Ministerul Educației a lansat, în urmă cu câteva zile, în consultare publică noile legi ale educației – căci nu este o lege, ca până acum, sunt două. Dintre acestea, cele mai vehemente critici le-a primit, la primă lectură, Legea Învățământului Preuniversitar. Asupra acesteia voi zăbovi în cele ce urmează, pentru că schimbările anunțate au potențialul de a bulversa sistemul de educație și viața elevilor.
Educația este de decenii un domeniu în care schimbările, anunțate de fiecare dată cu pompă ca și cum s-ar fi inventat școala de la zero, s-au ținut lanț. În anii 1997-2000 s-a schimbat paradigma prin centrarea predării pe competențe.
S-au schimbat programe, au apărut manualele alternative, au apărut orele la decizia școlii, admiterea la liceu a fost înlocuită cu Evaluarea Națională și repartizarea computerizată. Și a mai apărut ceva, doar pe hârtie: procentul de 6% din PIB alocat educației, consfințit prin Legea Educației din 2011, procent niciodată bugetat în realitate de atunci până azi.
Citește și: Lotul de aur al României la Olimpiada Internațională de Matematică a revenit în țară
Noul proiect de lege a învățământului preuniversitar propune câteva puncte importante, precum generalizarea programului Masa caldă în școli (care va fi extins treptat, pornind de la școlile cele mai dezavantajate), apariția unei ore de Istoria evreilor și Holocaust sau clase cu mai puțini elevi.
Ce probleme vine să rezolve noua lege a învățământului preuniversitar?
Sunt însă și câteva schimbări structurale pe care le anunță proiectul de lege pus în consultare publică și care stârnesc îngrijorarea specialiștilor. Reapare admiterea în clasa a noua, însă doar la colegiile naționale.
Bacalaureatul este complet schimbat, cu o probă combinată cuprinzând disciplinele din trunchiul comun, despre care dl ministru Câmpeanu ne spune informal că „foarte posibil” va fi grilă – firește, cum altfel ar fi corectate teze ce cuprind subiecte din limba și literatura română, matematică, istorie, științe sociale?
Accesul în profesia didactică devine mai anevoios, cu examene suplimentare pentru profesori și un an de stagiatură la începutul carierei. Iar inspecția școlară se subordonează politic de jure, revenind unor nou-înființate instituții deconcentrate cu această misiune.
De ce? Asta ar fi trebuit să ne lămurească expunerea de motive a legii, numai că în cuprinsul acesteia se fac doar niște trimiteri vagi la raportul „România Educată” (care, oricum, nici el nu dă explicații în sensul acesta) și nu se oferă niciun argument pentru schimbările majore pe care actul normativ le propune.
De exemplu, ce este în neregulă cu Evaluarea Națională, astfel încât să fie necesară introducerea examenului de admitere?
Și de ce acesta va putea fi organizat doar de colegii, nu și de licee și școlile profesionale? Este foarte adevărat că în ultimul deceniu subiectele la Evaluarea Națională au fost din ce în ce mai ușoare și se iau note din ce în ce mai mari, dar tot de atâția ani responsabilii pentru sistemul de educație ignoră cu seninătate că nu iese curba lui Gauss la Evaluarea Națională (proba de verificare pentru relevanța și corectitudinea unui examen de masă).
Prin urmare, vedem că sita are ochiuri prea largi, dar rezolvăm problema doar pentru copiii cu note mari, și pe ceilalți îi lăsăm să-și facă iluzii că notele lor au acoperire reală în cunoștințe?
Proiectul de lege ar fi trebuit să vină cu cifre și argumente pentru o așa schimbare de impact major pentru societate, dacă nu din respect pentru cetățeni, măcar pentru că acestea sunt exigențele „legii despre cum se scriu legi”, respectiv Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care la art. 6, alin. 1 specifică clar: „(1) Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă.
Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social (…)”. Stabilitatea și eficiența sunt, așadar, deziderate legale, nu schimbăm legi doar ca să le schimbăm, le schimbăm ca să fie mai bine pe termen cât mai lung.
Mai departe, cum a ajuns Ministerul Educației la concluzia că este necesară schimbarea examenului de Bacalaureat, în care proba centrală ar urma să fie o probă comună, combinată, cel mai probabil grilă?
Ce probleme rezolvă această nouă probă, ce verifică ea și nu se putea verifica în forma de până acum a bacalaureatului?
