Cel mai mare dosar de contrabandă cu alcool din Vrancea, reluat de la zero, după zece ani de judecată

Data:

Un dosar cu zeci de inculpați și cu prejudicii de peste 60 de milioane de lei bate pasul pe loc, ajuns pe masa judecătorilor în luna august 2013, după cum a scris PRESSHUB. Este vorba despre dosarul în care omul de afaceri vrâncean Mircea Liviu Jîtea a fost acuzat de constituire de grup infracțional, spălare de bani și contrabandă cu alcool, după ce, susțin procurorii DIICOT, a produs ilegal peste 1,4 milioane de litri de alcool.

Condamnări întinse pe zeci de pagini

Tribunalul Galați a decis, în iunie 2019, să îi condamne pe toți cei implicați în dosar. Mircea Liviu Jîtea a primit cea mai mare pedeapsă, respectiv, 13 ani de închisoare și interzicerea mai multor drepturi pe o perioadă de patru ani după executarea pedepsei.

Condamnările, detaliate într-o sentință ce depășește 60 de pagini, primite în dosar sunt multe și nu mai au nicio relevanță. Și asta pentru că nu vor fi puse în aplicare așa cum au fost ele stabilite de magistrații Tribunalului Galați, fiind atacate, după cum am menționat, cu apel.

Citește și Cel mai mare dosar de contrabandă cu alcool din România – dezintegrat, după 8 ani, de instanțe

Înregistrat în februarie 2021, dosarul Jîtea, cum a fost de altfel intitulat de presă, a stat pe tușă aproape un an de zile.

Mai exact din 16 februarie 2021 și până pe 25 ianuarie 2022, dată la care judecătorii de la Tribunalul Vrancea au luat o decizie.

Una care poate fi chiar șocantă într-o cauză care adunase deja nouă ani de judecată: restituirea cauzei la procurorii DIICOT Galați. Pe scurt… totul a revenit la zero, iar procurorii ar fi trebuit să refacă ancheta la aproape zece ani de la demararea ei.

Nemulțumiți, procurorii DIICOT au atacat această decizie, iar dosarul a revenit la Curtea de Apel Galați. De aici, dosarul Jîtea a fost retrimis, în aprilie 2022, la Tribunalul Vrancea, judecătorii gălățeni stabilind că instanța a fost legal sesizată și că se poate începe judecarea pe fond.

Și uite-așa s-au împlinit zece ani de la sesizarea instanței, iar dosarul în care statul a fost prejudiciat cu aproape 60 de milioane de lei este tot la început, titrează Viața Liberă.

Cine este Liviu Jitea

Povestea îmbogăţirii lui Liviu Jîtea din traficul de alcool pare inspirată din filmele cu gangsteri americani, din perioada prohibiţiei. Focșăneanul este acuzat de procurorii DIICOT Galați că a păcălit Fiscul cu aproximativ opt milioane de euro, după ce a produs ilegal peste un milion și jumătate de litri de alcool dublu rafinat.

Anchetatorii spun că Jitea ordonase oamenilor săi de încredere să modifice instalaţia de la fabrica de spirtoase pe care o deține în Focșani, Trust LF Trade, astfel încât mii hectolitri de alcool ajungeau direct în spaţiile de depozitare fără să fie înregistrați prin contorul fiscal.

Conductele cu alcool ajungeau de fapt la societatea învecinată, Vranlact Focşani, o fabrică de produse lactate controlată tot de Liviu Jîtea. Aici alcoolul era stocat în butoaie uriaşe, de 1.000 litri, care apoi erau încărcate în autoutilitare cu însemnele fabricii de lapte.

Astfel, banalele maşini cu lapte nu erau controlate de inspectorii de la Fisc sau de poliţişti. În cazul transporturilor importante, utilitarele aveau antemergători ce semnalau eventualele controale din trafic, titra PRESSHUB acum aproximativ doi ani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Noul oraș-magnet al României

Noul oraș-magnet al României se află în Banat, Timișoara...

Unii dintre cei mai spectaculoși dansatori de flamenco și de dans contemporan din lume vin la Iași

Unii dintre cei mai spectaculoși dansatori de flamenco și...

Descoperire revoluționară: superantibioticul

Descoperire revoluționară: superantibioticul sau medicamentul care poate ucide orice...

Revenim în Evul Mediu? Profesorul Andrei Cornea este îngrijorat |Aktual24

Revenim în Evul Mediu? Profesorul Andrei Cornea ridică o...