joi, 23 septembrie 2021
AcasăProiecte editorialeBani EuropeniCel mai mare centru de management al deșeurilor din Transilvania va deveni...

Cel mai mare centru de management al deșeurilor din Transilvania va deveni funcțional după ani întregi de la finalizare

Curtea de Apel Alba Iulia a respins luni, 25 ianuarie, contestaţia formulată de firma Polaris M. Holding cu privire la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Alba pentru concesionarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos, cel mai mare din Transilvania.

După mai mulți ani de contestații și procese pe toate instanțele de judecată din țară, Centrul de Management va avea în sfârșit un operator. Este vorba despre Asocierea RER Vest SA Timişoara (lider) cu Retim Ecologic Service, care a câștigat, în luna octombrie a anului 2020, licitația pentru operare, însă compania concurentă, Polaris, a contestat procedura.

Imagini cu noul centru de management al deșeurilor:

În urma contestației, dosarul a trecut pe la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.), unde câștig de cauză a avut Consiliul Județean Alba, iar apoi a ajuns pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au respins luni, 25 ianuarie, cererea de contestație a procedurii, decizia fiind definitivă.

Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire/executării contractului până la soluţionarea definitivă a cauzei. Respinge plângerile formulate împotriva Deciziei CNSC 2349/C10/2199, 2275, 2328/17.12.2020 de către petenţii: RER VEST SA şi POLARIS M HOLDING în calitate de membru al asocierii POLARIS MEDIU SRL-POLARIS M HOLDING SRL în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Alba. Definitivă. Pronunţată azi, 25.01.2021, prin punerea la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei, se arată în minuta pe scurt a Curții de Apel Alba Iulia.

Concesionarea depozitului ecologic de deşeuri, cu instalaţiile aferente, către un operator privat a fost o condiţie prevăzută în contractul de finanţare cu Comisia Europeană prin care a fost realizat proiectul în valoare de 24 de milioane de euro.

La începutul lunii octombrie 2020, comisia de licitație a ales oferta Asocierii RER Vest – Retim cu 94,48 puncte, cu prețul cel mai mic: 69.929.432 lei, fără TVA.

Supercom s-a clasat pe locul al doilea, cu 93,46 puncte, în timp ce alte două oferte au fost respinse în faza de evaluare a ofertelor financiare: Girexim Universal şi Asocierea Polaris Mediu – Polaris M. Holding.

Contactați de G4Media, reprezentanții Consiliului Județean Alba au declarat că după semnarea contractului (care ar putea dura câteva zile), centrul de gestionare a deșeurilor va fi funcțional în maxim 3 luni.

Noul operator va acoperi și zona 1 a judeţului, care cuprinde pe lângă Alba Iulia și municipiul Aiud, oraşele Teiuş şi Ocna Mureş, dar și mai multe comune

În zona 2 (Sebeș, Cugir și comunele din apropiere), va opera tot asocierea SC RER Ecologic Service SA Oradea – Retim Ecologic Service SA Timişoara.

Zona 3 a rămas neatribuită.

În zona 4, care cuprinde Blajul şi comunele din zonă, contractul de colectare şi transport până la de transfer a fost obţinut de asocierea SC Greendays SRL Baia Mare / Greendays 2-Solucoes Ambientas SA din Portugalia.

Aceste proceduri fuseseră finalizate anterior (2018-2019), dar contractele nu puteau fi puse în aplicare până la finalizarea procedurii de concesionare de către Consiliul Judeţean Alba, a întregului centru.

Zona 1

Sub-zona 1.1 – Alba Iulia, Teiuș. Berghin, Ciugud, Cricău, Ighiu, Întregalde, Mihalț, Ohaba, Sântimbru, Stremț
Sub-zona 1.2 – Aiud, Livezile, Lopadea Nouă, Mirăslău, Ponor, Rădești, Rimetea, Râmeț
Sub-zona 1.3 – Ocna Mureș, Fărău, Hopârta, Lunca Mureșului, Noșlac, Unirea

Zona 2

Sebeș, Cugir, Blandiana, Ceru Băcăinți, Câlnic, Cut, Daia Română, Doștat, Gârbova, Pianu, Săliștea, Săsciori, Șibot, Șpring, Șugag, Vințu de Jos

