Business Insider: Pregătiţi-vă pentru pene de curent. Criza energetică globală copleşeşte reţelele, de la Londra la Los Angeles

Data:

spot_img

Pentru prima dată după zeci de ani, lumea occidentală se pregăteşte pentru penurii de energie generalizate şi continue. SUA, Marea Britanie şi UE au fost toate presate de invazia Rusiei în Ucraina, de creşterea costurilor pentru electricitate şi combustibil şi de valurile de căldură record. În timp ce toamna este chiar după colţ, este posibil să vină cel mai grav stres energetic.

Aşa că faceţi provizii de baterii, lumânări şi gustări neperisabile, întrucât se anunţă pene de curent, după cum informează un material publicat de Business Insider.

Nici naţiunile bogate nu vor fi scutite, cel puţin fără o schimbare politică de amploare şi fără revizuiri ample în sectorul privat. De adăugat şi costurile economice aferente şi riscurile extreme pentru sănătate, astfel că situaţia se pare că va fi una foarte dificilă.

Cum i-au păcălit ucrainenii pe ruși: mediatizata ofensivă din Herson a fost o campanie de dezinformare

În California, aceasta se va materializa sub forma unor avertismente de întrerupere şi a unor restricţii asupra aerului condiţionat. Apoi, în anii următori, texanii, locuitorii din Illinois şi Missouri vor suferi şi ei alături de colegii lor de pe coasta de vest, datorită căldurii sufocante şi a penelor de curent.

Iar în Europa şi în Regatul Unit, locuitorii care nu sunt obişnuiţi cu valurile de căldură se vor confrunta fie cu facturi de energie care vor creşte vertiginos, fie cu veri periculos de fierbinţi, situaţie agravată de dependenţa lor de gazul rusesc, al cărui flux a fost practic întrerupt în totalitate.

Citește integral în THE EPOCHTIMES ROMANIA.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related