Cazul copilului accidentat mortal în Brăila: Nu femeia era la volan. A fost reținut soțul acesteia

Data:

Răsturnare de situație în cazul copilului accidentat mortal în Brăila: David, de 3 an, a fost lovit de o mașină în seara de 26 august, pe o stradă din cartierul Lacu-Dulce.

Cercetările au dovedit faptul că nu femeia de 38 de ani, testată pozitiv la DrugTest, se afla la volan, cum declarase, ci chiar soțul acesteia, au precizat surse judiciare pentru DEBRAILA.ro.

Citește și: Șoferița cu test antidrog pozitiv care a ucis un copil de 4 ani, cercetată în libertate

Bărbatul a fost, astăzi, reținut de polițiști. Este vorba despre un individ cu antecedente penale, condamnat în trecut la închisoare, după ce a înjunghiat mortal un tânăr.

Inițial, imediat după accident, Poliția a comunicat faptul că femeia de 38 de ani a lovit copilul, care intrase pe carosabil.

David a fost izbit de autoturism marca Mercedes

Tragedia a avut loc în seara de 26 august, aproape de ora 20:00, atunci când micuțul se juca pe trotuar, aproape de casă, împreună cu o fetiță. Așa făcea mereu, zi de zi, cu o energie care atrăgea atenția oricui.

Cumva, probabil într-o clipă de neatenție a adultului care îi supraveghea pe cei doi copii, David a trecut de bordură și a fost izbit de autoturism marca Mercedes. Martorii spun că a fost luat pe capotă, parbrizul fiind spart.

Citește și: VIDEO Iohannis, despre drona căzută în România: „Ar fi o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale”

Rudele l-au găsit într-o baltă de sânge, pe carosabil, între axul drumului și trotuar.

Din nefericire, manevrele de resuscitare efectuate de echipajul medical ajuns la fața locului au fost în zadar. David s-a stins sub ochii celor dragi.

Soțul, un personaj periculos

Sub protecția anonimatului, vecinii familiei copilului ne-au povestit că șoferița, pe care o cunosc din cartier, nu ar fi străină de lumea drogurilor prin prisma anturajului familiei soțului.

„Se știe în tot cartierul în ce anturaj umblă, unde se vorbește de drogați și de alte lucruri. Sunt tot felul de persoane dubioase în jurul lor. Mă gândesc că nu e ceva greșit în acel test”, ne-a spus o femeie care locuiește pe strada Caramidari.

În același timp, un alt locuitor din zonă afirmă că soțul șoferiței este un personaj cunoscut în cartier pentru trecutul său infracțional, în contextul în care și-ar fi petrecut foarte mulți ani în spatele gratiilor pentru omor.

„Bărbatul ei a tot stat în pușcărie pentru că a ucis un tânăr acum mulți ani. L-a înjunghiat cu un cuțit în inimă. Se aud tot felul de lucruri, dar știți că oamenii nu prea vorbesc așa pe față când e așa ceva”, a subliniat sursa citată.

Articolul integral, în De Brăila!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: De Brăila

spot_imgspot_img
De Brăila
De Brăila
Înființat în 2016, site-ul de știri debrăila.ro are, pe Facebook, peste 69.000 de urmăritori. Publicația online este cunoscută pentru numeroasele subiecte preluate de presa centrală, care vizează, în mod special, politica, administrația, crima organizată și justiția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related