Cum se cheltuiesc la Iași banii UE? Foarte greu. Întârzierile costă sute de milioane de lei

Data:

La început de an calendaristic, la jumătatea mandatului actualilor aleși județeni, dar și în penultimul an al actualului exercițiu financiar al UE, PressHub și „Ziarul de Iași” fac și o radiografie a proiectelor aflate în derulare la Consiliul Județean. Din păcate, toate au întârzieri, unele chiar mari. Cel mai valoros: Axa interjudețeană Iași – Suceava (327 milioane lei), ce prevede construirea unei alternative de a ajunge în județul vecin plecând prin Breazu din Iași. El ar fi trebuit finalizat peste doi ani, în 2021, dar lucrarea nici măcar nu a început. Chiar și la proiectele mult mai mici, precum restaurarea muzeelor sau renovările de spitale stăm tot rău. Analizăm stadiul fiecărui proiect, cu termene oficiale, dar și cu prognoze realiste de finalizare.

Prima variantă a Programului Anual al Achizițiilor Publice (PAAP) preconizate de Consiliul Județean pentru 2019 prevede cinci investiții importante, unele aflate în diferite etape de derulare. Prima se referă la Parcul Industrial de la Lețcani, pentru care CJ a estimat cheltuieli de aproximativ 17 milioane de lei. Este vorba de construirea unor facilități și amenajarea suprafeței de 19 hectare a „Industrial Park” în vederea concesionării către investitori. O companie turcească producătoare de componente pentru injectoare auto și-a anunțat încă de astă-vară intenția de a angaja 250 de oameni pentru fabrica pe care vrea să o deschidă aici.

Licitația pentru atribuirea contractului de lucrări la Parc urmează să fie lansată în aceste zile și să se încheie în luna mai. Este singurul proiect de anvergură pe care CJ îl finanțează din fonduri proprii. Toate celelalte beneficiază de finanțare europeană. 

Lucrările pe Axa rutieră demarează greu

Tot la sfârșitul lunii mai se estimează că va fi încredințat și contractul de realizare a mult așteptatei Axe rutiere strategice Iași – Suceava. Investiția va crea o rută alternativă de circulație între cele două reședințe de județ, pe drumuri județene, chiar mai scurtă decât actuala legătură pe drumuri naționale.

Aceasta va trece prin Rediu, Movileni, Gropnița, Coarnele Caprei, Focuri, Belcești, Ceplenița, Scobinți și Lespezi, iar în Suceava prin Dolhasca, Liteni, Bosanci. Proiectul, în valoare de 327 de milioane de lei, finanțat cu fonduri europene și de la bugetul de stat, prevede astfel modernizarea mai multor segmente de drum județean pe o distanță totală de 167,6 km, dintre care 91,7 km în județul Iași. Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru primăvara anului 2021.

Cu proiectul făcut de o firmă clujeană în 2018, luna aceasta ar fi trebuit lansată licitația pentru execuție, potrivit PAAP. Rămâne însă de văzut dacă nu vor apărea alte probleme. De altfel, pe teren, situația stă altcumva: mai e nevoie de un audit de siguranță rutieră. Termenul de realizare a monitorizării traficului variază de la o lună, estimare a Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă a CJ, până la trei sau chiar șase luni, după estimarea mai pesimistă a președintelui CJ, Maricel Popa.

Ca să se încheie la termenul prevăzut inițial, adică în mai 2021, lucrările ar trebui să înceapă cel mai târziu în iunie anul acesta. Dă de gândit însă exemplul unei alte licitații de aceeași valoare, lansată în mai 2018 și anulată zilele trecute pentru că – susțin cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – din zece oferte, niciuna nu a fost conformă. Este vorba de modernizarea a 76 km de drum național (DN 28B) între Târgu Frumos și Botoșani, drum care se intersectează cu Axa Iași – Suceava.

Spitalul de Copii va intra în șantier la anul

Extinderea și dotarea Unității Funcționale Regionale de Urgență a Spitalului de Copii „Sf. Maria” este de asemenea prevăzută în Programul Anual al CJ. Licitația pentru atribuirea contractului de execuție este planificată să înceapă în august, și aceasta tot în întârziere. Proiectul este finanțat cu suma de 2,2 milioane de lei din fonduri europene și de la bugetul național.

Amintim că celălalt proiect care vizează acest spital, cel de creștere a eficienței energetice a clădirii prin lucrări de izolație, modernizarea instalațiilor termice, utilizarea unor surse de energie regenerabilă etc., se află deja în faza licitației pentru încredințarea lucrărilor. După termenul prelungit deja cu o lună de depunere a ofertelor, în cursă sunt înregistrate trei asocieri de firme. Evaluarea este în curs și, potrivit anunțului afișat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, câștigătorul va fi anunțat cel mai târziu la mijlocul lunii iunie. Proiectarea și execuția lucrărilor, cu o valoare estimată de 90 de milioane de lei, vor dura în total patru ani.

Restaurare cu răbdare în muzee

Inaugurarea Complexului muzeal din strada Vasile Alecsandri nr. 6 era anunțată inițial pentru primăvara acestui an, însă deschiderea fostei Chesturi reamenajate a fost amânată pentru 2020, potrivit Programului Anual de Achiziții Publice. Licitația pentru furnizarea de dotări (diverse tipuri de mobilier și echipament) urmează să fie lansată în toamnă și să se încheie în februarie 2020, deci peste un an. Valoarea estimată pentru reamenajarea clădirii ca muzeu, după ce inițial fusese renovată pentru a găzdui o parte din birourile CJ, este de 3,57 milioane de lei, finanțare asigurată în mare parte prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională și prin bugetul de stat.

Până în mai 2019 ar trebui să se încheie și licitația pentru lucrările de consolidare și restaurare a Muzeului „Nicolae Gane”. Valoarea estimată a proiectului depășește 4 milioane de lei, bani care vor veni în cea mai mare parte din fonduri europene și din bugetul de stat.

Amintim că alte două muzee patronate de CJ se află deja în curs de restaurare: Casa „Sf. Mitropolit Dosoftei”, care ar trebui să fie gata la vară, și Casa „Vasile Pogor”, unde lucrările vor dura până în toamna lui 2020. Ambele lucrări sunt finanțate din fonduri europene.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Ziarul de Iași în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Radu Meșniță
Radu Meșnițăhttps://ziaruldeiasi.ro
Radu Meșniță are o experiență de peste 25 de ani în presa scrisă. A debutat în 1992 la „Opinia studențească” și „Monitorul” (Iași). După „ucenicia” din teren, a coordonat paginile ziarului şi edițiile locale din Bacău, Brăila și Vaslui ale rețelei „Monitorul”. Acum este reporter al „Ziarului de Iași” pe domeniul administrației locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De la mare la golf. Iranul nu a fost întotdeauna dușmanul Israelului

Am avut parte de un week-end palpitant pe plan...

Restaurarea unui simbol: Casa Roset-Catargiu din Iași | Ziarul de Iași

Restaurarea unui simbol: Casa Roset-Catargiu din Iași. Institutul Național...

Combaterea Aspectului Neplăcut din Jurul Buzelor: Ghid pentru Întinerirea Periorală

Combaterea Aspectului Neplăcut din Jurul Buzelor: Ghid pentru Întinerirea Periorală