Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a așezat pe un trend descendent odată cu invazia Rusiei în Ucraina. Dar nu e sigur că acest partid se va prăbuși.
Acum doi ani a luat societatea prin surprindere cu scorul înregistrat în urma alegerilor Parlamentare (decembrie 2020). Departe de canalele media centrale, campania AUR s-a derulat la firul ierbii, în județele cu un slab indice de dezvoltare umană, unde BOR joacă un rol central în viața comunității.
La aproape un secol distanță de succesul Mișcării Legionare, atât fondul, cât și forma sunt cu puțin schimbate. Față de anii 1930, prezența pe teren a fost completată de emergența „cuiburilor digitale”, care au permis AUR să construiască veritabile camere cu ecou, unde populația care se simte abandonată de trenul occidentalizării a găsit înțelegere.
Odată ajuns în Parlament, AUR a adoptat un set stereotipic de tactici fasciste, în sensul de practici menite să deconstruiască sistemul democratic instaurat după căderea regimului comunist. Prin asaltul asupra instituțiilor publice, boicotarea ședințelor Parlamentare și o prezență constantă în spațiul public, AUR s-au înscris în competiția pentru putere printr-o subminarea duală a sistemului: atât din interior, cât și de la periferie, prin pretenția de a reprezenta doleanțele anti-sistemice.
Contradicția dintre AUR și legionari
Una din marile deosebiri dintre extremiștii de ieri și cei de azi este susținerea inteligentiei culturale de care beneficiaseră legionarii, în vreme ce AUR pare din acest punct de vedere mai degrabă marginal. Mișcarea Legionară îl avea în centru pe ideologul ei profesorul Nae Ionescu și admiratorii acestuia, deveniți personalități de referință în lumea mare culturală, Emil Cioran și Mircea Eliade sunt doar cei mai cunoscuți.
E o contradicție deci între AUR și legionari, care face ca subiectul să rămână unul contencios: fascismul interbelic a avut o dimensiune intelectuală solidă, încadrându-se în tumultul ideologic care a caracterizat perioada respectivă.
La începutul acestui an, încercarea AUR de a se înscrie în tendințele naționaliste ale prezentului s-au soldat cu un refuz ferm din partea organizatorilor. Astăzi, cel mai de seamă intelectual AUR, Sorin Lavric, s-a remarcat printr-o puternică decădere, marcată de multiple episoade de sexism și antisemitism. Dacă intelectualismul anilor 1920 a degenerat într-o formă cruntă de extremism, unde poate duce un punct de plecare deja bigot?
În 2022, pe teritoriul României, peste 20 de străzi, statui și monumente istorice sunt numite după criminali de război. Părintele Stăniloae, un puternic exponent al fascismului interbelic se bucură în continuare de o mare popularitate în rândul populației.
Holocaustul și amnezia colectivă
Cu alte cuvinte, temele vehiculate de extrema dreaptă contemporană sunt un fel de „istorie la mâna a treia”, preluată și amplificată de imensul malaxor al enclavelor algoritmice de pe rețelele de socializare, ale căror teme și idei își croiesc, mai apoi, drum către televiziuni și publicații de masă.
Prin urmare, catalogarea de către AUR a holocaustului drept o „temă minoră” nu e surprinzătoare, fiindcă e doar un simptom al amneziei istorice colective. Eșecul sistemului educațional în această privință este, poate, surprins cel mai bine de declarația liderului AUR, care susține că a învățat mai multe în peluză decât în toate școlile prin care a trecut.
Orice sistem democratic poate ajunge să nu mai funcționeze după perioade succesive de erodare. Asaltul asupra democrației se transformă dintr-unul metaforic într-unul direct, cum a fost cel asupra Parlamentului din decembrie 2021.
Chiar dacă pe moment AUR și-a pierdut din suflu odată cu ridicarea restricțiilor pandemice, noi inamici ai societății deschise nu vor întârzia să apară. Dacă este adevărat ceea ce spun lingviștii – că ceea ce nu poate fi numit, nu există -, în absența cunoașterii ororilor trecutului, cum ar putea societatea românească să identifice pericolul ce-o paște?