Și cum își închipuie ministerul că o profesie deja neatractivă va aduce spre sine mai mulți absolvenți dacă se mai adaugă două noi filtre – pe lângă masterul didactic, un examen suplimentar pentru cei ce doresc să devină profesori și o stagiatură?
Cu promisiunea salariilor mai mari, promisiune pe care o fac absolut toți miniștrii Educației, de 32 de ani încoace?
Bacul-grilă, o iluzie despre obiectivitate
Examenele naționale tip grilă sunt un deziderat mai vechi al doamnei ministru Andronescu, care a și trecut la fapte, o dată în 2003, când titularizarea profesorilor a fost tip grilă inclusiv la limba și literatura română, apoi printr-un proiect din 2018 cu privire la bacalaureat, care din fericire, după ce a stârnit revoltă în societate, n-a mai ajuns să fie pus în practică.
Grilele – adică, așa cum li se spune în didactică, „itemii obiectivi” – sunt un tip de examinare care nu se potrivesc însă cu orice.
De aceea, în docimologie (știința examinării) se operează cu mai multe tipuri de itemi, cei deschiși (în care examinatul răspunde liber la o întrebare deschisă), cei semi-deschiși și cei mai constrângători, cei închiși.
Iluzia pe care o oferă itemii închiși – și după care cred că aleargă acum Ministerul Educației – este cea a obiectivității. Dacă ai de ales unul sau două răspunsuri din cinci, orice notă ai lua, înseamnă că te-am evaluat obiectiv, deci nu mai e loc de contestații, deci nu mai e nicio bătaie de cap. Fals.
În realitate, evaluarea nu este o activitate izolată, ci o componentă a triadei predare-învățare-evaluare, prin urmare examenele ar trebui să verifice competențele în baza cărora elevilor li s-a predat timp de 12 ani.
Haideți să vedem câteva competențe specifice, conform programei școlare, pe care trebuie să le dobândească elevii de la profilul uman după studierea disciplinei filozofie:
- „analizarea şi compararea unor puncte de vedere diferite asupra problematicii naturii umane şi sensului vieții”;
- „elaborarea unui eseu liber pe teme de filosofia culturii”;
- „argumentarea unui punct de vedere personal în cadrul unei dezbateri etice”;
- „formularea și argumentarea unor opinii personale, asupra raportului stat – cetățeni”.
Cum „argumentează”, „elaborează” și „compară” un elev, atunci când bifează un răspuns din 4 variante oferite?
Haideți să vedem și la română, două dintre competențele generale care sunt urmărite de-a lungul anilor de liceu:
- „utilizarea corectă și adecvată a limbii române în diferite situații de comunicare”;
- „argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situații de comunicare”.
Cum verificăm utilizarea limbii române în scris, când elevul pune pixul pe hârtie doar ca să facă o bifă?
Cât despre combinarea a cinci discipline diferite într-o singură probă, indiferent de profilul pe care l-a urmat elevul, când toată lumea vorbește de specializare spre ultimele clase de liceu, aceasta are o logică inversă însăși organizării învățământului liceal.
Până și în 1995, după prima programă școlară postdecembristă, am dat un bac mai diferențiat de atâta.
Consecințe
Din păcate, utilizarea itemilor obiectivi la literatura română, științele socio-umane, și chiar matematică este o strategie cu șanse mari să scadă și mai tare performanțele reale ale elevilor la final de școlaritate.
Cine va mai pune mâna să citească o carte dacă va da grilă la română la bac? Cine se va mai sinchisi de cum se scrie corect?
Între timp, în Franța, toată lumea dă bacul la filozofie, iar subiectele sună așa: „Este rolul statului să decidă ce este drept?” (bac 2022) sau „Suntem responsabili pentru viitor?” (bacul 2021), iar la literatură trebuie să comenteze volume întregi ale unor autori precum Victor Hugo, Baudelaire sau Apollinaire.
De ce zic de Franța? Pentru că Vestul nu stă după noi să ne furăm căciula că avem promovabilitate mare la bac și la evaluarea națională. În Vest, examenele sunt serioase, cartea e carte, iar consecințele sunt că acolo e inovarea, acolo e cercetarea, acolo e excelența profesională.
În ceea ce ne privește, riscăm să adâncim prăpastia dintre Est și Vest, să rămânem pradă propagandei și dezinformării de la Răsărit – ai fi zis că măcar un război la graniță ar fi trebuit să ne trezească, dar iată că nu – și să întărim rândurile euroscepticilor, covidoscepticilor, scepticilor încălzirii globale și altor tipuri de gică-contra alimentați de fabricile de troli putiniste.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
