vineri, 30 iulie 2021
AcasăLa ziActualitateBanii europeni pentru un spital ultramodern la Vaslui, într-una din cele mai...

Banii europeni pentru un spital ultramodern la Vaslui, într-una din cele mai sărace zone din Europa

Fondurile europene nerambursabile au transformat radical Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Într-o primă fază, cele trei corpuri ale unității sanitare au fost modernizate pe un proiect european în valoare de 71 milioane de lei. Ulterior, autoritățile locale au apelat la resursele europene pentru a finanța dotarea spitalului. În prezent, pe bani europeni (în total, peste 20 milioane lei), noul ambulatoriu din Vaslui este dotat cu aparatură performantă, iar unitatea de primiri urgențe (UPU) va fi extinsă.

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui a început dotarea noului ambulatoriu cu echipamente medicale de ultimă generație. Până la această dată, peste 80 la sută din aparatura medicală a fost deja achiziționată și dată în folosință cabinetelor aflate în ambulatoriu.

Proiectul este finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 și a fost depus în luna septembrie 2018 la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est de către Consiliul Județean (CJ) Vaslui în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență.

La 19 iulie 2019 a fost semnat contractul de finanțare al proiectului, moment din care au fost demarate procedurile în vederea dotării ambulatoriului cu echipamente. Astfel, în cadrul programului de înzestrare s-a desfășurat procedura de licitație deschisă pentru achiziția dispozitivelor medicale. Ulterior, s-au semnat contractele de achiziție publică pentru 21 de loturi, din cele 23 loturi de echipamente.

Obiectivul proiectului este dotarea unui număr de 23 cabinete medicale din structura ambulatoriului cu 197 echipamente medicale. Prin intermediul proiectului vor fi cumpărate ecografe, tomografe, echipamente pentru secțiile de urologie, fizioterapie, electrocardiografe și altele. De aceste dotări vor beneficia 67.000 de pacienți, consultați anual în cadrul ambulatoriului.

Perioada de implementare a proiectului este de 41 de luni (1 iunie 2018-31 octombrie 2021). Valoarea totală a proiectului este de 10.360.254 lei, din care 7.252.177 lei, finanțarea nerambursabilă din FEDR, 2.900.871 lei, finanțare nerambursabilă din bugetul național, iar 207.205 lei reprezintă cofinanțarea beneficiarului (suma de 2.785 lei va fi asigurată de Consiliul Județean Vaslui, iar suma de 204.420 lei va fi asigurată de Spitalul Județean de Urgență Vaslui).

„Cu acest ambulatoriu nou vom muta policlinica județeană în incinta spitalului. Toate echipamentele medicale furnizate până în prezent au fost puse în funcțiune. După finalizarea acestor investiții, la care se adaugă și construirea unui pavilion de zi, vom reamenaja curtea spitalului, vom construi căi de acces, parcări, spații de recreere pentru pacienți”, a precizat Ana Rinder, directorul SJU Vaslui.

În prezent, încă se lucrează la clădirea noului ambulatoriu de specialitate, amplasată în curtea SJU Vaslui, în colțul străzii Spitalului. Constructorul a dat asigurări conducerii unității de sănătate că lucrările vor fi finalizate până la finele lunii iunie 2021. Finanțarea lucrărilor de construcție a clădirii este asigurată prin Compania Națională de Investiții de la bugetul de stat și este în valoare de 28.282.869 lei, CJ Vaslui asigurând partea de cofinanțare.

Bani europeni pentru extinderea UPU

În paralel cu dotarea noului ambulatoriu, SJU Vaslui va investi 13,3 milioane de lei în extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU) cu un corp nou de clădire și dotarea unității cu 84 aparate medicale.

Actualele spații ale UPU sunt insuficiente, iar prin extinderea unității cu un corp nou de clădire modernă se urmărește asigurarea confortului atât pentru personalul medical, dar mai ales pentru pacienți. Practic, investiția se va concretiza în îmbunătățirea calității serviciilor medicale, dar și reducerea timpilor de așteptare a pacienților.

