sâmbătă, 31 iulie 2021
AcasăProiecte editorialeOrașul UitatBucurești: Fostul Cinema Dacia stă să cadă după ce nu a mai...

București: Fostul Cinema Dacia stă să cadă după ce nu a mai fost reabilitat de peste 70 de ani

Într-o zonă a Bucureștiului unde hoteluri noi și înalte își fac loc printre clădiri istorice – unele îngrijite, dar cele mai multe dintre ele lăsate în paragină – se află și clădirea vechiului cinematograf Marconi, redenumit Dacia în perioada comunistă. Construit în urmă cu 90 de ani, cinema Marconi și-a trăit perioada de glorie de la inaugurarea din 1930 până la naționalizarea din 1948. Astăzi, clădirea monument istoric este în stare avansată de degradare. Faptul că se află încă în picioare este un miracol, în condițiile în care nu a mai fost niciodată reabilitată cu adevărat după naționalizare, ci a trecut doar printr-o renovare ușoară în anii ’70.

 

Cinema Dacia, fost Marconi, este situat la intersecția dintre Calea Griviței și strada Atelierului, în zona Gării de Nord, în spatele Pieței Matache. Clădirea se află pe lista monumentelor istorice – categoria B.

Proiectat in 1926 de arhitectul Constantin Cananău și inaugurat în 1930, Cinematograful Marconi a cunoscut perioada de glorie până la naționalizarea din anul 1948. În paralel cu proiecțiile de film, se montau pe mica scena și spectacole de teatru și de vodevil, potrivit istoricului postat pe site-ul cinemamarconi.ro. Zona cunoaște un avânt în dezvoltare odată cu modernizarea orașului și construcția unor funcțiuni importante în zonă: Gara de Nord 1872, Baia Grivița, Hala Grivița (Matache- demolată pentru lărgirea străzilor Berzei- Buzești), Școala de arte și meserii, Școala de poduri și șosele.

Chiar dacă cinema Marconi, rebotezat de comuniști Alexandr Popov, iar apoi Cinema Dacia, avea să funcționeze ca cinematograf de cartier până în 1990, declinul a început odată cu naționalizarea din anul 1948.

De 3 ani încoace, Andrei Panaitescu face eforturi, alături de echipa de la ONG-ul Asociația Icult -Industrii Cultural Creative, să repună în circuitul public clădirea fostului cinema Marconi. Pe termen lung, Andrei și-ar dori ca fostul cinematograf aflat acum în ruină să devină un centru cultural de referință în București.

Andrei Panaitescu povestește că, după ce clădirea Cinema Dacia a fost scoasă din uz în perioada tulbure a anilor ’90, moștenitorii foștilor proprietari au cerut retrocedarea acesteia. Clădirea a fost retrocedată și a trecut de la România Film la vechii proprietari abia în anul 2006. Timp de 16 ani, cât timp clădirea s-a aflat în litigiu, statul nu ar fi putut investi nimic în reabilitarea acesteia, nici dacă ar fi vrut.

Cinema Dacia nu s-a degradat însă doar pe parcursul celor 16 ani în care foștii proprietari s-au judecat cu statul român. În cei 16 ani, clădirea a rămas părăsită și a fost folosită de oamenii fără adăpost din jurul Gării de Nord. Degradarea începuse însă cu mult timp înainte: după naționalizarea din 1948, clădirea nu a mai fost niciodată reabilitată, ci a trecut doar printr-o renovare ușoară în anii ’70. De asemenea, actualii proprietari acuză România Film ca la evacuare au devalizat efectiv clădirea.

În prezent, clădirea fostului cinema are mai mult de 5 proprietari, moștenitorii celor care au deținut cinema Marconi înainte de naționalizare. Cum prețul reabilitării unei astfel de clădiri, monument istoric, este estimat la mai mult de un milion de euro, noii proprietari nu și-au permis, până acum, să suporte costurile reabilitării acesteia, neavând resursele financiare necesare pentru a o pune pe picioare, în timp ce un program/mecanism de recuperare a clădirilor de patrimoniu cu proprietari privați nu este accesibil pentru București, deși în țară există exemple de bune practici, mai ales prin colaborarea dintre autoritățiile locale și cei ce dețin respectivele imobile.

ONG-ul Icult -Asociația Industrii Cultural Creative colaborează de 3 ani cu proprietarii clădirii și au încercat inclusiv să îi ghideze pe aceștia să obțină fonduri europene. Un prim pas este să încerce să oprească degradarea clădirii, iar abia apoi ar urma reabilitarea.

Andrei Panaitescu spune că, în afara eventualei atrageri de fonduri europene pentru reabilitare, nu sunt multe opțiuni: clădirea nu poate fi vândută deoarece este nerentabilă în forma actuală, iar o transformare în altceva nu este posibilă decât cu schimbarea regulamentului urbanistic al zonei.

