Cât de legionară e mișcarea AUR și în ce direcții o poate lua

Mihnea Stoica, expert în științe politice, lector la Universitatea Babeș-Bolyai arată că „studiile de specialitate indică faptul că gradul de violență politică pe care îl considerăm a fi acceptabil se află în directă legătură cu valorile în care am fost socializați.”

„Aceleași studii”, mai spune el, „arată și faptul că violența politică nu se manifestă din neant, ci trebuie să existe contextul care să permită escaladarea acesteia. Sunt două observații importante, care pot să explice de ce, și în România, violența politică a devenit periculos de prezentă în viața politică din România.”

Un rol însemnat în creșterea violenței politice din România îl are partidul AUR. Artacând instituții, parlamentari, oameni de pe stradă, reprezentanți ai acestei formațiuni au adus aminte de practicile legionare din secolul trecut.

„Fără îndoială, violența politică a îmbrăcat forme nemaiîntâlnite în România odată cu Mișcarea Legionară și cu al său «cult al morții»”.

Mihnea Stoica

„De altfel, atât de importantă este pentru legionarism violența, încă aceasta devine, întru totul, singura formă de politică pe care această ideologie înțelege să o practice. Pe lângă asasinatele care le purtau semnătura, intimidările, provocările, acțiunile de pedeapsă, toate acestea erau parte integrantă a logicii în care funcționau legionarii. Așadar, legionarii au conferit violenței politice o cu totul altă dimensiune.”

Unii istorici susțin chiar că legionarii au fost cei care au introdus violența la acest nivel în cultura noastră politică.

„Cert este, însă, faptul că legionarii au transformat violența într-un eveniment cotidian, extrăgând-o din spațiul grotescului, ba chiar căutând să facă din aceasta un motiv de mândrie, fiind o armă împotriva celor care au făcut din România un stat „neromânesc” – acuzație adusă elitelor politice din perioada interbelică”, precizează politologul.

Arc peste timp, violența politică ne este prezentată astăzi ca fiind un antidot împotriva celor care pun în pericol „românismul”. Astfel, Mihnea Stoica dă exemplu momentele în care reprezetanții AUR au adus în spațiul public violența, practică proprie mișcării legionare:

„În văzul întregii țări, violența fizică se mișcă cu o lejeritate inacceptabilă în chiar Parlamentului României, unde liderul AUR nu resimte nicio jenă în a prinde de ceafă Ministrul Energiei – de fapt o reeditare a unui gest similar, cu un grad mai scăzut de violență, dar vădit inadecvat față de Primarul General al Capitalei.

Apoi, etichetarea Holocaustului drept «temă minoră» de către leadershipul AUR înscrie acest partid într-un club deloc select al altor mișcări politice care au exprimat opinii similare și care se înscriu în rândul extremei drepte (vezi Front National din Franța).”

„Peste toate acestea”, conchide el, „afirmațiile președintelui de onoare al AUR referitoare la moralitatea lui Zelea Codreanu nu fac nimic altceva decât să adauge la profilul reprobabil al acestei mișcări politice care pare a urmări să profite de dezamăgirile românilor față de politica românească post-decembristă.”

Citește și: Sputnik, organul de propagandă al Kremlinului în România, închis pentru că justifica invadarea Ucrainei

Intelectualii AUR și legionarii

Asocierea între legionarism și partidul AUR au făcut-o și liderii lui. Dar de ce ar avea nevoie un partid actual de o relație ambiguă cu trecutul legionar?

Unii istorici demonstrează punctual unde se întâlnesc cele două mișcări, dar și unde se despart. Revendicarea de la trecutul legionar al României, mai ales prin vocile unor lideri intelectuli ai mișcării AUR, pare să fi avut un rol în strategia de afirmare a partidului.

Sorin Mitu, profesor la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca observă că „AUR și, în general, majoritatea membrilor săi, nu s-au definit niciodată, în mod explicit, ca legionari, fasciști sau extremiști (dar cine ar face acest lucru în ziua de azi!).

