Bobocii și rățoiul

Data:

Donald Trump este cele mai cunoscut lider populist contemporan, atât din SUA, cât și din lume. Dar populismul nu este ceva nou în politică, pe ambele maluri ale Atlanticului. Dacă ne referim la populismul de dreapta, aceasta a apărut în Statele Unite încă înainte de Războiul Civil din 1861 – 1865. Ne referim aici la Partidul Anti–Masonic și Partidul Know-Nothing.

Partidul Anti–Masonic, cunoscut și ca Mișcarea Anti–Masonică, a fost al treilea partid ca vechime. La început a fost cunoscut numai prin opoziția față de masonerie, ulterior diversificându–și aria preocupărilor. Formațiunea politică apărut ca reacție la dispariția unui fost mason, transformat într–un critic al acesteia.

Opinia publică credea că acesta a fost răpit și ucis de masonerie. Deoarece numeroși politicieni și oameni de afaceri erau masoni, formațiunea politică era automat anti–elitistă. Membrii ei considerau că masonii erau o amenințare la adresa formei republicane de guvernământ și că doreau să preia controlul guvernului.

Mulți din membrii săi au aderat ulterior la Partidul Whig. Partidul a încetat practic să existe începând cu 1840, unii din membrii săi aderând ulterior la Partidul Whig și la Partidul Republican. Aceștia au fost cunoscuți după Războiul Civil ca republicanii radicali (stalwarts).

Partidul Republican a fost înființat în 1854, de către membrii din Nord ai Partidului Whig. Partidul Know–Nothing a apărut cam în aceeași perioadă cu Partidul Republican. A fost cunoscut și sub denumirile de Partidul Național American sau Partidul American. Una din temele principale era organizarea protestanților împotriva mașinațiunilor catolicilor. Era animată de idei antisemite și xenofobe. A dispărut după 1861.

Citește și: Școala de azi este societatea de mâine

La sfârșitul secolului al XIX-lea au apărut Partidul Popular, în 1890, și Partidul Populist, în 1891. Partidul Populist a propulsat primul candidat populist prezidențial autentic, generalul James B. Weaver. La alegerile din 1892, acesta a obținut 22 de voturi în colegiul electoral și peste 1 milion de voturi populare.

Cel mai cunscut candidat populist de stânga din istoria americană este William Jennings Bryan. Wall Street Journal l – a caracterizat ca „Trump înainte de Trump”. Măcar a avut un nivel de instrucție mult superior celui al locatarului de la Mar–A–Lago. A fost secretar de Stat între 1913–1915 și candidatul la președinție al Partidului Democrat în 1896, 1900 și 1908. A fost unul dintre cei mai străluciți avocați americani și cel mai tânăr candidat la președinție din istoria SUA.

Huey Long (populist de stânga) a fost senator și guvernator al Louisianei, vorbea împotriva „plutocraților bogați” și a „averilor umflate” și a propus impunerea unor impozite mari asupra celor mai bogați americani și distribuirea veniturilor celor săraci.

După 1945 populismul era în mare măsură anticomunist. Dar termenul a început să se refere atât la grupările politice de dreapta, cât și la cele de stânga. Ross Perot, candidat independent la președinție în 1992 s-a apropiat de stilul lui Trump.

A câștigat 19% din votul popular. În 2009 a apărut mișcarea Tea Party, cu înclinații populiste. Din punct de vedere ideologic, era adepta conservatorismului fiscal. A fost considerată ca fiind o „mișcare populistă de dreapta anti–sistem”. Printre cei mai cunoscuți reprezentanți îi menționăm pe Ted Cruz și pe Ron Paul. Mișcarea Occupy, apărută în 2010 – 2011, aparține populismului de stânga.

Donald Trump și senatorul democrat de Vermont, Bernie Sanders, au fost în timpul campaniilor prezidențiale din 2016 și 2020 reprezentanții tipici ai populismului de dreapta și de stânga. Campania lui Trump din 2016 s–a axat pe idei caracteristice multor populiști, dar respinse de adevărații conservatori: securitate socială, sănătate sau politicile economice.

Trump a folosit un populism fals și o retorică populistă în timpul campaniei, Ulterior preluării funcției a abandonat platforma populistă. Politicile fiscale ale lui Trump au fost în avantajul celor bogați. Concomitent și–a revizuit discursurile împotriva Wall Street–ului.

Donald s–a axat mult și pe populiștii religioși, aparținând mai ales cultelor neoprotestante. Dovada cea mai elocventă este interzicerea avortului de către instanța supremă, cu efecte și în rezultatele alegerilor de marți.

Și alți președinți republicani au acordat o atenție deosebită sprijinului ce putea veni de la unele cercuri religioase. Însă Donald Trump, datorită inculturii și demagogiei lui, nu este credincios, este mai degrabă bigot. Mai avem exemple și pe la noi, care confundă religia, fotbalul și politica cu creșterea oilor.

Ca o ironie, el a câștigat în 2016 nu prin votul popular, ci prin votul electorilor. Iar acum, o parte a electoratului și–a dat seama de falsitatea ideilor sale, sancționând la alegeri Partidul Republican, vinovat pentru că s–a lăsat acaparat de un asemenea măscărici cu înclinații dictatoriale.

De regulă, populiştii, atât cei de dreapta, cât și cei de stânga, încasează lovituri dure odată cu accederea la putere. Populismul și mișcările extremiste sunt efecte ale crizei sistemului democratic clasic. Ignorarea cauzelor poate determina eşecul democraţiei.

Citește și: MCV, biciul Occidentului și norocul României

Pentru a nu se ajunge la o asemenea situație, partidele clasice ar trebui să dezbată mai pe larg marile subiecte (globalizarea, politicile economice şi sociale, stagnarea economică, inegalitățile economice și sociale, blocajele instituţionale, criminalitatea, protecția mediului, etc.) cu repezentanții societății civile și ai diverselor grupuri de interese, prezentând soluții clare și viabile.

Ascensiunea și succesul populiștilor se datorează faptului că problemele invocate de ei sunt problemele reale cu care se confruntă cetățenii obișnuiți. Limbajul folosit de ei este foarte accesibil. Apelează mai mult la emoții decât la rațiune. Numai că nu au nici idei și nici oameni pentru a rezolva problemele.


„Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.” – Petre Țuțea

„Nu râdeți de proști, fiindcă își vor închipui că au umor.” – Montesquieu

„Creșterea populismului de dreapta și fenomenul Trump sunt legate. Vă puteți gândi la ele împreună ca la aceeași problemă.” – Anne Applebaum

„Despotismul a fost atât de des invocat în numele libertății, încât experiența ar trebui să ne avertizeze să judecăm partidele după practicile lor, mai degrabă decât după predicile lor.” – Raymond Aron

spot_imgspot_img
Ovidiu Maican
Ovidiu Maican
Lector universitar doctor, Departamentul de Drept, Academia de Studii Economice - Bucureşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean, atunci când a...

Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis

Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi, consideră agențiile...

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa | Deutsche Welle 

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa. Credibilitatea...

Vizitele externe ale domnului Marcel Ciolacu și promovarea intereselor cetățeanului român

Primul ministru Marcel Ciolacu a efectuat vizite în două...