Biroul de vize al consulatului german de la Kiev ar fi fost lovit de rachetele rusești

Data:

Biroul de vize al consulatului german de la Kiev a fost lovit de rachetele rusești, transmite publicația germană BILD. În sediu nu se mai desfășurau activități, susține un purtător de cuvânt al MAE german.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a confirmat pagubele suferite de clădirea care găzduiește biroul german de vize. Cu toate acestea, de luni de zile nu a existat „nicio activitate” acolo, a precizat purtătorul de cuvânt citat de BILD. Potrivit acestuia, niciun membru al personalului nu a fost prezent în timpul atacurilor cu rachete rusești.

Fostul președinte al Fundației Böll de la Kiev, Serghei Sumlenny, a postat fotografii pe Twitter și s-a adresat public cancelarului Olaf Scholz (64 de ani, SPD) și ministrului de externe Annalena Baerbock (41 de ani, Verzi).

Bombardarea consulatului german este doar o parte din atacurile masive ale Rusiei de luni dimineață. Pe lângă țintele din Kiev, au fost lovite și alte orașe ucrainene, precum Liov sau Dnipro; au fost vizate și infrastructuri critice, precum centralele electrice.

Primarul din Liov a explicat că, din cauza atacurilor cu rachete, a existat o penurie de energie electrică, iar centralele termice din orașul din vestul Ucrainei au fost oprite. În prezent, nu există apă caldă, a spus el.

Și în Harkov, o centrală electrică a fost afectată și, prin urmare, mai multe cartiere nu au avut nici electricitate, nici apă caldă. (G4 Media)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Majoritatea europenilor au o părere negativă despre Viktor Orbán | SONDAJ

Majoritatea europenilor au o părere negativă despre Viktor Orbán,...

SUA testează un tanc dronă, care operează eficient noaptea | Aktual24

SUA testează un tanc dronă, a anunțat Agenția americană...

SUA solicită vânzarea forțată a TikTok, iar UE inițiază noi proceduri împotriva acesteia

SUA solicită vânzarea forțată a TikTok, în condițiile în...

Zelenski rămâne cel mai popular lider european. Într-o țară din UE Putin este apreciat

Zelenski rămâne cel mai popular lider european, aproape jumătate...