Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului Poliției de Frontieră „Henry Coandă” au oprit, pentru control, pe Aeroportul Otopeni, o femeie, în vârstă de 47 de ani, de cetățenie braziliană, după ce călătorise pe ruta Sao Paolo – Zurich – București.
În urma examinării acesteia cu aparatul cu raze X, s-a constatat că, în interiorul abdomenului, avea corpuri străine, fapt pentru care s-a dispus, de către procurorul de caz, efectuarea unei examinări fizice la un spital din București.
După internare și aplicarea procedurilor medicale, au fost indisponibilizate 30 de capsule, cu pastă de cocaină, în greutate totală de aproximativ 1 kilogram.
De asemenea, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, 2 telefoane mobile, 2 cartele sim, 500 de euro și 300 de dolari.Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri, continuă cercetările pentru stabilirea adevărului juridic, a anunțat CORPUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!