Unul dintre actualii proprietari a încercat, la un moment dat, să vândă partea sa de clădire, iar pe fațada fostului cinematograf apăruse un anunț “De vânzare”, însoțit de un număr de telefon. În cele din urmă, acesta a renunțat.

Până la o posibilă reabilitare, Andrei Panaitescu și echipa Industrii Cultural Creative încearcă să țină în viață fostul cinema. După ce au început colaborarea cu proprietarii, la jumătatea anului 2015, ei încearcă repunerea clădirii în circuitul public, organizând evenimente și creând o comunitate în jurul recuperării cinematografului, dar și încercând să atragă atenția asupra unei zone aflate în acest moment în disoluție, în ciuda faptului că este vorba despre o zonă istorică protejată din centrul Bucureștiului.

În toamna anului 2015, echipa Icult a lansat campania de sensibilizare “Cinema Marconi – Motor!”, co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul ariei tematice “Patrimoniu cultural material” și implementată în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România și Fundația Pro Patrimonio. Scopul proiectului era salvarea clădirilor de patrimoniu prin abordări inovative care să contribuie la schimbarea designului urban și cultural al Bucureștiului.

Campania “Cinema Marconi – Motor!” a făcut ca, după mult timp, în toamna anului 2015, timp de 10 zile, în cinematograf să se aprindă în fiecare seară lumina, un film să ruleze în interior, iar prin ferestrele clădirii, care în mare parte lipsesc, sunetul să răzbată și în afară. Pe fațada clădirii au fost proiectate 3 filme originale create pentru acest eveniment de 3 tineri regizori. Proiecțiile au atras deopotrivă public local, al cartierului dar și curioși sau turiști ai zonei, cazați în hotelurile din vecinătate sau în tranzit către Gara de Nord.

Un an mai târziu, parte a proiectului “Marconi playground”, fațada clădirii fostului cinema Marconi a fost “pictată” de artistul Alexandru Ciubotariu, cunoscut și ca ‘Pisica Pătrată’. Practic, el a “umplut” ferestrele și ușile fostului cinema cu desene făcute pe panouri, în încercarea de a atrage atenția asupra stării clădirii. Soluția panourilor a fost aleasă pentru că, legal, nu se puteau face alte intervenții pe fațada clădirii monument de arhitectură. Panourile rezistă încă pe fațadă, iar culoarea lor, aceeași folosită și pe colantarea salvărilor, atrage atenția asupra rolului intervenției: de a salva un cinematograf monument de arhitectură. Proiectul a avut și o componentă educațională invitând copiii din comunitate să-și fotografieze cartierul, fotografii expuse în două expoziții distincte.

 

Marconi e un domn. În vârstă, cu baston, alzheimer și ceva dizabilități, dar un domn cu stil și cu poveste. Dacă nu credeți, mergeți la detalii. Mergeți și vedeți monograma, basoreliefurile, balconul elegant și jobenul lui de anii ’30. Nu e clar dacă pleca acasa cu tracțiune hipo, cu tramvaiul 11 sau cu vreo decapotabilă stilată pe tapiseria căreia încă se mai vedeau petele de șampanie de la premiera de săptămâna trecută.

Când l-au arestat nu i-au dat un număr. I-au spus Popov. A scăpat târziu, după vreo 12 ani, dar a trebuit să fie Dacia. Marconi prea suna a burghezie pentru urechile comunismului naționalist românesc. A trecut și asta. A venit vremea când lumea nu-i mai spunea nicicum; un boșorog cu poveștile lui despre jazz și film mut.

Cinema Marconi e șansa unui cartier căruia nu i s-a mai dat nici o șansă. L-au ocolit buldozerele și escavatoarele, dar nu-l ocolesc ploaia și inghetul. Nu-l ocolesc nici nepăsarea și delasarea cu care am trecut pe lângă el atâția ani.

Nu-mi place Marconi. N-are acoperiș și stă să cadă. Plus că au putrezit scaunele înăuntru și mulți îl folosesc drept veceu public. Dacă treci pe langă el ai toate șansele să-ți cadă tencuiala în cap, dacă nu vreo cărămidă; înăuntru mai intră doar cei mai curajoși dintre noi. Nu mai are canalizare, instalație electrică, plasatori, trăsuri în fața intrării și cu siguranță nu mai are joben.

Dar ar putea să-mi placă. Ar putea să aibă acoperiș, tencuială, instalații, lumini. Cine știe, poate nu-i prea tarziu nici pentru trăsuri și joben. Ar putea să se bucure de o cinematecă, o expoziție, o seară de teatru scurt sau o poveste cu cabernet și pastramă de berbecuț. Pour les connoisseurs. Scaune noi, covor roșu, ecran de argint. Chiar de aur, pentru noi toți.

Costin Zamfir, istoric, coordonator de proiecte culturale, susținător al inițiativei Cinema Marconi (sursa: cinemamarconi.ro)

 

 

Foto: Andrei Panaitescu

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE