Opinia publică românească discută tot mai mult despre contribuția României la efortul militar al Ucrainei, în războiul declanșat de Rusia. Bucureștiul nici măcar nu apare în clasamentele cu ajutorul dat ucrainenilor, care este condus, în Europa Centrală și de Est de Polonia.
România, membrul NATO care are cea mai lungă graniță cu Ucraina, este interesată direct ca această țară să reziste în fața armatei ruse, pe de o parte pentru că acolo se află o minoritate românească importantă, iar pe de altă parte pentru că o eventuală victorie a Rusiei ar putea însemna că următoarea pe lista invadării este Republica Moldova.
Cu toate acestea, Bucureștiul a oferit până acum, cel puțin din datele publice, un ajutor minim: câteva căști și veste anti-glonț.
Guvernul a comunicat, la solicitarea G4Media, doar a donat către armata ucraineană 2.000 de căști de protecție balistică și 2.000 de veste antiglonț (toate în valoare de 2 milioane de euro), și că MApN este implicată în activitățile HUB-ului umanitar de la Suceava.
România, lăsată în urmă de Polonia, Cehia, Slovacia și țările baltice
Polonia, care a preluat rolul de lider regional în sprijinirea Ucrainei, a donat Ucrainei 100 de rachete aer-aer R-73 pentru avioane de luptă MiG-29, sisteme de apărare aeriană portabile, arme antitanc ușoare, drone, 42.000 căști, 3.000 de veste antiglonț, muniție și lansatoare de grenade, 12 milioane de litri de combustibil și diverse alte echipamente militare.
Estonia, o țară cu două milioane de locuitori, a oferit echipament militar și alt ajutor de 222 de milioane de euro. Cu o sumă similară a contribuit și Letonia.
O atitutinde fermă a avut și Cehia, care a trimis 40 de tancuri, obuziere și vehicule de luptă de infanterie, ajutorul cehesc ridicându-se în total la 155 de milioane de dolari. Sprijin consistent a oferit și Slovacia.
Citește și: VIDEO România nu susține Ucraina. Este împinsă de NATO. Și Washingtonul se miră
Scuza informațiilor secrete nu ține
Conducerea României nu a vorbit niciodată deschis despre eventualul ajutor militar pe care l-a dat Ucrainei. De fiecare dată când au fost întrebați, președintele României, premierul sau ministrul Apărării au invocat scuza că e vorba fie de informații secrete, fie de informații delicate. Și, sub presiunea opiniei publice, au sugerat că „România tace și face”.
În schimb, Klaus Iohannis a afirmat că țara noastră are grijă de refugiații ucraineni.
Este corect ca România să ascundă datele despre ajutorul militar oferit Ucrainei, în condițiile în care majoritatea țărilor NATO care au contribuit au făcut publice mare parte din aceste date?
Sau, în realitate, România nu are ce să spună, pentru că implicarea sa în ajutorarea țării vecine este minimă și nesemnificativă?
„România a avut dintotdeauna atitudinea: «Nu spunem, nu vorbim public, totul se întâmplă în spatele ușilor închise». Acest lucru nu este acceptabil într-o democrație liberală. Cele mai multe lucruri trebuie să se întâmple în spațiul public, în spațiul deschis”, a explicat Iulia Joja, conferențiar la Universitatea Georgetown, în cadrul Interviurilor PressHUB.
Experta, care locuiește la Washington D.C., a arătat că până și americanii se întreabă cum se poate ca România să se implice atât de puțin.
„Da, a existat cooperare între România și Ucraina, dar numai în format NATO, pe securitate cibernetică a Ucrainei, unde România a făcut multe lucruri.
Dar în relații directe, au fost probleme nesfârșite, care par să se amplifice și să continue.
Nici Washingtonul nu reușește să înțeleagă de ce România se concentrează pe acest aspect al minorităților”, a avertizat Iulia Joja, în cadrul Interviurilor PressHUB.
Cum știm că România nu face mare lucru
O poziție chiar mai radicală o are Marius Ghincea, doctorand la Clusterul de excelență de la Freie Universität Berlin.
„Facem, dar e secret. Există, dar nu e public. Cam la asta se rezumă multe dintre răspunsurile pe care le emit exponenții politicii externe și de securitate ai României atunci când sunt criticați că nu fac ceea ce trebuie sau că nu au ceea ce le trebuie. Îi critici că nu au o strategie, îți răspund doct că de fapt au, dar e secretă. De ce e secretă? Tăcere!
Îi critici că nu fac ce trebuie în Moldova sau în sprijinul Ucrainei și ți se răspunde trufaș că nu știi tu, că ei lucrează dar nu în mod public. Îi critici că nu trimit ajutoare militare Ucrainei, deși este în interesul României să o facă, și ți se răspunde că noi de fapt ajutăm, dar nu e nevoie să știe toată lumea ce facem noi. Nu știm noi, dar ei fac, dreg, totul merge perfect”, a scris Marius Ghincea.
Acest repertoriu justificativ e atât de uzitat încât a devenit previzibil pentru conducerea României.
„În loc să recunoști că nu există sau nu se face și să explici de ce, e mai lejer să te ascunzi sub copertina «secretului de stat» și să spui că de fapt se face, că de fapt există, dar e doar pentru cine trebuie să știe. Dintr-o perspectivă analitică, asta te pune într-o poziție ingrată pentru că nu poți să contești ceea ce e acceptat ca aparținând sferei opace a securității naționale”, a arătat doctorandul.
Citește și: Zelenski vrea pace. Și Putin vrea pace. Dar pacea nu e posibilă acum
Există însă o dovadă că România nu ajută cu mare lucru Ucraina, spune Marius Ghincea.
„Dacă nu putem avea acces nemediat la ce se spune că există, din motive de «securitate națională», atunci ar trebui să putem vedea consecințele ce nu pot fi ascunse ale acelor lucruri sau fapte despre care se spune că există. Și aici este momentul în care aceste justificări cel mai des colapsează.
Îi întrebi de ce nu există o strategie de politică externă privind Balcanii de Vest și ți se răspunde că există și că este în implementare, dar conținutul e secret. Te uiți prin Balcanii de Vest, te uiți ce (nu) face România pe acolo și concluzia e că nu există consecințe vizibile, că nu poți găsi nicio urmă de foc. Ce concluzie tragem de aici? Indiferent dacă există sau nu printr-un sertar o strategie „la secret”, e ca și cum nu există. Și din punct de vedere analitic cel mai onest este să pleci de la premisa că nu există. 😘
Lecția de azi este că strategiile sau acțiunile pot fi secrete, dar consecințele trebuie să fie vizibile, altfel e ca și cum nu există”, a precizat Marius Ghincea, doctorand la Freie Universität Berlin.
