Frig umed şi pătrunzător, vânt aspru, care şfichiuieşte fără milă, dar pace. Şi, mai cu seamă, zeci de voluntari neobosiţi, dornici să-i ajute aşa cum doar omenia românească ştie mai bine. Asta îi aşteaptă, pe malul românesc al Dunării de la Isaccea, pe ucrainenii refugiaţi din calea războiului.
§Noviodunum”, aşa se numeşte singurul bac care traversează fluviul o dată la două, trei sau chiar patru ore – depinde cât de mult durează formalităţile la vama ucraineană – aducând în România femei, mame cu copii şi, mult mai rar, familii întregi.
Pentru că bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani au fost opriţi de legea marţială să-şi mai părăsească ţara. De îndată ce păşesc pe pământ românesc, fiecare dintre refugiaţi are parte de grija şi de atenţia voluntarilor.
Pe Tatiana Grecu şi pe Adrian Movilă, studenţi ai Universităţii „Dunărea de Jos”, i-am cunoscut chiar pe bacul cu care traversam Dunărea de la Galaţi la Tulcea. Erau la bordul unei maşini încărcate cu pături, pilote, plăpumi, perne, mâncare pentru copii, pufuleţi, scutece, geci şi ciorapi, toate colectate în urma anunţurilor postate pe grupurile de Facebook.
Citește articolul integral pe Viata-libera.ro
Citește și: Este funcțională platforma de informare pentru refugiați, creată de Code for Romania
