Ancheta PEGASUS continuă în Parlamentul European. Noi dezvăluiri despre utilizarea softului minune care spionează orice dispozitiv

Data:

Pegasus este un soft de spionare creat de firma israeliană NSO Group, acest  program funcționează pe dispozitivele mobile de orice fel, android sau apple, iar infectarea se realizează de la distanță cu tehnologie de tipul „no click”, adică nu presupune nicio acțiune din partea victimei. În esență programul preia controlul asupra dispozitivelor și poate face orice acțiune, inclusiv activarea camerei și microfonului, respectiv înregistrarea convorbirilor ambientale.

Îngrijorarea cu privire la utilizarea acestui program spion puternic numit Pegasus, dar și a unor programe similare este în creștere în Uniunea Europeană. O comisie de anchetă lansată de Parlamentul European a avut deja primele șase întâlniri operaționale de lucru, cea mai recentă pe 21 iunie 2022.

În cadrul ultimei ședințe au fost prezentate funcționalitățile programului de către reprezentanții companiei NSO (C. Gelfand și N. Bonucci) și s-au solicitat detalii tehnice și operaționale de la aceștia. Însă europarlamentarii din comisie nu au fost mulțumiți de informațiile puse la dispoziție de reprezentanții companiei, care au invocat încă de la început secretul operațiunilor în care se folosește acest soft, dar și secretul profesional care este menit să protejeze acest soft de concurenții de pe piața de spyware. Softul a fost creat special pentru a salva vieți, fiind conceput pentru obținerea de informații despre organizații de crimă organizată și grupări teroriste, fiind vândut numai către guverne, conform reprezentanților NSO.  În general, reprezentanții NSO au negat toate alegațiile de presă cu privire la softul PEGASUS.

Reamintim că Parlamentul European a decis pe 10 Martie 2022 să înființeze o comisie de anchetă pentru a investiga folosirea programului Pegasus și a programelor spion de supraveghere echivalente (denimire oficială: Committee of inquiry to investigate the use of the Pegasus and equivalent surveillance spyware (2022/2586(RSO))

Comisia de anchetă a fost solicitată după ce guvernele Poloniei și Ungariei au recunoscut că dețin programul, un software de spionaj foarte puternic dezvoltat de compania israeliană NSO Group. Ulterior fiind relevate informații privind utilizarea sa în Spania și Grecia, respectiv conform unei investigații derulate de experți independenți și jurnaliști sunt relevate ca ținte și liderii politici de prim nivel ai Franței sau Marii Britanii.

Citește și: Parlamentul European solicită acordarea fără întârziere a statutului de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova

Puteți vedea toată înregistrarea dezbaterilor în comisia de anchetă aici.

Dragoș Tudorache, europarlamentar REPER (grupul RENEW), scrie pe Facebook următoarele detalii din cadrul discuțiilor de la comisia PEGA:

“Alături de colegii din Comisia PEGA, comisia specială care investighează acuzațiile de utilizare abuzivă a programelor de tip spyware, i-am audiat săptămâna aceasta pe reprezentanții NSO Group, compania israeliană care a creat Pegasus, unul dintre cele mai cunoscute și controversate instrumente de spyware.

În urma audierii, am rămas cu mai multe întrebări decât răspunsuri. A fost un dialog al surzilor, cu răspunsuri evazive și lacunare din partea NSO și contradicții majore cu ceea ce ne-au dezvăluit jurnaliștii de investigație, reprezentații big tech și specialiștii în tehnologiile de acest gen.

Ce știm cu certitudine după audierea de ieri este că mai multe state membre ale Uniunii sunt clienți NSO – nu știm cine, de când și cum sunt folosite produsele lor. NSO pretinde că motivul principal pentru care vând acest sistem este lupta împotriva terorismului și a criminalității organizate. Dar cum justificăm folosirea acestor instrumente împotriva membrilor opoziției din Polonia sau a activiștilor și jurnaliștilor din Ungaria? Mai mult decât atât, NSO pretinde că nu vinde tehnologie decât guvernelor, ceea ce înseamnă că achiziția se face din bani publici. E datoria tuturor guvernelor, a comisiilor de control bugetar ale statelor membre să ne spună dacă banii contribuabililor sunt cheltuiți pentru achiziționarea acestor instrumente de spionaj și folosite apoi în scopuri politice.

