Au trecut deja trei ani, domnule președinte Iohannis, nu trei zile

Data:

Au trecut deja trei ani, domnule președinte Klaus Iohannis, nu trei zile, și tot nu există nici un responsabil. Trei ani de bătaie de joc, începută de PSD, continuată de PNL și, îmi pare rău să o spun, de președintele țării. Dosarul 10 august a fost omorât cu premeditare, justiția gâfâie și ea sub bocancii Inspecției Judiciare și sub amenințarea Secției Speciale, moștenite de la PSD dar folosite, iată, din plin de majoritatea PNL/ UDMR.

Ce n-au obținut oamenii lui Dragnea, Carmen Dan și șefii Jandarmeriei au reușit procurorii instalați în funcții de șefi chiar de dvs. Ei, domnule președinte Iohannis, au clasat dosarul 10 august fără a găsi nici un responsabil, nici în rândul executanților, nici în rândul politicienilor care au dat ordin să fie evacuată piața în forță. Ei, oamenii dvs, au făcut de rușine încă o dată justiția într-un dosar comparabil ca impact emoțional cu dosarul Mineriadei sau al Revoluției.

Vina morală pentru uciderea dosarului 10 august vă revine în bună măsură. Ați fost avertizat public în repetate rânduri, inclusiv de subsemnatul în conferințe de presă, că Georgiana Hossu se află într-un vădit conflict de interese și că sub conducerea ei DIICOT nu avea cum să facă o anchetă imparțială din moment ce soțul ei se afla în relații de amiciție cu unul dintre comandații din piață.

N-ați ținut cont de nimic, nici de avizul negativ dat CSM la numirea în funcție, nici de dezvăluirile din presă. Ați ținut-o apoi luni de zile în brațe pe fosta șefă DIICOT până când soțul ei a fost condamnat penal. Pe lângă situația în sine, o premieră jenanță pentru sistemul judiciar, am văzut consecințele acestei încăpățânări inexplicabile: dosarul a fost făcut, cu maxim cinism, praf și pulbere. Ulterior, cazul s-a tot plimbat între instanțe iar cercetările nu s-au reluat nici în ziua de azi. Răul originar, crima a fost comisă cu mâna omului pus de dvs.

Să vă amintesc ce spuneați la trei zile după 10 august? Erați, pe bună dreptate, foarte indignat că ”au trecut deja trei zile și nu există nici un responsabil pentru ce s-a întâmplat în Piața Victoriei”. Acum, după trei ani, noi, ceilalți, cum ar trebui să fim? Ce aveți a le spune azi celor gazați, bătuți, umiliți după ce au venit de la mii de kilometri din toate colțurile Europei ca să apare justiția de asaltul borfașilor lui Dragnea? Pe ei, domnule președinte, mai puteți să-i priviți în ochi?

Demisia cui ar trebui să o cerem, ca să folosim aceeași unitate de măsură cu cea propusă de dvs pe vremea când luptați cu PSD-ul? Cine ar trebui să plece dacă după trei ani, nu după trei zile, ancheta s-a împotmolit, adevărul a fost adânc îngropat iar cei responsabili își văd liniștiți de viața și de cariera lor?

Atunci v-ați cățărat pe valul protestelor și pe tema justiției, călărită pe toată durata campaniei electorale. Așa ați ajuns președinte. Azi, nu mai scoateți un cuvânt pe tema dosarului 10 august, nici dvs, nici premierul Cîțu, nici liderii liberali. Cum de vi s-a topit așa de repede elanul reformist? Ce s-a ales din promisiunile de campanie?

Din arcul guvernamental, doar ministrul justiției, Stelian Ion, a mai spus ceva despre 10 august iar din societatea civilă se mai agită câteva asociații de magistrații și o mână de ONG-uri. În rest, liniște de mormânt. O lespede politică transpartinică apasă azi peste momentul 10 august.

Iar cu justiția, domnule președinte Iohannis, este de-a dreptul revoltător cum procedați, în frunte cu Guvernul Cîțu și aliații din UDMR. Nu reformele par să fie azi grija dvs, ci cum să-l schimbați mai repede pe ministrul justiției tocmai pentru că insistă să desființeze secția specială. Din câte înțeleg, mai nou vă deranjează cumplit, ce ironie, că ministrul va pune de capul lui un nou șef DIICOT, o numire asupra căreia nu veți mai avea, din fericire, nici o pârghie de control. Spun din fericire deoarece, atunci când ați avut, a ieșit teribil de prost.

N-ar mai fi prea multe de zis. Doar de recitit, dacă timpul vă permite înainte de o nouă plimbare cu bicicleta prin Capitală, ce spuneați acum trei ani.

Articolul a fost publicat mai întâi în G4Media

spot_imgspot_img
Dan Tapalaga
Dan Tapalaga
Dan Tapalagă a debutat ca jurnalist la Radio România Actualități în 1997, fiind apoi redactor la Radio Europa Liberă și BBC (1998-2002). A condus departamentul politic la Evenimentul zilei (2002-2004), a fost redactor-șef adjunct la Cotidianul (2004-2006) și șeful secției politice la România liberă. Timp de un an a fost director de dezvoltare editorială la Ziua de Cluj. A fost editor coordonator la site-ul HotNews.ro. În perioada ianuarie-martie 2005 a fost consilier și purtător de cuvânt al fostului ministru al justiției, Monica Macovei. A fost bursier Freedom House. În anul 2018, a fondat site-ul G4Media.ro, alături de Cristian Pantazi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...