Atacatorul celor doi tineri din Grădina Botanică din Craiova, reţinut. O fată de 14 ani a murit

Data:

Tânărul de 17 ani, care a înjunghiat marţi două persoane în Grădina Botanică din Craiova, una dintre ele decedând, a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi de tentativă de omor.

Potrivit IPJ Dolj, din cercetările efectuate s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 27 iunie, un tânăr de 17 ani s-a întâlnit cu cele două victime, o minoră de 14 ani şi un tânăr de 20 de ani, între aceştia izbucnind un conflict în urma căruia tânărul de 17 ani ar fi aplicat mai multe lovituri de cuţit celor două victime.

În urma agresiunii, minora a decedat, tânărul fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, informează Agerpres.

Dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Secţiei 1 Poliţie Craiova şi Serviciului Criminalistic desfăşurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz.

În baza probatoriului administrat, la data de 28 iunie, tânărul de 17 ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi de tentativă la omor, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile urmează să fie propusă arestarea preventivă a acestuia.

Cea de-a doua persoană înjunghiată – tânărul de 20 de ani – este în continuare internată în clinica ATI, în stare extrem de gravă. Este instabil, primeşte tratament de terapie intensivă complex şi susţinut, este în permanenţă monitorizat, supravegheat şi îngrijit de o echipă multidisciplinară de specialişti.

Prognosticul este unul rezervat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, dr. Cristina Geormăneanu.

Citește și: DATE | Câți bani a cheltuit România cu sănătatea refugiaților ucraineni. Reacțiile românilor

Atac șocant în Grădina Botanică din Craiova

O tânără în vârstă de 14 ani murit, marţi, după ce a fost înjunghiată în Grădina Botanică din Craiova, a informat Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit unui comunicat transmis marţi după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat, în jurul orei 16,00, prin apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în Grădina Botanică din Craiova, două persoane ar fi fost înjunghiate.

La faţa locului au fost direcţionate de urgenţă efectivele de poliţie, prezumtivul autor fiind prins şi imobilizat, aflându-se în acest moment în custodia poliţiştilor, menţionează sursa citată.

„Din eveniment au rezultat două victime, o fată de 14 ani şi un tânăr de 20 de ani, cărora li s-au acordat îngrijiri medicale. În pofida eforturilor medicilor, a fost declarat decesul minorei, în vârstă de 14 ani”, se precizează în comunicat.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea unităţii de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, tânărul de 20 de ani este în stare foarte gravă. Acesta a primit îngrijiri medicale de urgenţă complexe, la locul solicitării, în ambulanta SMURD, cât şi în UPU, fiind transferat în sala de operaţie chirurgie toracică pentru a se interveni chirurgical de urgenţă, adaugă reprezentanţii SCJU Craiova.

Citește și: Comisia Europeană, evaluare preliminară parțial pozitivă a celei de a doua cereri de plată a României din PNRR

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Fotografie generică. Sursa foto: Poliția Română / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related