de mobilier IKEA este acuzat că exploatează...

Explozie la un bloc din Craiova. Un etaj s-a prăbușit. O femeie a murit | VIDEO

Explozie la un bloc din Craiova, în urma căreia...

Gafa uriașă făcută de Ciolacu în Qatar

Gafa uriașă făcută de Ciolacu în Qatar. Greșeala a...