În cadrul proiectului au fost semnate contractele de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor și de verificare tehnică a proiectului tehnic. De asemenea, în cadrul contractului de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului au fost elaborate și verificate documentațiile pentru obținerea avizelor/acordurilor impuse prin certificatul de urbanism și obținute avizele și acordurile privind utilitățile urbane, cele ce privesc protecția mediului și sănătatea populației etc. Sunt în faza de elaborare documentațiile pentru obținerea avizelor privind prevenirea și stingerea incendiilor și protecție civilă, precum și pentru obținerea autorizației de construire. 

Contractul de finanțare prin POR 2014-2020 a fost semnat în luna martie 2019, iar valoarea totală a proiectului este de 13.321.989 lei, din care 6.369.179 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare a proiectului este începând cu data de 13 martie 2019 până la data de 31 mai 2023.

Principalii beneficiari ai proiectului sunt cei 56.000 de pacienți care trec, în medie, în fiecare an pe la UPU Vaslui. Printre beneficiari se mai numără și cele 101 persoane care lucrează la UPU, precum și paramedicii care muncesc pe autospecialele de terapie intensivă. La finalizarea investițiilor, cadrele medicale din cadrul UPU vor avea condiții adecvate de muncă. Este vorba despre asigurarea unor circuite funcționale pentru dirijarea pacienților; supravegherea eficace a pacienților printr-un spațiu deschis de triaj; îmbunătățirea dotării cu aparatură medicală pentru diagnosticarea rapidă a pacienților, precum și asigurarea transferului cu maxima rapiditate a pacienților care necesită transport aerian de urgență către alte unități spitalicești.

Nu în ultimul rând, cei 170 de aparținători ai pacienților care se prezintă, în medie, zilnic la UPU au nevoie de spații adecvate de așteptare pentru reducerea stresului cauzat de timpul prelungit de așteptare, precum și asigurarea unor condiții optime pentru a primi servicii suport de consiliere și sprijin.

„Este foarte bine că se iau măsuri de înzestrare a spitalului cu ce trebuie. Dacă nu erau banii europeni aceste investiții se realizau mult mai greu sau nu se făceau deloc. Spitalul de la Negrești este închis, cel de la Bârlad este pentru COVID-19 și a mai rămas pentru populație Spitalul Județean. Și așa lumea o duce greu, măcar sănătatea să fie pusă la punct. Poate așa, cu aceste înzestrări cu aparate medicale moderne, vom atrage și medici specialiști. Sunt foarte mulți elevi de la liceele din județ care sunt la facultatea de medicină și ar fi bine pentru ei să stea acasă cu părinții și să profeseze la spitalul din Vaslui”, a spus Ioan Stamate, președintele Comitetului Județean al Persoanelor Vârstnice Vaslui.

Construcția heliportului, amânată

În cadrul proiectului european privind extinderea UPU era prevăzută și construcția unui heliport, care însă a fost anulată. Recent, a fost aprobat un act adițional la contractul de finanțare, prin care s-a eliminat din proiect construirea heliportului. Conducerea SJU Vaslui a precizat că s-au încercat mai multe soluții pentru realizarea heliportului, însă în incinta spitalului nu este spațiu suficient pentru această investiție.

Heliportul de suprafață urma să faciliteze transferul cu maximă rapiditate al pacienților către alte spitale, în cazurile care necesitau servicii medicale de urgență din Iași, București sau Târgul Mureș, ce nu puteau fi asigurate de SJU Vaslui. În prezent, elicopterul care preia pacienți de la spitalul județean aterizează la marginea municipiului Vaslui, unde este amenajat un planșeu din beton.

Conducerea CJ Vaslui susține că nu a abandonat ideea construirii unui heliport pentru aparatele de zbor SMURD și va continua să facă investiții pentru modernizarea spitalului.

