marți, 7 decembrie 2021
AcasăLa ziActualitateBOTOȘANI - Trei funcţii în jumătate de an pentru subprefectul Aneta Gireadă

BOTOȘANI – Trei funcţii în jumătate de an pentru subprefectul Aneta Gireadă

Evoluție fulminantă a actualului subprefect al județului, Aneta Gireadă (PNL), chiar înainte de a prelua funcția de demnitate publică. În mai puțin de o jumătate de an, ea a trecut pe trei funcții, unele posturi fiind scoase la concurs de Primăria comunei Mihai Eminescu, acolo unde ea a ocupat funcția de primar. Rezultatele ultimului concurs au fost, însă, anulate întrucât acesta a fost organizat chiar în ziua în care Aneta Gireadă era învestită în funcția de subprefect.

Toate aceste schimbări au avut loc practic în intervalul octombrie 2020 – martie 2021, după ce Aneta Gireadă a preferat să facă rocada cu soțul ei, Verginel Gireadă, la conducerea Primăriei Mihai Eminescu. Astfel, după mandatul de deputat din perioada 2012 – 2016, Verginel Gireadă nu a mai reușit să intre în Parlament și a revenit în cadrul Primăriei Mihai Eminescu ca șef al Serviciului pentru Situații de Urgență.

O funcție parcă prea mică, dacă se ține cont că în intervalul 2004-2012 el a condus comuna. Așa se face că la alegerile din toamna anului trecut, Aneta Gireadă a făcut un pas în spate pentru a-i face loc soțului în lupta pentru fotoliul de primar. Tactica a funcționat, iar Verginel Gireadă a ieșit victorios și s-a instalat în funcția de edil.

Concurs fix în ziua învestirii

Imediat ce rezultatele alegerilor locale au fost validate, iar Verginel Gireadă a fost învestit în funcția de primar, Aneta Gireadă a trecut pe o funcție de execuție, respectiv cea de referent clasa a III-a, grad profesional superior, în compartimentul de contabilitate al Primăriei, deținută înainte de a candida la funcția de primar.

Se întâmpla în octombrie 2020, dar lucrurile nu s-au oprit aici pentru că, după numai o lună, în noiembrie 2020, soția noului și vechiului primar a trecut pe funcția de consilier gradul I, grad profesional asistent, în Compartimentul contabilitate al Primăriei. Ba mai mult, în martie a.c., primăria a organizat un nou concurs de data aceasta pentru funcția de consilier, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Compartimentului Impozite și taxe din Primărie.

Articolul complet, în MONITORUL DE BOTOȘANI.

Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE