Cel mai în vogă violoncelist român, concert de pian la Sala Radio. Recomandările lunii ianuarie

Data:

spot_img

După luna colindelor, oratoriilor, concertelor de Crăciun, poate, totuși, prea multe, ținând cont că, în principiu, în fiecare an și mai peste tot, se cântă aceleași lucrări. Nu spun că nu e bine, mai ales dacă ar fi și gratuite, dar puțină creativitate și diversitate n-au omorât pe nimeni.

Prima lună concertistică a anului începe în mod real după 15 ianuarie.

#BUCUREȘTI

Sala Radio

18.01, ora 19.00

Concertul Orchestrei de Cameră Radio, dirijată de Johann Stuckenbruck.

Cel mai în vogă violoncelist român, Andrei Ioniță, și-a început, în fapt, studiul muzical cu pianul, pe care nu l-a părăsit niciodată, iar pentru acest concert avem privilegiul să-l auzim, în premieră, și în postura de pianist.

Prima lucrare din programul său va fi Concertul nr. 23 în La major pentru pian și orchestră, KV 488 (1786) de W.A. Mozart. Concertul se bucură, poate, de cea mai mare popularitate, din toate cele 24 compuse de Mozart. Luminozitatea și vivacitatea sa trasate de tonalitatea în La major, sînt fin țesute cu momente poetice profunde și elegante. Este una dintre lucrările monumentale ale muzicii clasice în care fuziunea dintre solist și orchestră este la cele mai înalte cote.  

A doua lucrare, Concertul nr 1. în Do major pentru violoncel şi orchestra, Hob:VIIb:1 (a 1765) de J. Haydn.

Concertele lui Haydn sînt foarte apreciate pentru inventivitate, grație, veselie, bună dispoziție, spirit, seninătate, vivacitate. Este o lucrare hit, la fel ca și concertul lui Mozart, în care virtuozitatea solistică se mulează perfect cu compoziția orchestrală. 

Programul va fi completat de două simfonii.

Simfonia nr. 1 în Re major, op.25 – Clasica (1917) de Serghei Prokofiev. În structura programului, această simfonie ar putea părea puțin stingheră. Dar, nu. Așa cum o trădează chiar denumirea este construită exact în cel mai clasic tipar și sound. Prima mișcare în formă de sonată este urmată de un Larghetto intim expresiv, ușor nostalgic, cu o timidă nuanță de ironie. Cea de-a treia mișcare, o Gavotă pe modelul stilizat de dansuri de curte din secolul al XVIII-lea, cunoscută ca bijuteria întregii lucrări, care are apoi în Finale, devine impetuoasă și spumoasă, un îndrăzneț ritual de final fericit.

În sincronizare cu concertul, a doua simfonie este Simfonia nr. 49 în fa minor, La passione, Hob:I:49 (1768) de J. Haydn. Diferită de ceea ce avem ca Haydn în minte, simfonia, după nume „Patima”, experimentează misterele religioase. Un caracter întunecat, apăsător (Fa minor), uneori, dar cu o puternică unitate expresivă.

Informații și bilete aici.

#PLOIESTI

Sala „Ion Baciu”

19.01, ora 19.00

Orchestra filarmonicii „Paul Constantinescu”, avându-l la pupitru pe dirijorul Jordi Mora, iar ca invitat pe foarte tânărul și talentatul pianist Leonard Mihale, vor oferi o seară all in one, clasic-romantică-modernă, melomanilor ploieșteni, și nu numai. Pentru ceilalți va exista și transmisie live.

Concertul nr. 5 în Mi bemol major, op. 73 „Imperialul” pentru pian și orchestra (1809) de L. van Beethoven este una din capodoperele cu care să-ți începi anul. Grandoarea celui de-al cincilea, ultim și cel mai cunoscut concert pentru pian și orchestră, este legată de tonalitatea eroică și solemnă în mi bemol major, îmbinând atmosfera celui de-al patrulea concert al său cu însușirea poetică a ornamentației (arpegii, triluri), sau căutarea unui sunet glockenspiel (familia xilofon) în registrul înalt al pianului. E un opus în care totul funcționează la nivelul de neuitat.