„Toate aceste investiții sunt foarte importante pentru comunitate. Vrem ca spitalul să fie de prim rang, la standarde ridicate, așa cum trebuie să aibă fiecare județ. Pe lângă proiectele cu dotarea ambulatoriului și extinderea UPU facem și alte investiții cum ar fi construcția unui centru de zi, montarea unui lift la secția de oncologie, o morgă nouă, modernizarea unor săli de operație. Încercăm pe toate fronturile să creem un centru de sănătate așa cum trebuie. Apelăm la fonduri europene, la surse de la bugetul național și investiții de la bugetul local”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.

Spital reabilitat cu bani europeni

SJU Vaslui a fost modernizat în totalitate printr-un proiect cu finanțare europeană, prin POR 2007-2013. Proiectul a avut o valoare totală de 71.002.115 lei, din care 56.220.989 lei a fost finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene și a Guvernului României, iar 14.781.126 lei a reprezentat contribuția proprie a CJ Vaslui. Din valoarea totală a proiectului, a fost furnizată aparatură medicală în valoare de 9.974.331 lei (computer tomograf, mamograf, două artroscoape şi un laparoscop pentru sălile de operaţii, cinci mese de operaţie, trei aparate de ventilaţie şi un aparat de respiraţie artificială pentru terapie intensivă, patru monitoare funcţii vitale, două defibrilatoare, ecograf pentru cord, electroencefalograf computerizat, electrocardiograf cu 12 canale etc.).

Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea calității serviciilor medicale din județul Vaslui, precum și asigurarea unui acces egal al cețățenilor la serviciile de sănătate.

Proiectului „Reabilitarea, modernizarea și echiparea Spitalului Județean de Urgență Vaslui” a demarat la finalul anului 2010 și a fost încheiat la 31 decembrie 2016. Practic, în urma acestei infuzii de capital, SJU Vaslui a devenit una din cele mai moderne unități spitalicești din România.

Prin intermediul proiectului european s-au reabilitate corpurile A și B ale spitalului pe o suprafață totală de 10.075 metri pătrați și a unei suprafețe de 888 metri pătrați din corpul C. De asemenea, în spital s-au realizat diferite modernizări la instalaţii: centrale tratare aer; staţie de producere fluide medicale; instalaţie domotică (Building Management System); instalaţie încălzire, sanitară, climatizare CT; instalaţie detectare şi  alarmare incendiu; hidranţi interiori; instalaţii anunţare la pat; refacere instalaţii sanitare, încălzire, electrice.

În cadrul proiectului au fost achiziţionate şi instalate 131 echipamente medicale, pentru: blocul operator, laboratorul de endoscopie digestivă, secţiile de ortopedie, neurologie, pneumoftoziologie, cardiologie, fizioterapie, ORL, oftalmologie, ginecologie, radiologie, ATI, laboratoarele de analize medicale, anatomie patologică, bacteriologie BK. Totodată, a fost furnizat mobilier medical în valoare de 1.612.000 lei: 497 de paturi, dintre care 24 de paturi electrice cu telecomandă pentru secţia de terapie intensivă;  toate paturile sunt dotate cu saltele antiescară, suport perfuzie, suport de ridicare trapezoidal, noptiere prevăzute cu măsuţe pliabile.

„În vederea acreditarii spitalului și obținerii autorizației pentru securitate la incendiu, în baza expertizelor tehnice realizate s-a stabilit construirea unei scări de evacuare amplasată optim pentru îndeplinirea cerinţelor de funcţionare a spitalului, precum și separarea compartimentelor distincte de incendiu şi a nivelului subteran de cel suprateran prin uşi, pereţi şi cortine rezistente la foc. S-a construit o cladire grup electrogen în valoare totala de 42.840 lei și au fost făcute lucrari de completare a măsurilor de securitate la incendiu de 506.637 lei, ambele finanțate din bugetul local”, a mai spus Ana Rinder.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Vrancea24 în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE