Bookfest 2023 începe pe 24 mai. Italia, invitat de onoare

Data:

Bookfest 2023: 24-28 mai, pavilionul B2 (Romexpo). Circa un milion de volume, dintre care 3.000 de titluri noi, 400 de lansări de carte și dezbateri, peste 60 de evenimente dedicate copiilor. Peste 30 de evenimente la standul Italiei, Invitat de Onoare Bookfest 2023

Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, cel mai așteptat eveniment expozițional dedicat cărții, începe pe 24 mai, la ora 10. Bookfest are loc, așa cum și-a obișnuit vizitatorii, în pavilionul B2 al Complexului Romexpo, intrarea publicului fiind liberă, ca la toate edițiile anterioare.

Peste 200 de expozanți din întreaga țară și din Republica Moldova, alături de institute culturale cu reprezentanțe la București, sunt prezenți zilnic de miercuri, 24 mai, și până duminică, 28 mai, în intervalul 10-20 (24, 25 și 28 mai), respectiv 10-21 (26 și 27 mai).

Reduceri spectaculoase, circa un milion de volume, dintre care 3000 de titluri noi, peste 400 de lansări de carte și dezbateri, peste 60 de evenimente dedicate copiilor, cu participarea celor  mai îndrăgiți autori români, mese rotunde dedicate stării culturii scrise şi recitaluri muzicale – toate îi așteaptă pe iubitorii de carte la Bookfest 2023. Evenimentele vor avea loc atât la standurile expozanților, cât și în cadrul locurilor special amenajate în cadrul Bookfest: trei scene, două cafenele, un Cinema Bookfest și un stand dedicat copiilor, Bookfest Junior.

Corul Madrigal va intona imnurile de stat la deschiderea Bookfest

Invitatul de onoare al acestei ediții este Italia, care le propune iubitorilor de carte un program amplu, ce cuprinde lansări de carte, dezbateri, evenimente pentru copii.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 24 mai, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. domnul Alfredo Maria Durante Mangoni – Ambasadorul Italiei în România, Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Lucian Romașcanu – ministrul Culturii, alături de Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România, organizatoarea evenimentului.

În anul în care sărbătorește șase decenii de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” deschide ediția a XVI-a a Bookfest intonând imnurile naționale ale României și Italiei. De asemenea, Corul „Madrigal” va susține și un recital în cadrul primei zile a Salonului Internațional de Carte Bookfest, pe 24 mai, de la ora 13.30.

Repertoriul va cuprinde lucrări din Renașterea italiană, precum și compoziții românești.

Ce exemple de bune practici putem lua de la Invitatul de Onoare

Invitatul de onoare al acestei ediții este Italia, care le propune iubitorilor de peste 20 de evenimente. Între autorii italieni prezenți la Bookfest se numără laureații prestigiosului Premiu Strega: Nicola Lagioia, Melania Mazzucco și Helena Janeczek, alături de traducători și profesioniști ai pieței de carte.

Poate chiar mai dificil de organizat decât ediția post-pandemică de anul trecut, Bookfest 2023 are șansa unui Invitat de Onoare – Italia – care ocupă un loc principal în ierarhia piețelor de carte europene, sprijinul dat de autoritățile publice culturii scrise italiene fiind un foarte bun exemplu și pentru noi. Îmi doresc ca publicul să accepte într-un număr cât mai mare invitația noastră și să ne bucurăm împreună de cele mai bune cărți ale anului literar 2023”, a declarat Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România.

Ambasadorul Alfredo Durante Mangoni s-a declarat „entuziast că Asociația Editorilor din România a ales Italia pentru ediția din 2023 a Bookfest. Această întâlnire dă un nou impuls relațiilor bilaterale, care sunt deja solide în toate sectoarele. În zilele salonului de carte, publicul român pasionat de limba și cultura noastră va putea aprecia evenimentele programate și va putea vizita pavilionul Italiei, respirând puțin din creativitatea și capacitatea de a inova, din bogăția culturală și artistică ce  caracterizează „italienii” și „italianitatea”.

Și tocmai despre această bogăție, împărtășită și de literatura română va fi vorba în evenimentul-fanion al programului Italiei, sâmbătă, 27 mai, de la ora 12 (pe scena Arena), când Mircea Cărtărescu și Nicola Lagioia vor avea un dialog cu tema: Despre solenoizi, orașe și alte universuri. Călătorie în scrierea secolului XXI.