Zona 3

Sub-zona 3.1 – Zlatna, Almașu Mare, Meteș
Sub-zona 3.2 – Abrud, Bucium, Ciuruleasa, Mogoș, Roșia Montană
Sub-zona 3.3 – Câmpeni, Albac, Arieșeni, Avram Iancu, Horea, Gârda de Sus, Poiana Vadului, Scărișoara, Sohodol, Vadu Moților, Vidra
Sub-zona 3.4 – Baia de Arieș, Bistra, Lupșa, Ocoliș, Poșaga, Sălciua

Zona 4

Blaj, Bucerdea Grânoasă, Cenade, Cergău, Cetatea de Baltă, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Roșia de Secaș, Sâncel, Șona, Valea Lungă.

Centrul de management de la Galda va primi toate deşeurile din judeţ, care, după ce vor fi sortate, vor fi depozitate într-o groapă conformă denumită celulă. Durata de viaţă a primei celule este de 6 ani, iar a întregului depozit de 25 de ani. Depozitul ecologic de la Galda de Jos este considerată una dintre primele 5 investiții de acest fel din România, ținând cont de datele tehnice.

De ce așa târziu

Depozitul de la Galda era finalizat ”la cheie” de câțiva ani, gata să preia și să proceseze la norme UE gunoiul menajer din toate localitățile județului Alba. Autoritățile județene nu au reușit însă să finalizeze concesiunea.

Licitația a fost la un moment dat chiar reluată de la zero, din cauza greșelilor de atribuire sesizate de instanțele de judecată. Pe de altă parte, în jurul investiției s-a dus și o adevărată luptă a contestațiilor între principalii jucători de pe piața de profil din România.

Întârzierile au făcut ca locuitorii județului să plătească facturi mai mari, gunoiul fiind transportat pentru depozitare la sute de kilometri în afara județului, costurile acestor operațiuni regăsindu-se direct în facturi.

Poate procesa până la 530.000 de tone pe an

Consiliul Județean Alba a recepționat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Galda de Jos în 2017, după remedierea a  24 de neconformități constatate pe parcursul construcției.

Centrul de management al deșeurilor se compune dintr-un depozit ecologic cu o capacitate de aproximativ 543.000 de tone pe an, o stație de sortare cu o capacitate de 42.000 de tone pe an și o stație de tratare mecano-biologică cu o capacitate de peste 65.000 de tone pe an.

Este vorba despre un ansamblu complex, care va permite reciclarea deșeurilor, separarea lor și sortarea lor. Execuția lucrărilor precum și proiectarea zonei de tratare a deșeurilor au fost realizate de Asocierea Porr Construct SRL – Porr Bau GmbH – Entsorga Italia SpA, având o valoare de aproape 24 de milioane de euro, iar finanțarea a fost asigurată de un proiect european depus și câștigat de Consiliul Județean Alba,  prin ”POS MEDIU 2007 – 2013” și prin ”POIM 2014-2020”.

Cum funcționează sistemul

Procesul de tratare are trei faze principale. Într-o primă fază, deșeurile sunt tocate cu ajutorului unui tocător, metalele sunt extrase cu ajutorul unui separator magnetic, sunt cernute în bucăți de aproximativ 60 de milimetri, după care sunt compostate.

A doua fază este tratarea biologică care durează 21 de zile și are loc în 18 biocelule unde materialul cu fracția mai mică de 60 de milimetri va fi supus unui tratament de bio-oxidare prin insuflarea de aer cu ajutorul unui sistem de ventilare.

În paralel, se asigură umiditatea necesară materialului  prin intermediul unui sistem de irigare, ambele procese fiind controlate cu ajutorul unui sistem instalat în clădirea administrativă.

Ultima fază este cea de rafinare și maturare desfășurată într-o hală unde materialul biostabilizat va fi cernut cu ajutorul unei site de rafinare mobilă și, după 15 zile va fi folosit ca strat zilnic de acoperire a deșeurilor din depozitul ecologic. În total, la toate acest operațiuni vor lucra minim 58 de oameni.

România are probleme mari la gestionarea deșeurilor. G4Media a publicat în 2020, un articol exclusiv dedicat acestui subiect.

Articolele din această secțiune sunt realizate cu respectarea independenței editoriale a redacției.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și G4 Media în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania.Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE