Arhitectului care a proiectat Bazinul Olimpic din Pitești i s-a interzis accesul pe şantier

Data:

La Bazinul Olimpic din Piteşti lucrările de reabilitare şi modernizare sunt aproape de final, însă, cum am mai semnalat şi cu alte ocazii, ceva pare să nu fie tocmai în regulă acolo, potrivit Argeșul online. Arhitectul Mihail Naum Teodorescu, cel care a proiectat edificiul, n-a fost deloc consultat cu privire la lucrări, ba chiar i s-a interzis şi accesul în incintă.

Contractul de finanţare a fost semnat de fostul primar, Cornel Ionică, la finele lunii mai acum trei ani. Termenul de finalizare iniţial a fost 30 noiembrie 2021.

Ulterior, acest termen a fost prelungit şi din nou prelungit. Ultima estimare privind finalizarea lucrărilor fusese finalul anului 2022, dar cea mai realistă dată privind tăierea panglicii rămâne luna martie anul acesta.

Citește și: Hotărâre clară a CEDO: Familiile formate din persoane de același sex trebuie recunoscute legal și protejate inclusiv în România

Costul iniţial al proiectului a fost de circa 16,5 milioane de lei, dintre care 11,6 milioane bani europeni nerambursabili.

Ulterior, costurile au crescut, dar municipalitatea nu a apelat la corecţiile financiare permise (maximum 15% din valoarea contractului, deci vreo 2 milioane de lei, bani europeni şi aceştia), suplimentând fondurile, în mod inexplicabil, de la bugetul local. Să plăteşti din propriul buzunar când poţi obţine bani gratis de la un terţ e ceva ce n-am înţeles, ci doar bănuim.

Continuarea în Argeșul online.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Argeșul Online
Argeșul Onlinehttp://argesulonline.ro
Site de presă înfiinţat în 2018, neînregimentat politic în niciun fel, care pune accent pe chestiunile serioase, fără nicio concesie tabloidizării. Acoperim în principal judeţul Argeş, dar avem şi secţiuni de ştiri naţionale şi internaţionale. Deocamdată, suntem singurii din Argeş care avem şi secţiune în limba engleză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...