Pe de altă parte, partidul a cultivat o anumită ambiguitate în această privință, prin vocea unor lideri care au lăsat să se înțeleagă, mai voalat, fie că ar avea o anumită simpatie față de trecutul legionar, fie, mai ales, că abordează această chestiune într-un mod mai nuanțat. După cum spunea Călin Georgescu, legionarii sau Antonescu (care, în paranteză fie spus, au fost rivali acerbi) au avut și părți bune, și părți rele.”

Chiar dacă, ulterior, partidul s-a dezis de asemenea formule, care pot atrage acuzații penale, „ambiguitatea este cea mai bună modalitate de a transmite atari mesaje”, explică Mitu.

„La o adică, nici nu poți fi acuzat de fascism, dar în același timp poți să sugerezi celor pasionați de subiect cum stau de fapt lucrurile în ceea ce te privește.”

Folosirea unor mesaje ambigue pare profitabilă pentru că pot atrage adepți fără însă a atrage și responsabilități, penalități. În opinia lui Mitu, la fel făcea și Donald Trump, când schimba pe Twitter mesaje de încurajare cu militanții din organizațiile rasiste ale suprematiștilor albi, după care primea la Casa Albă copii de grădiniță afro-americani. „Se poate spune că președintele Trump a fost rasist? Părerea mea este că nu, ci doar un oportunist care s-a folosit de rasism (printre altele) ca să câștige și să își mențină puterea.”

Ce nu este ambiguu

O analiză sumară a mesajelor și practicilor AUR arată și ce au în comun cele două mișcări, felul în care AUR se inspiră din trecut.

„La prima vedere, putem identifica cu ușurință câteva teme comune”, arată istoricul Mitu. „Naționalismul, accentul pus pe credința ortodoxă și pe relația specială a acesteia cu poporul român, importanța acordată unor lideri providențiali, învestiți cu rolul de Salvatori, un stil de a face politică bazat pe agitație și militantism ostentativ. Credința că România e jefuită în beneficiul unor interese străine, iar militanții naționaliști vor pune capăt acestei situații nefericite este tot una specifică ambelor fenomene politice.”

Printre elementele comune, adaugă el, mai putem surprinde caracterul imprevizibil al celor două mișcări.

„Nu știi niciodată unde poți ajunge cu asemenea nebuloase. Și în perioada interbelică fascismul a fost inițial, în multe părți, un fenomen minor, marginal, subestimat, pentru ca în cele din urmă, într-o conjunctură specială, să ducă la Auschwitz sau la câmpiile morții din Transnistria.”

Dar oare de ce a cultivat AUR asemenea mesaje, cochetând cel puțin cu anumite teme legionare?

În opinia lui Mitu, AUR a manifestat o oarecare afinitate față de legionarism deoarece printre adepții inițiali ai mișcării, nu foarte numeroși, s-au numărat și intelectuali cu vagi simpatii de această natură sau membri ai unor grupuscule neo-legionare. „Ținându-i (și) pe aceștia aproape, mai aduci ceva voturi și militanți în hambarul partidului.”

Dar nu acesta a fost motivul principal, precizează el.

„Mult mai important a fost faptul că vorbind mai relaxat, chiar la modul pozitiv, despre legionari, arăți că tu ești altfel, inclusiv pe teme tabù, în raport cu discursul oficial, cu rigorile corectitudinii politice, cu tot establishment-ul politic și cultural împotriva căruia se ridică un partid anti-sistem ca AUR.”

Cu toate acestea, istoricul subliniază faptul că similitudinile dintre cele două manifestări politice nu sunt foarte semnificative. Legionarismul și fenomenul AUR au apărut în contexte sociale, politice și ideologice extrem de diferite și ar fi nefiresc ca între ele să existe asemănări de substanță.

„Militanții AUR nu sunt fasciști sau legionari”, spune el, „ci sunt populiști, suveraniști ori anti-globaliști. Aparențele legionare pe care le cultivă unii dintre și de care sunt acuzați de către alții nu sunt decât niște elemente de recuzită. Iar dacă au un viitor în politica românească aceasta nu este pentru că, știu eu, 10%, 30% sau 60% din populația României ar fi fascistă sau legionară, ci pentru că mulți concetățeni de-ai noștri sunt deschiși în fața populismului, suveranismului sau naționalismului de secol XXI.”

