Așteptări la început de an școlar

Data:

“A început un nou an şcolar. Alegem ca acesta să fie punctul de plecare de la care nu mai vrem să ascundem mucegaiul şi noroiul în care prea mulţi dintre copiii noştri învaţă. Exemplele olimpicilor şi ale colegiilor naţionale de top, pe care le arătăm atunci când vrem să spunem cât de bună este educaţia în România, devin din ce în ce mai puţin în stare să acopere urâţenia şi slaba calitate a şcolii româneşti. Pentru noi, ceea ce această pandemie ne-a arătat ca probleme sistemice, face și mai clar drumul schimbării pe care vrem să-l punem în practică imediat.

Îmi pare rău, şi ofer scuze tuturor pentru această realitate, pentru că nu suntem, încă, în stare să asigurăm dreptul la educaţie de calitate, realizată în conditii de sigurantă, pentru toţi elevii. De fapt, trebuie să recunoaştem că sunt foarte puţini cei care au parte de aşa ceva, şi noi, politicienii, purtăm principala responsabilitate. Desele schimbări ale leadership-ului, mentalitatea de Mesia pe care mulţi dintre cei care conduc sistemul au avut-o, super-politizarea, promovarea cadrelor pe orice criteriu dar numai pe cel al competenţei nu, super-centralizarea deciziilor şi lipsa unui sistem solid care să promoveze educaţia incluzivă de calitate, au condus la realitatea dureroasă în care ne aflăm, realitate în care mult prea mulţi copii de-ai noştri termină şcoala fără să ştie să scrie sau să citească şi, implicit, fără a putea deveni o resursă pe care economia să o folosească.

În ultimii 30 de ani, sistemul educational românesc pare a fi fost construit orientat către orice, dar numai către binele copilului nu! Avem un sistem orientat către asigurarea normelor didactice pentru profesori, către asigurarea de studenţi universităţilor care sunt fabrici de diplome, către servirea intereselor unor anumite partide politice sau către interesele locale ale unor diverşi politicieni. Cel mai dureros lucru este că educaţia nu mai este privită ca un instrument de rupere a cercului vicios al sărăciei ci, de cele mai multe ori, inegalităţile sunt provocate chiar de aceasta. Acest lucru trebuie să înceteze imediat şi vă asigur că vom depune orice efort necesar pentru a pune copilul, şi binele său, în centrul intervenţiei noastre viitoare.

În următorii 4 ani vom investi astfel încât să nu mai avem vreo şcoală fără apă potabilă și internet, fără grupuri sanitare decente şi fără garduri. Vom investi coerent, astfel încât, cadrul didactic prezent în sală să fie mult mai bine pregătit şi motivat, să înţeleagă şi să promoveze diversitatea şi să pună în practică o abordare bazată pe incluzivitate şi nevoia de a asigura calitatea actului didactic. Vom investi în relaţia noastră cu părinţii, cu comunitatea locală şi cu mediul de afaceri, conştienţi fiind că rolul nostru este să dezvoltăm viitorul cetăţean activ şi că fără ei nu facem decât să boicotăm viitorul dezvoltării României. Vom promova meritocraţia şi vom încerca să stăm cât mai departe de orice aranjament politic, sistemul educaţional fiind ”neutru”, şi unul dintre principalii beneficiari ai dezbaterii dintre doctrinele politice. Vom accentua rolul şcolii în dezvoltarea unor atitudini sănătoase bazate pe dezvoltarea spiritului civic şi pe principii care promovează diversitatea şi toleranţa.  Vom susţine elevul să gândească critic, să opereze cu noţiuni din varii zone de studiu şi să aibă încredere în forţele proprii; vom investi major în zonele unde avem mari probleme, în special în mediul rural şi în comunităţile de romi, astfel încât ceea ce acum este perceput drept ”grup vulnerabil” să devină, în câţiva ani, resursa pe care să ne putem baza în dezideratul nostru de a avea o economie puternică şi sustenabilă; vom fi fermi în a descuraja orice formă de politizare si alocare inechitabilă a resurselor și oricărei încercari de a promova oameni nepregătiţi în funcţii de conducere a inspectoratelor și școlilor. Vom susţine orice acţiune care ajută la combaterea oricărei forme de discriminare şi vom fi împotriva oricărei intoleranţe! Şcoala trebuie să redevină locul unde un copil este tratat cu grijă şi cu responsabilitatea necesară celui ce ne va defini în viitor, şi nu mai trebuie să fie o zonă aflată la cheremul oamenilor politici.

Am greşit mult în ultimii 30 de ani, toţi, indiferent de culoare politică! Astăzi avem şansa să începem un an şcolar nou, în care să facem tot ce putem pentru a oferi tuturor copiilor, indiferent de originea etnică, stare socială, mediu de rezidenţă, stare de sănătate, dizabilitate, religie, etc., să scoată la lumină tot potenţialul pe care îl au. Nu este numai datoria noastră de dascăli, părinţi, edili și reprezentanți politici, ci, mai ales, obligaţia noastră faţă de România de mâine.”

Cam acesta mi-aş dori să fie discursul pe care să-l aud rostit astăzi de către politicieni. Dacă l-aş auzi şi, aş înţelege că încă mai avem o şansă. Dacă nu, înseamnă că încă trăim în Ţara Educaţiei Strâmbe şi că ne place să continuăm să ne furăm căciula…

spot_imgspot_img
Gelu Duminică
Gelu Duminică
Gelu Duminica (n.1977) este doctor în sociologie și profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. În ultimii 17 ani a activat în mediul ONG din România, fiind directorul executiv al Fundației Agenția de dezvoltare comunitară „Împreună“, una dintre cele mai active organizații rome din România. Membru al Comisiei Prezindențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, membru al Consiliului Economic și Social (ca reprezentant al societății civile), membru al consiliului de conducere a filialei București a Colegiului Național a Asistenților Sociali din România, Gelu are o experiență de 17 ani în domeniul incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile și politici social europene, cu un focus pe dezvoltarea comunităților de romi din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ce spune Comisia Europeană de candidatura Ramonei Chiriac pe listele PSD-PNL pentru europarlamentare

Pe 11 martie, liderii coaliției PSD-PNL anunțau, pe surse,...

Tentative de înșelăciune prin metoda „spoofing”

Poliția Română informează cu privire la un nou mod...

Digitalizarea ONG-urilor se face cu fonduri din PNRR

Apelul Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale va fi destinat atât...