Cărți noi de Andrei Pleșu, Adrian Cioroianu, Gabriel Liiceanu, Mircea Mihăieș

Unii dintre cei mai renumiți autori își lansează volume noi la Bookfest 2023, iar publicul îi va putea întâlni la evenimentele dedicate acestor cărți. Binecunoscut eseist și filozof, Andrei Pleșu propune cititorilor un titlu îndelung așteptat de iubitorii criticii de artă: Capodopere în dialog.

Cartea, apărută la editura Humanitas, reunește savuroasele introduceri în intimitatea unor mari opere ale umanității, difuzate în cadrul emisiunii Teleenciclopedia, în anii ‘70, și va fi lansată la Bookfest în prezența autorului, sâmbătă, de la ora 14.30, la standul editurii.

Istoricul Adrian Cioroianu a alcătuit, în Frumoasă era Sena pe sub florile mele, o cronică intimă a Parisului, orașul unde a servit drept ambasador al României la UNESCO, între 2015 și 2020. Cartea a fost publicată de editura Curtea Veche Publishing și va fi lansată sâmbătă, la ora 13, la scena ARENA.

Filozoful și eseistul Gabriel Liiceanu a reunit, în Exitus, „patru feluri de a muri”, patru viziuni diferite asupra morții, „cu adevărat cel mai important eveniment al vieții”; cartea va fi lansată, în prezența autorului și a scriitoarei Ioana Pârvulescu, sâmbătă, de la ora 13.30, la standul editurii Humanitas.

Mircea Mihăieș revine, la editura Polirom, cu o nouă ediție a volumul Despre doliu. Un an din viața lui Leon W, care tratează chestiunea rugăciunii de doliu, a kaddish-ului ca potențial element de unificare a religiosului și tradiției. Cartea va fi lansată sâmbătă, 27 mai, de la ora 13, la standul Editurii Polirom.

Teodor Baconschi publică, tot la Polirom, Făclia de smalț. Recomandări iubitoare într-un secol dezordonat, volum în care autorul recomandă autori, artiști și gânditori, cărți și filme de neocolit. Lansarea va avea loc sâmbătă, 27 mai, de la ora 11.30, la standul editurii Polirom.

Cu umorul său binecunoscut, dar și cu seriozitatea gazetarului care a văzut destule, Viorel Ilișoi spune, în Eroii mei, poveștile unor oameni anonimi sau prea puțin cunoscuți, adevărate exerciții de admirație pentru „învingători sau învinși, încă în viață sau retrași în anticamera uitării”. Volumul va fi lansat sâmbătă, 27 mai, de la ora 14. 30, pe scena Arca, în prezența lui Florin Iaru și Cezar Amariei.

Proza autorilor români, în centrul atenției

Proza românească marchează la Bookfest o nouă consacrare a avântului căpătat în ultimii ani. Astfel, Tatiana Niculescu va lansa sâmbătă, 27 mai, romanul Englezul din Gara de Nord, bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase.

Lansarea va avea loc de la ora 15, în standul Editurii Humanitas, în prezența Anei Blandiana și a Lidiei Bodea. Tot Humanitas publică un titlu de Iv cel NaivEu te-am făcut, eu te omorUn roman de război naiv, de data aceasta, un volum de proză, care se va lansa vineri, de la ora 19, la standul editurii. 

Cristian Fulaș revine la Polirom cu Specii, un roman politic și social despre România de azi, în care corupția, mizeria și micimea umană sunt ingrediente esențiale ale celebrei „democrații originale”. Volumul va fi lansat duminică, 28 mai, de la 12. 30, la standul Editurii Polirom.

Tot la Polirom, Veronica D. Niculescu revine cu un volum de povestiri, Quilt25 de povestiri cu animale şi oameni, o carte despre despre frumusețea explozivă, copleșitoare a lumii, atunci când e ea mai chinuită și suferința ei e mai mare. Lansarea va avea loc sâmbătă, 27 mai, de la ora 16, la standul Editurii Polirom.

Autori de Nobel, în traduceri proaspete

Traducerile din literatura universală sunt pentru toate gusturile la Bookfest 2023: între ele, Anii, un nou volum al laureatei premiului Nobel pentru Literatură 2022, Annie Ernaux, în traducerea Mădălinei Ghiu, și Refugiul timpului de Gheorghi Gospodinov, autor finalist al Premiului Booker Internațional din acest an (traducere din bulgară de Mariana Mangiulea Jatop), ambele apărute în colecția Anansi World Fiction a Editurii Pandora M (Grupul Editorial Trei).

Lansarea noutăților editoriale Anansi va avea loc sâmbătă, 27 mai, de la ora 14, pe scena Arena. Editura Humanitas Fiction publică în colecția „Raftul Denisei” un nou titlu al laureatului Nobel Mario Vargas Llosa: Vânturile, o povestire care oferă o viziune devastatoare asupra unei lumi invadate de inteligența artificială, din care au dispărut sărăcia și maladiile, dar și idealul (traducere de Tudora Șandru Mehedinți).

Tot la Humanitas Fiction, un nou volum al apreciatei scriitoare israeliene Zeruya Shalev, Destin, un roman în care destinul personajelor și cel al țării în care trăiesc se întrepătrund măiestrit și deseori dur (traducere de Ioana Petridean). Lansarea va avea loc sâmbătă, 27 mai, de la ora 16. 30, la standul Editurii Humanitas.

Editura Polirom publică un nou roman semnat de Amin Maalouf, unul dintre cei mai apreciați scriitori francezi contemporani, membru al Academiei Franceze: Frații noștri neașteptați (traducere de Ana Antonescu) urmărește declinul omenirii care se îndreaptă cu pași repezi spre dezastru și trage un semnal de alarmă în legătură cu situația politică actuală. Lansarea noilor titluri din colecția Biblioteca Polirom va avea loc duminică, 28 mai, de la ora 12, în standul editurii Polirom.

Bookfest Junior, agenda copiilor la Bookfest 2023

Literatura pentru copii îi întâmpină pe micii cititori cu noi titluri semnate de cei mai îndrăgiți autori ai genului. Alex Moldovan, autorul seriei care o are drept personaj principal pe Olguța, lansează la editura Young Art (Grupul Editorial Art) romanul Casa, a cărui acțiune se petrece în anul 2045, într-o Românie ecologistă, după ce Revoluția Verde a învins.

Apreciatul autor va susține un atelier de lectură pentru copii în spațiul Bookfest Junior, în cadrul programului organizat de Asociația „De Basm”, vineri, de la ora 17. Adina Rosetti publică, la editura Arthur, ultimul volum al trilogiei Cronicile Domnișoarei Poimâine: Misterul orașului Lunivineri, și va susține ateliere de lectură pentru copii în spațiul Bookfest Junior miercuri, 24 mai, de la ora 12, și duminică, 28 mai, de la ora 11. 

Carmen Tiderle, care revine cu o nouă carte plină de umor și culoare, Cornute  cosmonaute, la editura Arthur, va întâmpina micii cititori pentru ateliere de lectură joi, 25 mai și sâmbătă, 27 mai, de la ora 19. Programul de 21 de ateliere lectură pentru copii din spațiul Bookfest Junior este organizat de Asociația „De Basm”, laureată la Gala Premiilor AFCN pentru cel mai bun proiect de promovare a culturii scrise pe anul 2022.

La ediția anterioară a Salonului Internațional de Carte Bookfest (București, 1-5 iunie 2022) au fost prezenți peste 150 de expozanți. Țara Invitat de Onoare a fost Japonia. La edițiile internaționale din anii anteriori, țările invitate au fost: Spania (2010), Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Republica Cehă, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie (2019).

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele și proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri, 24 mai — 10:00-20:00; joi, 25 mai — 10:00-20:00; vineri, 26 mai — 10:00-21:00; sâmbătă, 27 mai — 10:00-21:00; duminică, 28 mai — 10:00-20:00.

Programul complet și actualizat al evenimentelor va fi afișat pe pagina www.bookfest.ro

Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău. Detalii, pe pagina oficială a proiectului: www.bookfest.ro.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul  Ambasadei Italiei din București, al Agenției Italiene pentru Comerț Exterior și al Institutului Italian de Cultură din București.

Proiect co-finanțat de Ministerul Culturii

Partener principal: Dedeman

Parteneri: Fundația Tinmar, Aldus UP, CELA EU.

Parteneri media: TVR, Europa FM, Observator Cultural, Presshub, Răsfoiala.com, Revista Timpul, Booknation.ro, Știri pentru copii.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...