Banii din PNDL au fost furați, copiii lui Cuza învață în școli vechi de 100 de ani

Data:

Imaginea eșecului în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), studiu de caz comuna Alexandru Ioan Cuza. În cei 7 ani de PNDL I și PNDL II au depus 7 proiecte: reabilitarea a trei școli și două grădinițe, modernizarea unui pod și asfaltarea unui drum comunal.

Bilanțul e mai mult decât subțire: au fost finalizate doar drumul și o școală. Celelalte se află într-un stadiu incipient, deși vorbim de investiții mici, de câteva sute de mii de lei. Nu s-a ajuns nici măcar la adjudecarea licitațiilor pentru execuție.

„Dezinteres. Banii din proiectare au fost miza reală. Aceasta trebuie să fie de 5-7% din valoare, la noi a fost de 15%”, a spus Constantin Moisii, viceprimarul PNL al comunei.

Acesta a intrat în Executiv la sfârșitul anului trecut, după alegeri, și acuză greaua moștenire după cele aproape 4 mandate ale fostului primar PSD.

Din 2015 până în prezent, comuna Al.I. Cuza avea de cheltuit 6,12 milioane de lei prin PNDL, dar a realizat lucrări de numai 570.000 de lei (mai puțin de 120.000 de euro) / Foto: ReporterIS

Grădinița are 100 de ani, copiii vor mai sta un an acasă
În Al.I. Cuza, infrastructura școlară e la pământ. Sunt 270 de elevi și 35 de preșcolari. Dintre aceștia, 10 copii de grădiniță vor rămâne acasă încă cel puțin un an. Nu este loc și pentru ei.
„Câți copii încap aici?”, a întrebat REPORTER.
„23-25 maxim”, au răspuns educatoarele.
„Câte solicitări au fost?”
„În jur de 35.”
„Ce se întâmplă cu cei pentru care nu este loc?”, a mai întrebat REPORTER.
„Vor rămâne încă un an acasă, în familii”, a fost răspunsul.

Reabilitarea și modernizare a două grădinițe, una în Șcheia și alta în satul reședință de comună, nici măcar nu au început, deși ambele sunt proiecte pe PNDL I, program care a demarat în 2015.

Vinerea trecută, două femei făceau curat în grădinița din Al.I. Cuza, o a treia vopsea gardul. Grădinița, în fapt două cămăruțe ponosite, e găzduită de o clădire din anii ’40 ai secolului trecut. „Niciun var nu-i putem da, că se împușcă și cade”, a spus vicele Moisii.

Mai mult, cele două grădinițe nu sunt încă în sistemul electronic de achiziții publice, asta însemnând că n-au demarat deocamdată procedurile de licitație. În 7 ani, nu s-a întâmplat absolut nimic cu aceste proiecte.

Grădinița din centrul comunei, chiar lângă Primărie, are aproape 100 de ani. Varul nu mai ține, trebuie ras totul până la cărămidă. Grădinița este de 7 ani în PNDL, nu s-a făcut nimic / Foto: ReporterIS

  • Grădinița e din 1940, cade varul de pe pereți. Localnicii din comuna Al.I. Cuza trebuie să-și țină copiii acasă anul acesta pentru că nu sunt locuri
  • Proiectele erau din 2015-2017, dar în septembrie 2021 nici măcar n-au fost începute
  • Al.I. Cuza are cea mai mică absorbție PNDL din județ, doar 9%
  • Fostul primar PSD a avut 4 mandate, fără să facă nimic
  • Ipoteza noii administrații: au umflat prețurile de proiectare și apoi au oprit investițiile. Abia acum, după 6 ani, se organizează licitațiile de execuție
  • În 7 ani de PNDL, abia au terminat o școală cu două săli de clasă!

[…]

Citește integral în ReporterIS

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rusia distruge mediul din Ucraina. Apa contaminată: risc de epidemii, recolte puține, risc de foamete (II)

Rusia distruge mediul din Ucraina, deliberat, prin invazia militară,...

De la Ioan Paul la Francisc. Secretele Tiarei

De la Ioan Paul la Francisc. Zilele trecute a...

Un medic din Camerun va asista naşterile din Târgu Bujor

Un medic din Camerun va asista naşterile din Târgu...

Topul celor mai mari pensii din România: cea mai mare depășește 100.000 de lei lunar

Topul celor mai mari pensii din România: cea mai...