În acest sens, el dă exemplu Ungariei, unde Viktor Orbán a cultivat același tip de ambiguitate față de moștenirea lui Horthy și a naționalismului conservator maghiar, iar astăzi măcar jumătate dintre maghiari, bine încadrați de presa aservită regimului și cumpărați cu tot felul de pomeni electorale, îl acceptă ca pe un lider de încredere.

„În ceea ce mă privește, ca istoric și ca simplu observator al scenei politice, nu pot detecta ceva substanțial care să fie comun celor două fenomene. Iar ca nepot de legionar, care am auzit mai întâi de la mama cântecele legionare și care am văzut-o pe bunica murind la căpătâi cu candela legionară, pot să spun că spectacolul oferit de AUR nu îmi evocă chiar nimic din amintirea Mișcării de altădată.

Acești domni, plus doamna Șoșoacă, sunt niște personaje cât se poate de caracteristice pentru zilele noastre, care se folosesc inclusiv de moștenirea legionară pentru a promova o agendă foarte actuală”, adaugă Mitu.

Citește și: Imaginile unei Românii impecabile: sute de români ajută refugiații ucraineni

„Nu știi niciodată unde poți ajunge cu asemenea nebuloase”. Încotro?

Continuând comparația cu Ungaria, Mitu creionează un posibil scenariu asemănător și pentru viitorul AUR. „Mai ales în zilele noastre, nu sunt excluse nici evoluțiile de sens contrar”, spune el.

„În Ungaria, partidul Jobbik a fost, la începuturi, o mișcare extremistă, semi-fascistă, situată sub raport ideologic la dreapta FIDESZ-ului lui Orbán, pentru ca astăzi să evolueze spre un conservatorism decent, pro-european, aliat cu stânga progresistă împotriva regimului autoritar al liderului maghiar!

În mod similar, venerabilul Front Național al lui Jean-Marie Le Pen, stâlpul extremei drepte europene, a ajuns, sub conducerea fiicei acestuia, să se dezică de antisemitism, să accepte avortul și chiar uniunile civile ale cuplurilor homosexuale.”

Nu știm, așadar, ce vor face și unde vor ajunge, pe viitor, nici politicienii AUR.

Altă caracteristică a unor fenomene politice de acest gen, datorată tocmai ambiguității și imprevizibilității lor, în opinia lui Mitu, este că ele pot fi instrumentalizate, deturnate, infiltrate, din cele mai neașteptate direcții.

„Se scrie zilnic în presă că AUR ar fi ba creația serviciilor secrete românești (dincolo de orice speculație sau insinuare, adevărul nud este că fără ascensiunea surprinzătoare a AUR-ului în toamna anului 2020, coaliția PNL-USD nu ar fi reușit să formeze guvernul și să disloce PSD-ul), ba a celor rusești, ba că face de fapt jocul PSD-ului etc. etc.”

Evident, măcar jumătate dintre aceste ipoteze sunt nerealiste, ținând cont de faptul că ar fi cam greu să fie toate adevărate, în mod simultan. Istoricul clujean însă atrage atenția asupra faptului că „într-un partid buimac cum este AUR oricine își poate vârî coada, cu destulă ușurință”, și că acesta este motivul pentru care nu prea înțelegem ce se întâmplă acolo, cine cu cine și de ce se mai ceartă.

„Aceste mecanisme de putere ne aduc aminte de legionari”, explică el, „care au fost aliați fermi ai Germaniei naziste, au fost sacrificați după aceea fără ezitare de Hitler și înlocuiți cu Antonescu, după care Horia Sima și ai lui s-au refugiat tot în Germania, pentru ca după război până și Ana Pauker să încerce să preia legionari în Partidul Comunist, în timp ce majoritatea camarazilor erau martirizați prin închisorile comuniste, iar alții rezistau prin munți, cu gândul la anglo-americani.”

