Australia Dreamin

Data:

Pandemia se ține sub control dacă respectăm reguli de bun simț. Orice persoană rațională se poate documenta singură cu privire la utilitatea sau inutilitatea respectării regulilor de sănătate publică de la epidemiologi, nu de la ginecologi, esteticieni sau vraci. 

Un stat rezistă atâta timp cât legea este egală pentru toți și cât timp nedreptaea nu atinge un nivel insuportabil pentru cetățeanul de rând. Cei care iubesc vanitatea și se iubesc mai mult pe ei decât iubesc adevărul sunt peste tot și sunt, în prim plan, mai ales în statele eșuate.

Atunci când unui individ regula nu i se aplică e nevoie de înțelegem de ce el are voie și noi nu. Actualul efemer număr unu mondial la tenis consideră că are dreptul să își bată joc de noi toți doar pentru că el este cel mai bun în acest sport. Atunci când un sportiv ne spune cum să ne trăim viața el iese din sfera sportului și intră în sfera politicii, mai ales că al nostru spune povestea pravoslavnicilor iubiți de Mama Rusie dezinteresat și urâți de Vestul ce continuă să decadă de când a pierdut ocazia de a vorbi rusește.

Povestea lui nici măcar nu este a unui martir dispus să se sacrifice pentru propria cauză. Așa sunt de altfel majoritatea apostolilor eliberării de dictatura vaccinurilor și a intrării în era în care poliomielita, rujeola și tuberculoza să selecteze în mod natural, ca decimarea legiunile romane, oamenii.

Propagandiștii lui Donnie Goldilocks de la portavocea antivaccinistă „Știrile Vulpiței”, sunt toți vaccinați pentru că au fost obligați de conducerea postului, dar își învață telespectatorii cum să meargă pe stradă să ne smulgă măștile medicale și să nu se vaccineze pentru că oamenii liberi nu trebuie să asculte de sfatul medicului, ci de cel al propagandistului vraci ce recomandă gargară tip Domestos cu aromă de ocean pentru Omicron.

Primul tenismen al lumii a organizat turneul Adria din 2020 în care a arătat că viața sportivă înseamnă să ajuți la propagarea pandemiei și să nu respecți regulile, pentru că la tine în raion lumea iese pe străzi pentru tine și politicienii fac proteste diplomatice dacă ești tratat ca un simplu cetățean.

Numărul unu mondial a prezentat „plastografii patentate” australienilor făcute la el în raion doar pentru a participa la turneul la care fraierii se vaccinează și băieții deștepți încearcă orice manevră să arate că ei sunt deasupra legii. Numărul unu mondial nu are drepturi suplimentare față de restul cetățenilor intrați ilegal pe teritoriul statului australian, mai ales că are armate de avocați ce ar fi putut să clarifice în timp, nu acum în buza turneului, ce poate face Donnie Goldilocks din Balcani pentru a participa legal la turneu.

Australienii nu sunt ființe cu naturelul simțitor care să cedeze emoțiilor fanilor numărului unu mondial și să încalce legea. Spre deosebire de politicienii din Balcani care sunt sensibili ca florile de cireș în luna mai la orice risc de a pierde voturi, chiar și de la alegătorii iraționali, politicienii australieni au spirit de sacrificiu și își iubesc țara și compatrioții mai mult decât propria bunăstare. Spre exemplu, decizia multor politicieni australieni de a lua parte la interzicerea armelor semiautomate a însemnat pentru mulți sfârșitul carierei politice.

Policienii responsabili își asuma că pot lua măsuri nepopulare dacă este în interes național, așa cum, spre exemplu, Liz Cheney este una dintre puținii din partidul republican care vrea să afle adevărul despre tentativa de lovitură de stat a lui Donnie Goldilocks, deși opoziția față de Donnie este acum sărutul morții pentru orice ales republican din punct de vedere politic.

Numărul unu mondial poate câștiga pe motive de procedură în justiție pentru că viza a fost acordată inițial, fără a se cunoaște de ce este în stare acest tânăr vanitos doar pentru a purta steagul celor care nu cred în pandemie. A fost dispus să infecteze copii cu Covid, deși fusese depistat pozitiv. A mințit în declarația de intrare în Australia că nu a fost în Spania și după ce a fost prins a mărturisit relaxat că au fost comise erori de către cei din echipa sa, deși nu a avut încă întâlnirea cu neamțul numit Alzheimer care te faci să uiți totul și știa că lupta sa cu vaccinurile îi poate crea probleme în Australia.

Până la urmă, australienii, prin refuzul lor de a mângâia căpșorul copilului răsfățat din Balcani, sunt alături de alți oameni care fac ca planeta noastră să fie în continuare locuibilă. Să nu uităm că și noi avem oameni care sunt scuipați și arși pe rugul infamiei pentru că își urmează conștiința și își fac datoria față de știință și medicină, deși cel mai simplu ar fi să renunțe și să lase locul altora care ar face praf imediat munca lor de-o viață.

Până la urmă, să îți faci datoria înseamnă să respecți legea, mai ales dacă este evident că legea este dreaptă. Așa cum a procedat și Florin Pătrăchioiu, șeful de gară de la Pielești, care a refuzat să cedeze presiunilor atunci când un tren NATO nu a putut trece pentru că formalitățile nu erau îndeplinite. Până la urmă, indiferent de ce îți spun cei care sunt deasupra legii pentru că sunt vedete politice în Balcani, cel care răspunde ești tu care cedezi și încalci legea.

Primul număr mondial va face nefăcute în continuare și mulți vor sări să îl apere și să îl ajute. Cei care însă se vor lua după el și vor fi tentați să facă la fel trebuie să se gândească că nu va veni nimeni să-i ajute. Așa cum și fanii lui Donnie Goldilocks care au vrut să îl atârne în ștreang pe vicepreședintele Pence, cu binecuvântarea lui Donnie Goldilocks, stau la pușcărie sau sunt în mormânt, așa și fanii lui Donnie Goldilocks din Balcani vor suporta consecințele dacă vor face la fel în Australia.

Australia nu este țara în care, odată ajuns, să urli ca ei să respecte regulile tale pentru că ți-au permis să intri, în care să nu mai ai voie să urezi Crăciun Fericit pentru că ofensezi neomarxiștii sau în care să vii să ceri să se aplice legea ta doar pentru că ți se permite să locuiești acolo.

Ca să cităm un clasic în viață, pe reputatul specialist în nutriție, fizică nucleară, și de ce nu, epidemiologie, Homer Simpson, „Dacă nu îți place, du-te în Rusia”. Din păcate, primul număr mondial s-ar simți la fel de relaxat și liber în Australia ca în Rusia pentru că nici măcar președintele Putin nu are curajul să consimtă „la onoarea sa de antivaccinist”.

spot_imgspot_img
Mitica Stefanescu
Mitica Stefanescu
Mitică Ștefănescu crede în destinul nostru european, în democrație și în dreptate . El încearcă să înțeleagă lumea prin construcții logice de bun simț. Nu are pretenția de a fi deținătorul adevărului absolut și este conștient că este supus greșelii ca orice muritor de rând. Crede în ideile care ne unesc și care pot oferi copiilor noștri un viitor mai bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ajutorul militar pentru Ucraina, aprobat de Camera Reprezentanţilor din SUA

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat sâmbătă un uriaş...

Fără muniție livrată de americani, frontul din Ucraina riscă să cedeze | DW

Fără muniție livrată de americani, frontul din Ucraina riscă...