Problema salarizării în învăţământul superior din România este una atât de complexă încât, în multe situaţii, nici cadrele didactice nu înţeleg toate elementele care compun fluturaşul de salariu de la finalul lunii.
„Ziarul de Iaşi” a făcut o incursiune în măruntaiele financiare ale universităţilor pentru a putea răspunde la întrebarea: cam cât câştigă, în medie, asistenţii, lectorii, conferenţiarii şi profesorii universitari. Diferenţele, chiar şi pe aceeaşi treaptă, sunt în unele cazuri uriaşe.
Cât câştigă un cadru universitar? Răspunsul este însă greu de oferit: doar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au fost înregistrate diferenţe de aproape trei ori între salariile de bază ale cadrelor didactice de facultăţile „mai sărace”, care au mai puţini studenţi, şi cele „mai bogate”, care au mai multe surse de venit. Deşi e vorba de persoane cu aceeaşi vechime şi aceleaşi norme didactice.