Autostrada A8. De ce sunt riscuri ca proiectul să fie scos din PNRR

Data:

„Nu ne permitem să mai pierdem nicio zi”, avertizează Cătălin Urtoi, referindu-se la capetele segmentului montan. Spre Iaşi, e posibil să se facă mai întâi tronsonul până la Leţcani, pentru care documentaţia de proiect e practic gata. Mai grav, însă: au apărut două ecoducte destinate animalelor, foarte costisitoare, la care numai monitorizarea ar dura circa 3 ani, ceea ce poate scoate proiectul din calendarul finanţării PNRR.

Stadiul proiectelor celor două autostrăzi care urmează să se intersecteze în vestul judeţului rămâne în atenţia tuturor. După ce ministrul Transporturilor s-a declarat „moderat-optimist”, săptămâna trecută, privind realizarea celor două capete din tronsonul montan al A8, spiritele s-au încins, mai ales că şi pe segmentul ieşean al A8 s-au înregistrat deja întârzieri. Ieri, Prefectura a găzduit o întâlnire de lucru pentru Autostrada Unirii, la care au participat reprezentanţi ai mediului politic, ai administraţiei locale şi ai societăţii civile, alături de reprezentanţii CNAIR şi ai proiectantului. Ulterior, prefectul Bogdan Cojocaru a promis că astfel de evaluări de progres vor fi organizate lunar.

Citește articolul integral pe Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Premieră în România. Referendum pentru demiterea primarului, într-o comună din Brașov

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Deșeurile din incendiul de la Primăria Pleșoi, aruncate pe câmp | Oltenia Live

Deșeurile din incendiul de la Primăria Pleșoi au fost...

Percheziții DNA la Primăria Gropeni. Este vizat liberalul Stan Malinche, primarul comunei | De Brăila

DNA Galați efectuează, joi dimineață, mai multe percheziții în...

Sistemul de Garanție-Returnare dă rateuri. De ce nu funcționează | Ziarul de Iași

Sistemul de Garanție-Returnare dă rateuri. Deși ar trebui să...