Citește și: Mircea Cărtărescu: Nu vreau să ajung popular în lume și să vând milioane de exemplare. Dac-aș fi dorit-o, aș fi plecat de mult

Orchestra va deschide seara cu Uvertura Manfred op. 115(1848) de R. Schumann. Schumann, un poet al muzicii, a fost atras de poemul dramatic Manfred al lui George Gordon, Lord Byron, care a fost și sursa de inspirație a lui Ceaikovski pentru Simfonia Manfred. Sîntem în epoca fantasticului gotic, revenit, surprinzător, în zilele noastre. Nu insist cu intriga, e foarte captivantă.

Oricum, muzica nu narează faptele. Este portretul sonor al lui Manfred, mintea și psihicul lui. „Portret”ul muzical era un gen la modă. Natura sa specială constă în inventarea unor teme obsesive clădite pe dinamica contrastelor, a ritmurilor și a culorilor, împinse unele împotriva celorlalte cu o îndrăzneală constructivă excepțională.

Întâlnirea va fi încheiată cu Simfonia a V-a în re minor, op. 47 (1937) de D. Șostakovici. In aceeași notă de dramatism, dar de această dată cu alte tehnici muzicale, sîntem în altă epocă, a 5-a exprimă tragedia contrastului dintre aparență și realitate.

Dar ar trebui să intrăm în istoria stalinisto-comunistă, ori, deja, pe aceasta o știm, sau ar trebui să se știe, pe de rost. Iar această simfonie este cea care îți aduce aminte că trebuie să ții cu dinții de libertatea ta. Poate că și astăzi, unele violențe sonore, teme, pot șoca, dar ele exprimă durere, revoltă, tragedie.

Informatii și bilete aici . Concertele pot fi urmărite și în livestream.

#CRAIOVA

Sala Filarmonicii Oltenia

20.01., ora 19.00

Într-un program intitulat East meets West, Orchestra filarmonicii Oltenia, sub bagheta lui Svilen Simeonov, va prezenta prima simfonie de Brahms, care face parte dintr-o nouă serie „Johannes Brahms – Integrala simfoniilor și lucrărilor concertante” și Camille Saint-Saëns, Bacchanale (1859-1876) din opera Samson și Dalila.

Prima lucrare este una a reinventării poetice a cărei dezlănțuire luxuriantă scrie pagini memorabile de decadentism și alte „isme”: floralism, elenism, exotism. Un stil flamboaiant, plin de inflexiuni „orientale”, ținută orchestrală orbitoare, melodicitate captivantă, armonii picante. Dacă e să vă întrebați de un de vine atracția narcotică a hitului La vie en rose (și altele), de aici trebuie să începeți. Saint-Saëns, Delibes, Debussy. Ce păcat că nu este toată opera!?!

Și, Simfonia nr. 1 în Do minor, op. 68 (1855 – 1876) de Johannes Brahms. Are un ciclu de creație foarte lung, ceea ce, chiar și pentru un necunoscător, arată teamă, neîncredere, concentrare, lucru în filigran, încărcătură emoțională, pasiune. Exact așa sună și simfonia. Dacă nu ai știi cine a compus-o, ai zice că e un Beethoven. Posibil, cel mai bun start în cunoașterea lui Brahms.

Informații și bilete aici

#PITESTI

Centrul Multifuncțional Pitești

12.01., ora 19.00

Piteștenii sînt, încă, din prima lună a anului, pe „mâini” sigure, concertul Filarmonicii dirijate de Alexandru Ilie, având ca solistă pe talentata pianistă Mădălina Pașol.

Lucrarea de deschidere, Concertul pentru pian și orchestră nr. 2, op. 18 (1900-1901), ne aduce aminte că Serghei Rahmaninov a fost și un mare pianist, la fel ca și dirijor. Lucrarea e o pagină debordantă de un patos tipic post-romantic, combină o scriere solo la limitele posibilităților executive, o temă de o expresivitate remarcabilă, plină de accent și lirism. Combinația perfectă pentru o capodoperă care, deși foarte des cântată, ți-o dorești să o asculți și mai mult.

Partea a doua, continuă ca o demonstrație a frumuseții muzicii simfonice. Simfonia a 9-a, Op.95-Din lumea nouă de Antonin Dvorak. Un amestec compozit de muzică tradițională americană, jazz, hrănit de o tradiție muzicală pur europeană, o melodicitate plină de culori vii. Festin auditiv.

Informații și bilete aici


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: arhive artiști

spot_imgspot_img
Dana Cristescu
Dana Cristescu
Dana Cristescu este specialist în Management. și Marketing, cu o experiență de peste 25 de ani în media, publishing și în industria tipăriturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...