Avertizare ANM: Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în mai multe regiuni ale țării

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, două atenționări de instabilitate, un cod galben și o atenţionare Cod PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale, vijelii și grindină în mare parte a Transilvaniei, local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului.

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 24 iunie, ora 12.00 – 25 iunie, ora 10.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii
restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Citește și: Vladimir Putin, după revolta armată a lui Prigojin: Aceasta este trădare. Răsmerița internă este o lovitură pentru poporul nostru

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 24 iunie, ora 14.00 – 25 iunie, ora 08.00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
După-amiaza și seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în
jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de
scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: INMH)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related