„În scrierile lui Horia Sima din exilul spaniol acesta se prezintă ca un filo-occidental, adept al NATO și al americanilor, văzuți ca o pavăză salvatoare în fața Rusiei bolșevice, lucru care se întâmpla după ce guvernul-fantomă al Comandantului fusese găzduit la Viena de către SS până în ultimele zile ale războiului.

Și culmea este că legionarii nu erau niște oportuniști, ci militanți devotați până la sacrificiu pentru idealurile lor! Dar aici ajungi cu asemenea idealuri! O frunză în vânt, între naziști, comuniști și americani. Nu știu care va fi viitorul AUR-ului, dar au ce învăța din trecutul legionar!”, conchide Mitu.

O paralelă între mișcare AUR și cea legionară o face și Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena, autorul volumului Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea „Căpitanului“, într-un interviu acordat Spotmedia, „Rolul BOR și al unor intelectuali în ascensiunea AUR și asemănările cu Mișcarea Legionară: și în anii 1930, mulți politicieni au subestimat Mișcarea Legionară – Interviu cu Oliver Jens Schmitt”.

Istoricul spune: „În esență, AUR reproduce acel amalgam de legionarism și naționalism care a fost transmis societății românești din epoca Ceaușescu prin școală, cinematografie și mass-media, ca fiind interpretarea de către stat a culturii și istoriei naționale.”

Oliver Jens Schmitt punctează câteva asemănări în privința contextului politic și geopolitic:

• Atunci, ca și acum, sistemul de partide se află într-o criză de încredere. Partidele nu dau un răspuns politic clar, fără echivoc și substanțial la AUR. De asemenea, în anii 1930, mulți politicieni au subestimat mișcarea legionară și au crezut că îi pot instrumentaliza pe legionarii neexperimentați din punct de vedere politic în scopuri proprii. Acest lucru s-a dovedit a fi o mare greșeală.”
• Ca și în anii 1930, statul român s-a dovedit slab în fața unei crize majore, atunci criza economică mondială, astăzi efectele combinate ale emigrației în masă, ale reformelor structurale întârziate și ale pandemiei.
• La fel ca în anii ’30, mediul geopolitic al României se deteriorează, cu amenințarea din ce în ce mai mare în Est din partea unei Rusii agresive, care, evident, este și ea pregătită de război, și la care o Românie preocupată de ea însăși nu are niciun răspuns.
• Subestimat de public, dar foarte prezent în mediile provinciale, este liderul autoproclamat al Mișcării pământul strămoșesc, Călin Georgescu. El se pune în scenă cu un limbaj clar neolegionar; imită chiar și modul lent de a vorbi al lui Codreanu; mișcarea sa folosește clar simbolistica neolegionară, cum ar fi culoarea verde, și se distinge prin strategii legionare, cum ar fi taberele de muncă, care sunt prezentate în mod mediatic.
• Incidentul de la Timișoara arată că și AUR testează acum cât de departe poate merge cu acțiunile violente și cât de mult tolerează forțele de ordine violența motivată politic chiar și împotriva unui primar ales, adică un reprezentant important al statului.
• În ciuda retoricii unor politicieni PNL, AUR se bucură de o libertate de acțiune uimitoare. O folosește cu abilitate și este prezent acolo unde majoritatea politicienilor sunt doar în campanie, în zonele rurale, în sate – probabil că nici aceasta nu este o paralelă întâmplătoare cu acțiunile legionarilor din anii 1930.

Concluzia lui Oliver Jens Schmitt este că „chiar dacă circumstanțele din anii 1930 nu sunt transferate în mod mecanic la situația de astăzi, unele paralele între legionarism și AUR sunt izbitoare: o mișcare extremistă de tineri activiști neexperimentați, dar predispuși la violență, este privită cu simpatie sau susținută în secret de părți ale establishment-ului. Atunci, ca și acum, intelectualii și academicienii creează un climat care sprijină ultranaționalismul ortodox, anti-occidental.”