De ce ar ataca președintele Rusiei, Vladimir Putin, o țară vecină care nu l-a provocat? De ce ar risca să verse sângele propriilor săi soldați? De ce ar risca sancțiuni și, poate, o criză economică? Și dacă nu este cu adevărat dispus să riște toate acestea, aceste lucruri, atunci de ce joacă acest joc sofisticat?
Anne Applebaum, profesor la Johns Hopkins University, unul dintre cei mai mari experți în studierea regimurilor autoritare, propune câteva răspunsuri într-un articol din revista americană The Atlantic. Titlul articolului se referă exact la „Rațiunile pentru care Putin ar risca un război”.
Liderul de la Moscova este descris adesea, în mod greșit, drept un naționalist rus. De fapt, el este un nostalgic imperial.
Această poziție îl face pe Putin în același timp foarte puternic și foarte slab, un paradox pe care mulți americani și europeni îl înțeleg cu greu.
El este puternic, desigur, din moment ce controlează atât de multe pârghii ale societății și economiei Rusiei.
Când Putin ia în calcul o invazie, nu trebuie să ia în considerare interesul afacerilor sau consumatorilor ruși, care ar putea suferi de pe urma sancțiunilor. Nu trebuie să țină cont de familiile soldaților ruși care ar putea muri într-un conflict pe care ei nu-l doresc. Aceștia nu au de ales și nici voce.
Și totuși, în același timp, poziția lui Putin este extrem de precară.
În ciuda puterii și a banilor, în ciuda controlului total asupra spațiului informațional, Putin trebuie să știe, la un moment dat, că este ilegitim. Nu a câștigat niciodată alegeri corecte și nu a făcut niciodată campanie într-o cursă pe care s-o poată și pierde.
Citește și: Armele legale împotriva extremismului: cum sunt ajutați de justiție profanatorii
O problemă de legitimitate
Conștientizarea de către Putin a legitimității sale dubioase s-a văzut începând cu 2011, la scurt timp după „realegerea” lui trucată pentru un al treilea mandat constituțional, la rându-i dubios.
În acel moment, mari mulțimi au apărut nu numai la Moscova și Sankt Petersburg, ci și alte câteva zeci de orașe, care protestau împotriva fraudei electorale și a corupției elitelor.
Protestatarii au batjocorit Kremlinul ca fiind un regim de „escroci și hoți”, un slogan popularizat de activistul pentru democrație Alexei Navalny; mai târziu, regimul lui Putin l-a otrăvit pe Navalny, aproape ucigându-l. Disidentul se află acum într-o închisoare rusească.
Dar Putin nu era doar supărat pe Navalny. De asemenea, a dat vina pe America, pe Occident, pe străinii care încearcă să distrugă Rusia.
În deceniul următor, el va submina democrația europeană. Mass-media rusă controlată de stat a sprijinit campania pentru Brexit, pentru a slăbi solidaritatea democratică occidentală.
Oligarhii ruși au investit în industrii cheie din Europa și din întreaga lume, cu scopul de a câștiga tracțiune politică, în special în țări mai mici precum Ungaria și Serbia. Și, bineînțeles, specialiștii ruși în dezinformare au intervenit în alegerile americane din 2016.
De ce contează Ucraina
Desigur, Ucraina contează ca simbol al imperiului sovietic pierdut. Dar Ucraina modernă, post-sovietică, contează și pentru că a încercat să se alăture lumii democrațiilor occidentale prospere.
În 2014, tinerii ucraineni scandau sloganuri anticorupție, la fel ca opoziția rusă și fluturau steaguri ale Uniunii Europene.
După ce președintele pro-rus al Ucrainei, profund corupt, a fugit din țară, în februarie 2014, televiziunea ucraineană a început să arate imagini cu palatul său, cu robinete de aur, fântâni și statui în curte – exact genul de palat pe care Putin îl are în Rusia.
Știm, pentru că unul dintre videoclipurile produse de Navalny ni l-a arătat deja.
Este o distanță mare din Donbas până în Franța sau Țările de Jos, unde politicienii de extremă-dreapta stau în Parlamentul European și iau bani rusești pentru a merge în „misiuni de constatare a faptelor” în Crimeea.
Este un drum încă și mai lung către micile orașe americane unde, în 2016, alegătorii au făcut clic cu nerăbdare pe postările pro-Trump de pe Facebook scrise la Sankt Petersburg.
Dar toate fac parte din aceeași poveste: sunt răspunsul ideologic la trauma pe care Putin și generația sa de ofițeri KGB au experimentat-o în 1989.
Putin se pregătește să invadeze Ucraina din nou – sau pretinde asta. El vrea ca democrația ucraineană să eșueze. El vrea ca economia ucraineană să se prăbușească.
El vrea ca investitorii străini să fugă. El vrea ca vecinii săi — din Belarus, Kazahstan, chiar Polonia și Ungaria — să se îndoiască dacă democrația va fi vreodată viabilă în țările lor.
Vrea să-i țină pe dictatori la putere oriunde poate. El vrea să înlăture puterea retoricii democrației, pe care atât de mulți oameni din partea sa a lumii o asociază încă cu America. El vrea ca America însăși să eșueze, spune Anne Applebaum în The Atlantic.
