Casa din Teleorman în care s-a născut Constantin Noica a devenit o ruină

Data:

La marginea Alexandriei, către Vitănești, se poate vedea o mică pădure. Dincolo de ea, se ridică grandioasă casa copilăriei filosofului Constantin Noica. În drumul către ea, trecătorul curios poate găsi capela în care își doarme nemurirea fostul ministru de externe al României din guvernul Gheorghe Tătărăscu, Victor Antonescu. Din păcate, prea puțini pași se aud în zona cu pricina. Nici măcar câinii nu cutreieră locul. Totuși, zona are un farmec cu totul și cu totul aparte.

Nu aveți voie să intrați în casă! Nu putem garanta că nu vă cade ceva în cap!”, ne strigă preocupat paznicul ce are în grijă locul în care mai dăinuie încă amintirea lui Constantin Noica. Acum, clădirile din spațiul respectiv aparțin unui celebru om de afaceri din Teleorman, iar pământul de sub ele e parte a unității administrativ-teritoriale cunoscută sub denumirea de Alexandria. Pentru această casă s-a purtat inițial o luptă a ofertelor între Episcopia Alexandriei și Teleormanului cu societatea InterAgro.

De data aceasta, biserica a pierdut, deși în Teleorman ea a tot acaparat obiective culturale pe care le-a lăsat în paragină, așa că nimic nu putea garanta o evoluție diferită a lucrurilor în cazul în care ar fi câștigat și aceste clădiri. În jur, vegetație uscată, iar pereții clădirii în care Constantin Noica s-a născut și și-a petrecut copilăria se descompun sub influența vremii capricioase și a timpului care nu iartă nimic…

Citește articolul integral pe liberinteleorman.ro.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Orașul cu nasul pe sus votează un golan

Toate sondajele de opinie publicate în ultima vreme arată...

Cum să te ferești de imaginile false create prin tehnologia deepfake

Cum să te ferești de imaginile false create prin...