Aflăm acum că unele companii pot acționa precum actori intermediari în tranzacționare, în numele guvernelor sau al agențiilor de aplicare a legii, accesul acestora la datele obținute din spionare fiind încă incert. De ce ar avea nevoie guvernele de acești intermediari dacă scopul achiziției acestor instrumente este unul legitim, de a asigura siguranța națională?

Citește și: Vot în Parlamentul European cu privire la planurile de refacere a rezervelor de gaze înainte de iarnă

NSO susține că urmează o serie de pași de diligență și transparență înainte de a acorda unor guverne licențe pentru a folosi Pegasus. E evident că acești pași nu au fost urmați și în cazul Poloniei și al Ungariei atunci când au fost semnate contractele. Iar numărul de licențe pe care guvernele le pot achiziționa pare să depindă mai mult de capacitatea de plată a acestora decât de respectul față de statul de drept sau drepturile omului. Conform NSO, numărul persoanelor spionate cu Pegasus este mult mai mic în comparație cu ce am aflat din dovezile prezentate de jurnaliștii de investigație. Discrepanțele acestea ridică alte semne de întrebare legate de legitimitatea și credibilitatea acestei companii și a monitorizării modului în care aceste instrumente sunt folosite de către actorii statali.

Un lucru este cert: Comisia PEGA este mai relevantă ca niciodată în urma audierii de ieri. Discuția continuă și ipoteza că aceste instrumente sunt folosite de către guvernele noastre pentru a spiona cetățenii europeni este tot mai îngrijorătoare. În cazul guvernelor care folosesc acest instrument în afara limitelor impuse de legislația națională si europeană, licențele trebuie suspendate de îndată, iar responsabilii politici trebuie să răspundă în fața justiției pentru aceste abuzuri. NSO trebuie să își asume partea de responsabilitate și să ia măsuri riguroase, concrete și transparente împotriva celor care abuzează de produsele sale.”

De menționat, că Procurorul șef al DNA, Crin Bologa, a solicitat public anul trecut achiziția unui soft similar PEGASUS și pentru România. Conform G4 Media.ro, Direcția Națională Anticorupție a vrut să cumpere tehnică pentru a putea intercepta Whatsapp, însă nu a primit bani de la buget pentru astfel de investiții, ci doar pentru cheltuielile cu personalul. Șeful DNA, Crin Bologa, a susținut, într-un interviu pentru G4Media.ro, că există societăţi private în Israel sau în Italia care vând tehnologii care permit interceptarea convorbirilor pe whatsapp. ”Nu avem aşa ceva în prezent. Ăsta ar fi un exemplu, dar trebuie sume serioase de bani pentru acest lucru”, a declarat Crin Bologa pentru G4Media.ro.

La nivel internațional Lista persoanelor ale căror telefoane au fost infectate este cuprinzătoare (50.000), implicând peste 200 de jurnaliști din 24 de țări, la care se adaugă numeroși activiști și oameni politici.

Citește și: Schimbările climatice: Parlamentul European pledează pentru acțiuni rapide și independență energetică la nivelul UE

––––-

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene Săptămâna online. Ofițer în rezervă, analist de intelligence și jurnalist. Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și vrea să contribuie la dezvoltarea spiritului civic prin lansarea acestui săptămânal și alte proiecte civice interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: Până acum o săptămână eram un om respectat

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: „până acum o săptămână eram...

Noi achiziții pentru creșterea securității României | Monitorul de Cluj

Noi achiziții pentru creșterea securității României, în contextul creșterii...