Bacăul nu scapă de muntele de deșeuri extrem de periculoase de la fostul combinat chimic. Consilierii locali de la PSD și Partidul Ecologist au refuzat transferul pentru ecologizare

Data:

Halda de fosfogips a apărut în urma activității fostului combinat chimic din Bacău, inițial o întreprindere de stat, cumpărată ulterior de magnatul Ioan Niculae.

Combinatul Sofert a intrat în faliment, dar halda de deșeuri a rămas la marginea orașului. Deșeurile sunt atât de toxice, încât o lege din 2018 le dă dreptul băcăuanilor să iasă la pensie cu doi ani mai repede decât restul locuitorilor țării din cauza poluării la care au fost supuși.

Primăria Bacău a propus cedarea terenului pe care se află deșeurile către guvern, care ar fi urmat să o preia prin Administrația Fondului pentru Mediu și să o ecologizeze cu fonduri europene, a declarat pentru G4Media.ro primarul Lucian Stancu-Viziteu.

La ședința decisivă a Consiliului Local însă, consilierii PSD și ai Partidului Ecologist s-au abținut de la vot. Coroborată cu absența a trei consilieri din coaliția PNL-USR-PMP, abținerea a dus la respingerea proiectului de hotărâre. Aceasta avea nevoie de voturile a două treimi dintre consilierii locali, pentru că e vorba despre schimbarea proprietății asupra unui imobil al primăriei.

”Un comportament iresponsabil față de sănătatea băcăuanilor. E o problemă gravă de mediu, care persistă de 30 de ani. S-a modificat legea pensiilor astfel că cei care au muncit peste 20 de ani în zona Bacăului se pot pensiona cu doi ani mai devreme tocmai din cauza poluării de la acest combinat chimic. Problema persistă, e o iresponsabilitate maximă din partea consilierilor locali care s-au opus. Primăria nu are fondurile necesare să facă acest lucru, mai ales că guvernul are linie de finanțare pentru a rezolva problema. Toxici la propriu! PSD, PER și PPU otrăvesc Bacăul”, a declarat pentru G4Media.ro primarul Lucian Stancu – Viziteu.

În replică, deputatul Claudiu Ilișanu (PSD Bacău), a arătat într-un comunicat de presă că ”niciodată, în nicio circumstanță imaginabilă, 4 consilieri locali nu pot bloca aprobarea unui proiect de hotărâre, în condițiile în care în Consiliul Local funcționează o majoritate calificată USR – PNL – PMP – Pro România, ce numără 15 consilieri locali”. Articolul complet, pe G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: Până acum o săptămână eram un om respectat

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: „până acum o săptămână eram...

Noi achiziții pentru creșterea securității României | Monitorul de Cluj

Noi achiziții pentru creșterea securității României, în contextul creșterii...