Azilele de bătrâni din România reprezintă, de cele mai multe ori, un cadru bun de ”depozitare” a persoanelor vârstnice, fără ajutor, și care nu își mai găsesc un loc în familii.
Realitățile de dincolo de afacerea cu azile parcurg o nouă etapă: cea a aparținătorilor care fac scut în jurul furnizorilor de astfel de servicii. Oamenii, lipsiți de cunoștințe juridice, dar și puși în situația de a-și reintegra în familii bătrânii bolnavi și neajutorați fac lobby pe lângă autorități să nu închidă centrele despre care nici măcar nu știu mare lucru.
De cele mai multe ori, în programul de vizită, aparținătorii nu au acces la serviciile pe care le plătesc. Bătrânii – beneficiari – ori nu pot vorbi, ori nu știu sau nu pot explica tratamentul la care sunt supuși. Parte dintre ei fiind sedați. Pentru unii dintre ei, pentru cei mai mulți de altfel, astfel de locații reprezintă ultima haltă a vieții.
Așa se întâmplă și în județul Hunedoara, loc în care câțiva aparținători încearcă să convingă autoritățile statului că sunt mulțumiți de asociațiile clandestine. De ce clandestine? Pentru că nu sunt recunoscute de autoritățile statului. Nu funcționează conform legii. Dimpotrivă. În urma verificărilor, rezultatele sunt și mai clare: nu fac ceea ce prevede legea pentru îngrijirea acestor bătrâni.
Continuare în Gazeta de Dimineață!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursă foto: gddhd.ro)
