Antiplagiat: Ce pot face Iohannis, Dîncu, Cioroianu?

Data:

Se poate angaja președintele Klaus Iohannis că nu mai semnează nicio numire de ministru care a plagiat? Ar putea fi verificați politicienii înainte de a primi funcții importante?

Ar fi mai simplu să facă un pas în spate toți cei care se simt cu musca pe căciulă, care știu că și-au făcut tezele de mântuială și au primit titluri nemeritate. În același timp, există modalități numeroase de verificare a doctoratelor care sunt cu semnul întrebării.

La dezbaterea organizată de Editura Humanitas, decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea București, Cristian Preda a prezentat un decalog anti-plagiat care începe cu o solicitare adresată primului ministru: „Faceți o copie a tezei Dvs. de doctorat și trimiteți-o celor 13 membri ai comisiei CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare), spre verificare!

Doar așa se poate ocoli decizia CCR, care a blocat sesizarea CNATDCU de către oricine suspectează că un cetățean român, inclusiv un premier, a furat când a semnat o teză”.

Citește și: A pus Rusia la cale sabotarea gazoductelor?

„Un plagiator (Primul Ministru) semnează demisia unui alt plagiator (ministrul Educației)”

Curtea Constituțională a României (CCR) și-a motivat la sfârșitul lunii august decizia prin care un titlu de doctor poate fi anulat doar dacă „a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice” și numai dacă o instanță judecătorească s-a pronunțat.

Pe scurt, Ministerul Educației nu va mai putea retrage titlurile de doctor obținute prin plagiat, ci va trebui să meargă în instanță pentru a dovedi frauda.

Primul beneficiar al deciziei CCR este probabil chiar primul ministru, Nicolae Ciucă, a cărui teză nu a mai fost verificată de CNADTCU, dar care a primit un verdict juridic din partea judecătorului Marius Iosif. Judecătorul s-a pensionat imediat după ce a anulat toate sesizările de suspiciune de plagiat în cazul generalului Ciucă.

Decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea București îi cere, de fapt, Primului Ministru să facă un gest de bun simț și să le trimită specialiștilor în plagiat de la CNADTCU teza sa de doctorat, iar aceștia să spună ce au găsit. Nu e vorba despre o cale legală, ci una prin care Nicolae Ciucă să-și recupereze onorabilitatea, dacă e cazul sau dacă nu, să plece acasă. 

Altminteri România este în situația descrisă într-o singură propoziție de profesorul de filosofie, Gabriel Liiceanu: „Un plagiator (Primul Ministru) semnează demisia unui alt plagiator (ministrul Educației)”.

„România Educată” – girată de impostori?

Demisionarul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu a refuzat luni de zile să-și publice lucrările științifice, dar după ce a făcut-o a ieșit la iveală că rectorul Universității de Agronomie din București e și el un plagiator. În Pressone, Emilia Șercan demonstrează că fostul ministru „a reprodus în toate privințele, sub propria semnătură, 13 capitole semnate anterior de doi autori”. 

În apărarea sa, Cîmpeanu se justifică și spune că era vorba doar despre materiale suport, fără ISBN, care „se partajează la nivelul colectivului” de mai multe cadre didactice care predau aceeași disciplină. Mai mult, îndrumătorul său de doctorat, Ioan Pleșa, unul din autorii de la care a furat conținut a încercat să-și ajute discipolul spunând că i-ar fi cedat paginile copiate.

În guvern, se mai află încă cel puțin două persoane suspectate de plagiat, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și ministrul de Interne, Lucian Bode, care și-a secretizat doctoratul.

Pentru ca politicienii să nu-și mai ascundă tezele de doctorat, decanul de la Facultatea de Științe Politice de la Universitatea București, îi cere istoricului Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, depozitara legală a lucrărilor de doctorat: „Digitalizați tezele! Azi, ele nu pot fi consultate decât în sală și e complet interzisă copierea lor. Desființați procedurile care limitează sever libertatea cercetării!”.

