Bătaie GENERALIZATĂ cu pietre și bâte în Rusciori -Sibiu. De la bal în spital și în cătușe

Data:

spot_img

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut joi 13 localnici din Rusciori, cercetați penal pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, respectiv distrugere potrivit mesageruldesibiu.ro.

La data de 3 octombrie, în jurul orei 18,00, o persoană a sesizat poliția cu privire la faptul că, într-un imobil de pe raza localității Rusciori, a izbucnit un scandal între mai multe persoane.

La locul incidentului au intervenit polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Sibiu, precum și polițiști criminaliști din cadrul I.P.J. Sibiu.

Din primele cercetări efectuate, s-a conturat ipoteza că între mai multe persoane, domiciliate în localitatea Rusciori, în timp ce se aflau la o petrecere într-un imobil de pe raza localității amintite, pe fondul consumului de alcool, ar fi izbucnit un scandal, 13 persoane agresându-se verbal și fizic, prin lovire cu diverse obiecte contondente, pietre, bâte. De asemenea, în timpul scandalului, geamurile imobilului în care se aflau persoanele în cauză au fost sparte.

Articolul integral, pe mesageruldesibiu.ro!

Foto (descriptiv): arhivă Digi 24

spot_imgspot_img
Mesagerul de Sibiu
Mesagerul de Sibiuhttps://www.mesageruldesibiu.ro
Mesagerul de Sibiu este un saptamanal generalist, cu orientare spre subiectele cu caracter comunitar. Lansat in 2011, ziarul apare in fiecare vineri, in format standard 12 pagini (din care 4 color), intr-un tiraj de 5.000 exemplare, distribuite in municipiul Sibiu, orasele si comunele importante din judet, la vanzarea prin chioscuri si prin abonamente. O parte importanta a tirajului o constituie abonamentele contractate cu societati comerciale, institutii si persoane fizice. Editia online, accesibila pe www.mesageruldesibiu.ro, este actualizata de mai multe ori pe zi cu stiri de ultima ora si pune accent pe continutul multimedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...