Cât de mare este dependența României de petrolul rusesc

Data:

Cel mai important partener comercial al României în privința petrolului și produselor din petrol (precum motorina) este Kazahstan încă din anul 2020, anul pandemiei, în care consumul a fost unul mai redus, iar piața a suferit câteva restructurări.

Kazahstanul a preluat primul loc în topul țărilor de import al acestor produse de la Rusia, arată cercetarea, potrivit Revistei Sinteza.

Kazahstan reprezintă aprox. 34% din totalul importurilor românești de petrol și produse din petrol, urmat strâns de Rusia cu 32,7% (Eurostat, 2020).

Ceilalți parteneri comerciali importanți ai României sunt Ungaria (7,7%), Iraq (4,5%), Azerbaidjan (4,01%). SUA, din motive geografice evidente, reprezintă doar 2,55% din totalul surselor de import.

Embargoul de petrol, planificat a fi introdus treptat de UE, reprezintă o provocare nu numai pentru întreaga Uniune, ci și pentru România. În primul rând, acea diferență de 32,7% trebuie acoperită din alte surse. Găsirea de noi surse reprezintă o provocare din două perspective:

(1) trebuie identificate acele țări și acei producători care pot asigura României cantitatea necesară de petrol și produse petroliere; respectiv

(2) trebuie luat serios în considerare efectul pe care-l va avea această substituire asupra prețului combustibilelor (mai ales într-un context inflaționist, în care o creștere a prețurilor combustibilului poate avea efecte negative majore asupra majorității sectoarelor economiei, alimentând în continuare creșterea nivelului prețurilor deja ridicat).

În al doilea rând, în contextul acestor noi sancțiuni, importurile din Kazahstan pot avea riscuri mai ridicate, majoritatea acestor produse fiind importate prin porturile Mării Negre, o zonă afectată de conflictul militar actual.

Cu toate acestea, provocările menționate pot fi gestionate pe termen mediu de România (inclusiv cu sprijinul UE), mai ales comparativ cu situația altor țări europene care depind într-o măsură mult mai mare de importurile de petrol și produse petroliere din Rusia.

De exemplu, importul de combustibil din Rusia reprezintă 78,4% din totalul importurilor Slovaciei în acest sector, 68,8% în Lituania, 67,5% în Polonia, 66,8% în Finlanda sau 44,6% în Ungaria. În privința cantităților importate, pentru care trebuie găsite alte surse de proveniență în cazul intrării în vigoare a embargoului, sunt alte țări europene în topul clasamentului.

De exemplu, Germania importă pe departe cea mai mare cantitate de petrol și produse petroliere din Rusia (35 de milioane de tone în 2020, care reprezintă peste 20% din totalul importurilor UE din Rusia), urmată de Olanda (peste 27 de milioane de tone, aproape 16% din totalul cantității importate de UE din Rusia) și Polonia (peste 22 de milioane de tone, 13% din total UE).

Comparativ cu aceste țări, România a importat „doar” 3,56 de milioane de tone din Rusia, ceea ce reprezintă o pondere de 2% din totalul importurilor UE din Rusia.

O situație detaliată a importurilor de hidrocarburi din Rusia poate fi urmărită pe site-ul proiectului Romanian Economic Monitor, realizat de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Aceste informații și analizele la zi oferă o imagine de ansamblu, necesară înțelegerii situației dar și adaptării la context.

Continuarea, în revistasinteza.ro!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related