În decalogul său, Cristian Preda are și alte cereri: ministrul Apărării să desființeze Colegiul de Apărare care este o „pseudo-instituție de educație, moștenitoare serviciului de propagandă al armatei ceaușiste” și care „a creat o rețea de control militar asupra instituțiilor civile, diminuând în mod grav calitatea democrației din România”; apoi, ministrul de Externe să-i solicite demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei; iar președintele Iohannis să anunțe luni; la deschiderea anului universitar; că în timpul mandatului său nu va mai semna decrete de numire în funcție pentru vreun ministru cu probleme de integritate, inclusiv academică.

Citește și: VIDEO 400 de miliarde de euro/an trebuie cheltuite în UE pentru trecerea la energie verde

Presiunea mediatică și civică a dus la demisia ministrului Educației, nu principiile președintelui, care se pare că a luat decizia doar pentru a pune punct scandalului. Va învăța oare Klaus Iohannis ceva din această poveste? Vor deveni toate doctoratele publice? Sau apărătorii plagiatorilor vor lupta în continuare pentru liniștea acestora?

Singurul proiect prezidențial, „România Educată”; va fi în continuare girat de impostori? Legile educației; prin care Sorin Cîmpeanu își proteja în avans plagiatul; vor fi retrase de viitorul ministru de resort? România traversează un moment de prăbușire a responsabilității și de anulare a meritocrației.

Cu o clasă politică tot mai precară, țara merge în echilibru pe marginea prăpastiei.

Articol publicat inițial în Deutsche Welle.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.
4 COMENTARII
  1. Decizia CCR ce ofera Justitiei decizia finala in cazul unui presupus plagiat (trebuie inteles ca nimeni nu poate fi acuzat de plagiat doar in baza unui soft oarecare ce nu poate spune decit cum textul presupus plagiat contine si exprimari similare sau apropiate ca si mod de folosire a limbajului , scrise de catre altcineva .Instanta de judecata decide .Tot asa trebuie sa intelegem cum diferitele institutii ,create artificial, nu pot decide existenta unu plagiat .Fiecare caz in parte se supune unor reguli ce tin de momentul aparitiei Tezei in forma ei finala neexistind o competenta pe domenii diferite ce ar putea reflecta aparitia unui plagiat .Doar Comisia ce a oferit titlu si care are in componenta sa persoane(eruditi in materie ) ce cunosc tema unei Teze de doctorat poate retrage titlul in cauza in perioada de timp desemnata in lege si in conditiile ajutatoare .Practic decizia CCR evita folosirea unor acuze ( fara o condamnare oricare cetatean posesor al unui titlu de doct0r in …este nevinovat ) ce au un substrat politic si care pot face mult rau persoanei in cauza .Nu este suficient ca un soft oarecare sa iti creeze iluzia existentei unui plagiat . Lucrarea nu poate fi astfel compromisa .Justitia este singura in masura care poate sa faca lumina .

  2. […] La dezbaterea organizată de Editura Humanitas, decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea București, Cristian Preda a prezentat un decalog anti-plagiat care începe cu o solicitare adresată primului ministru: „Faceți o copie a tezei Dvs. de doctorat și trimiteți-o celor 13 membri ai comisiei CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare), spre verificare!, scrie PressHub […]

  3. […] La dezbaterea organizată de Editura Humanitas, decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea București, Cristian Preda a prezentat un decalog anti-plagiat care începe cu o solicitare adresată primului ministru: „Faceți o copie a tezei Dvs. de doctorat și trimiteți-o celor 13 membri ai comisiei CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare), spre verificare!, scrie PressHub […]

  4. […] La dezbaterea organizată de Editura Humanitas, decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea București, Cristian Preda a prezentat un decalog anti-plagiat care începe cu o solicitare adresată primului ministru: „Faceți o copie a tezei Dvs. de doctorat și trimiteți-o celor 13 membri ai comisiei CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare), spre verificare!, scrie PressHub. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...