Bogdan Licu, candidat PSD la Curtea Constituțională: nota 5 la Drept penal, 6 la Drept civil. A urmat „Spiru Haret”

Data:

spot_img

Bogdan Licu, candidat susținut de PSD pentru un post de judecător la Curtea Constituțională a avut rezultate școlare foarte slabe tocmai la disciplinile de care avea nevoie ca procuror, potrivit diplomei de licență publicată de jurnalista Emilia Șercan.

Bogdan Licu, azi prim-adjunctul procurorului general al României, a urmat cursurile Universității Spiru Haret, cunoscută drept fabrică de diplome, și a dat licența la Universitatea Babeș-Bolyai, pentru că cea privată nu era acreditată.

Magistratul a obtinut la examenul de licență nota 5 la Drept penal și 6 la Dreptul civil. Ulterior, Bogdan Licu a căpatat o diplomă de doctor la Academia SRI, cu o teză plagiată, potrivit Emiliei Șercan. A dat în judecată statul pentru a renunțare la titlul de doctor.

Bogdan Licu și-a depus candidatura pentru un post de judecător la Curtea Constituțională, din partea PSD.

Licu este prim-adjunct al procurorului general al României, propus în urmă cu doi ani de actualul ministru al Justiției, liberalul Cătălin Predoiu.

Emilia Șercan, a dezvăluit în 2015 că Bogdan Licu a plagiat mai bine de jumătate din teza de doctorat susținută la Academia SRI și coordonată de Gabriel Oprea.

“Bogdan Licu este unul dintre procurorii care au influențat profund sistemul de justiție în ultimii ani, fiind susținut de clasa politică – indiferent de culoarea acesteia, însă ghidonată din umbră de o forță niciodată văzută la lumină – atunci când a fost delegat în diverse funcții de conducere din sistemul de justiție.

Însă nu pregătirea profesională sau competența dovedite prin dosare l-au propulsat la vârful ierarhiei, ci manevrele de culise și apartenența la găștile potrivite din politică, servicii și masonerie.

A, își mai aduce aminte cineva că proaspătul candidat la CCR a fost mason însă nu a declarat asta în declarația de interese, așa cum cere legea? Sigur, cui îi mai pasă în România că un procuror încalcă legea…

S-ar putea presupune că pregătirea universitară, plus experiența profesională, l-a validat pe Bogdan Licu pentru toate funcțiile, pozițiile și titulaturile avute până acum – și au fost multe. În ultimii 20 de ani a fost exclusiv șef”, scrie Emilia Șercan.

 “Acum, mediocrul plagiator Bogdan Licu, pentru că plagiator este, chiar dacă nu mai are titlul de doctor, își dorește un post în care să-și continue manevrele rafinate prin combinații cu oamenii din politică, servicii și masonerie, și la Curtea Constituțională. Asta își doresc și susținătorii lui. Pe față, sprijinul îi este oferit de PSD. În culisele alea nevăzute, sprijinul poartă un alt acronim de trei litere”, este concluzia Emiliei Șercan.

Citește și: Prim adjunctul procurorului general al României și-a depus candidatura din partea PSD pentru Curtea Constituțională

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. Stima doamna Sercan,
    Va fac cunoscut pe aceasta cale ( desi sunt convins ca sunteti la curent cu acest lucru ) ca cele scrise de dumneavoastra in articolele legate de actualul fost militar de cariera actualmente prim…stahanovist al acestei tari sunt mult mai suculente si mai spumoase privind retrospectiv activitatea domniei sale.Din surse demne de toata increderea ( a se citi colegi de adapost atomic !! ) acesta a avut o cariera fulminanta (!?) in sanul armatei ceea ce l- a si propulsat pe ” inaltele culmi de progres si civilizatie” atinse acum….
    Daca ceva am obtinut dupa „Marea schisma ” din ’89 acestea sunt „calitatile” de necontestat ale romanului…..minciuna, faradelegea, ipocrizia si hotia…..la care se adauga o groaza de rude ale acestor calitati din acelasi registru…..
    Ceea ce la final adaug ca o concluzie este ca nu vad nicio solutie in a ( ne) schimba ceva….
    Cu stima
    Titus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...